Româncele care te dezvaţă de „nu pot“ şi te învaţă când să spui „nu“

Citind cartea Supă de pui pentru suflet, scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen, Mirela Măzăreanu a descoperit povestea „Înmormântarea lui Nu Pot”. „Mi-a plăcut foarte mult ideea și mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să am parte de un astfel de joc în școală, joc care, cu siguranță, ar fi avut rezultate atât asupra mea, cât și asupra colegilor mei”, spune Mirela. Dacă nu a avut parte de un astfel de proiect când era elevă, s-a gândit că poate crea ea unul pentru copii. Așa a pornit proiectul ED4Lead Rămas Bun Nu Pot, Bun Venit Voi Reuși, realizat în perioada octombrie 2014-mai 2015.

„Scopul este de a dezvolta un model de gândire pozitiv în rândul elevilor, care să le permită acestora să acționeze constructiv, cu un impact valoros pentru viața lor sau a comunității în care trăiesc”, spune Mirela.

Realizat sub forma unui joc la care poate participa orice cadru didactic din orice școală care dorește să implementeze în mod voluntar jocul la clasă, proiectul a fost dezvoltat cu ajutorul profesorilor din țară, care au răspândit ideea altor cadre didactice. Pentru simplificare, proiectul a fost împărțit în trei etape, iar profesorii nu au avut o zi impusă pentru realizarea unei etape, ci un interval de timp generos. Astfel, etapele au fost: aplicarea jocului; purtarea unei discuții cu elevii despre atitudinea pozitivă și observarea acestora în mod constant, respectiv corectarea lor dacă este necesar: rezultate și feedback.

DE LA LEGATUL LA ŞIRETURI PÂNĂ LA ÎNVINGEREA TEMERILOR

Mai exact, în octombrie profesorii au aplicat jocul. Elevii au luat câteva foi de hârtie pe care au scris ceea ce cred ei că nu pot face. De exemplu că nu pot merge pe role sau că nu își pot lega șireturile. Toate foile elevilor au fost împăturite și puse într-o cutie. Apoi foile sunt rupte și lăsate în cutie, ideea fiind că sunt îngropate în cutia respectivă. Puteau fi chiar îngropate în curtea școlii. Din octombrie până în aprilie au avut loc discuții, iar în mai s-au văzut rezultatele.

„Rezultatele au fost multe și frumoase, de la mici reușite (legatul la șireturi) până la învingerea unor frici, îmbunătățirea notelor pe semestrul în care a fost aplicat proiectul, o mai bună comunicare cu colegii de clasă și legarea unor prietenii mai strânse”, mai spune Mirela.

În total au participat circa 650 de școli din toată țara, peste 1.000 de profesori, iar elevi au fost undeva în jur de 30.000. Proiectul ar putea continua din septembrie 2017, cu un plan mai elaborat, sub forma unui modul cu activități mai interesante pentru toate părțile.
　
ASERTIVITATE PENTRU CEI MARI

Dr. psiholog Marina Ionescu, care are peste zece ani de experiență în mediul organizațional, în consultanța managerială și programe de resurse umane, a implementat un program de asertivitate, dar nu pentru copii, ci pentru adulți, în cadrul The Playground-Fun Academy.

Ideea unor cursuri de asertivitate i-a venit natural, din activitatea pe care o desfășoară în practica privată la cabinet. Marina Ionescu este dezvoltator de programe și trainer, psiholog și psihoterapeut. Programele dezvoltate de ea au la bază concepte specifice analizei tranzacționale. Este, de asemenea, psiholog și psihoterapeut autonom în: Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Eriksoniană; Psihoterapeut în Supervizare- Analiză Tranzacțională și Sandplay (Terapia prin jocul cu nisip).

De-a lungul anilor de lucru în terapia cu adulți a observat că există o temere comună: aceea de a spune „nu”, care este strâns legată de dificultățile emoționale de a gestiona o stare conflictuală generată de refuzul unui interlocutor. De exemplu, nu ne place să refuzăm pe cineva, fie pentru că ar putea să gândească ceva rău despre noi, fie pentru că „dacă pot să-l ajut, de ce nu?“, fie pentru că nu e frumos să refuzi etc.

„În urma analizei proceselor care generează astfel de stări conflictuale, am elaborat un program de asertivitate care să răspundă mai multor cerințe”, spune Marina Ionescu. Printre acestea sunt: identificarea nevoilor personale și dezvoltarea unor mecanisme de suport în satisfacerea acestora (altfel spus, stabilirea nevoilor și prioritizarea lor pentru a putea fi îndeplinite); instrumente de gestionare a situațiilor conflictuale (există instrumente care pot fi învățate și experimentate în cadrul grupului).

Cursanții au fost adulți care au dorit să participe fie pentru a-și putea gestiona sentimentele de frustrare în relațiile sociale, fie pentru a-și recâștiga timpul personal. Rezultatele? Bucuria participanților de a descoperi că există metode de a spune „Nu“ fără să te simți vinovat.

Motivele pentru care românii spun atât de uşor «nu pot» cred că provin dintr-un aspect cultural: un sentiment de neputinţă general transmis din generaţie în generaţie. Este confortabil să nu poţi. Dacă nu poţi, se va găsi cineva care să aibă grijă de tine. În felul acesta îi invităm pe ceilalţi să ia decizii pentru noi, pentru ca apoi să îi putem critica pentru ceea ce au făcut/nu au făcut pentru noi. «Nu pot» este un mesaj incert, nu transmite nevoia cuiva, ci doar că acea persoană nu se simte capabilă. – MARINA IONESCU, PSIHOLOG COLABORATOR, THE PLAYGROUND-FUN ACADEMY

Cei mici spun «Nu pot» din cauza faptului că nu au încredere în forţele proprii. Astfel, preferă să nu încerce, recurgând la versiunea mai uşoară. În acelaşi timp, ar mai putea fi un factor, respectiv mediul în care se află copilul. Dacă aude mereu că nu ar putea face anumite lucruri, atunci cu siguranţă el va crede că nu va reuşi. – MIRELA MĂZĂREANU, PROJECT MANAGER, ED4LEAD

• Acest articol a apărut în numărul 234/februarie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru abonamente click aici