Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face

Acum realizez că această nevoie acoperea mai multe zone pe care îmi doream să le explorez, iar astăzi vă împărtășesc câteva din opiniile care mi s-au confirmat științific în acești ani de practică.

Analiza studiilor de caz ale Yourway Counseling are la bază lucrările psihologului Dr. Thomas Gordon, specializat în soluționarea conflictelor din organizatii, dar și în palierul relației educaționale profesor- elev, cât și familial, în relația părinte-copil.

Când eram copii și adulții ne îndemanau să facem lucrurile “cum trebuie” eram invitați să înțelegem opțiunea de a te purta cu îngăduință față de un alt coleg de joacă sau de școală.

Crescând, am mai învățat să manifestăm și alte tipuri de comportamente, care se voiau la fel de folositoare. Nu întotdeuna însă, aceeași abordare în contexe diferite, asigură aceleași rezultate. Aș spune, mai degrabă, poate chiar dimpotrivă.

Nevoie de a încerca

Toți suntem deseori amorțiți în activități rutinante pe care le ducem la bun sfârșit prin exerciții asemănătoare roboților. Cu siguranță ne-ar plăcea orice îndeletnicire care să ne dezmorțească mintea, să aducă elemente de noutate și ne-ar provoca să mergem mai departe.

Atunci de ce ne opunem sau suntem încremeniți de teamă când copiii vor altceva decât este prevăzut în viața lor? Sunt curioși și dornici să-și dovedească inteligența, abilitățile sau chiar spiritul de aventură.

Așadar, nevoia de a încerca și de a schimba cadrul formal nu este o greșeală, ci mai degrabă o manifestare a potențialului care nu și-a găsit spațiul potrivit pentru a se manifesta.

Nevoia de a exprima

“Ai grijă cum spui”, sau “Tonul face muzica”, era o altă recomandare de care ne amintim din copilărie. Diplomația și abilitatea de a discuta lucruri importante și acțiuni care se transpun în practică cu dificultate, sunt calități care fac diferența atunci când ai de ales între mai multe persoane. Ceea ce în copilărie se traduce prin naturalețe, în viața de adult este mult căutata “autenticitate” care definește liderul informal și susține reușita profesională.

N-ar fi mai ușor pentru noi adulții să apreciem dezinvoltura și verticalitatea cu care copiii comunică ceea ce observă în loc să-i admonestăm atunci când au ceva de spus?

Nevoia de libertate

Modul în care un copil acționează, știind mai bine decât orice adult când să ceară de mâncare sau să se odihnească acolo unde îl cuprinde oboseala, este certă. Organismul este un mecanism pe care dacă îl lași să funcționeze în parametrii normali te va ajuta. În caz contrar, intră în stare de avarie și chiar blocaj.

Dacă stai la serviciu numai ca să faci act de prezență, dar nu poți cuantifica în rezultate timpul petrecut în spațiul fizic al angajatorului, atunci la ce bun să mai respecți un program formal?

Abilitatea de a specula orice lipsă de atenție sau prezență a “șefului” devine măiestrie și frustrarea ambelor părți, angajator și angajat, capătă sensul zicalei “când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă”. Întâlnim din ce în ce mai des informalitatea relației salariat-companie, livrarea de la distanță, tehnologia fiind un suport exploatat la maxim de către organizații, dar și persoanele angajate de acestea.

În privința copiilor avem și mai multe exemple care ne confirmă eficiența unei astfel de relatii bazata pe flexibilitate. Ei sunt capabili să funcționeze în spații atipice cadrului formal de învățare, sunt mai creativi și deschiși la asimilarea informației și altfel decât prin metodele standard.

În esență, fiecare dintre noi, în oricare dintre taberele în care ne regăsim, organizație- angajat, profesor-elev, părinte-copil, avem nevoi similare pe care, odată neglijate, le hrănim transformarea în frustrări.

Mihaela Feodorof,
Executive Coach, Managing Partner, Yourway Counseling
www.yourway.ro