EXCLUSIV CARIERE: Radu Furnică: „Work-life balance, o porcărie socialistă”

Ce părere aveţi despre utilizarea mediilor de socializare în recrutare?

Una din formele de recrutare în masă acum este Linkedin. Însă, cu cât devine mai popular un mediu de recrutate, cu atât este mai rău. Acest sistem nu are niciun filtru la intrare, la fel ca foarte multe alte sisteme, precum Bestjos, eJobs. Acestea sunt de volum. Nimeni nu le impune oamenilor cum să îşi spună povestea sau ce să scrie în CV. Dacă e vorba să vă daţi seama de valoarea Linkedin-ului uitaţi-vă la persoanele care au fost concediate pe acţiuni de neprofesionalism. Uitaţi-vă ce scriu ei acolo, atunci o să vă daţi seama de valoare. Degeaba ai o bază de date de idioţi sau de ticăloşi. Nimeni nu o să scrie despre el însuşi că e idiot sau ticălos. Şi atunci ce schimbă Linkedin dacă nu există acel filtru de intrare. Nimic. E ca şi cum ai avea o carte de telefon cu toţi locuitorii Bucureştiului şi aia e o bază de date de directori pentru că toţi locuiesc în Capitală. Trebuie să îi categoriseşti cumva. În primul rând, este o reţea de oameni care interacţionează unul cu celălalt, se cunosc. Fiecare persoană care interacţionează cu noi ştie un număr de alte persoane pe care ea îi admiră. Recomandările sunt cele mai importante în recrutare. Însă, trebuie să ai grijă la ce persoane ceri recomandări. Dacă îl întrebi pe Corneliu Vadim Tudor care sunt cei mai buni oameni din lume o să ai nişte surprize, dacă o să îl întrebi pe Andrei Pleşu o să ai alte surprize.

„Nu există tips&tricks. Nu-i ascultaţi pe speakeri, daţi banii degeaba”

Ce ar trebui să facă tinerii ca să descopere ce carieră li se potriveşte?

Nu am un răspuns la această întrebare. Şi asta pentru că nu există tips and tricks! Deşi este o epidemie. Oamenii merg să-i asculte pe vorbitori care le promit că după ce pleacă de acolo vor cunoaşte calea spre succes. Eu vă spun că daţi banii degeaba!Singurul lucru pe care îl puteţi face este să vă cunoaşteţi singuri. Nu există paşi pe care dacă îi veţi urma, garantat veţi ajunge acolo unde vă doriţi. Nici nu ar trebui să vă aşteptaţi să obţineţi aşa ceva în urma unui training. Stabiliţi care sunt plăcerile şi neplăcerile. Ce v-ar place să ştiţi să faceţi. Să ajungi să faci un job din pasiune este şi definiţia succesului.

Există pentru ei o şansă pentru piaţa muncii din România?

Există. Nevoia de ei este foarte mare. În primul rând, tinerii definesc greşit succesul. Succesul înseamnă să ajungi să te cunoşti pe tine, să descoperi exact ceea ce vrei să faci, iar ulterior să şi faci acele lucruri. Atunci nu mai simţi munca. Şi bullshitul acesta work-life balance, altă porcarie socialistă. Nu există aşa ceva. Eu unul nu cunosc oameni de succes care să nu fie maniaci în ceea ce fac şi să nu le ocupe foarte mult timp acest lucru.

De ce nu funcţionează corect societatea? Ce nu merge bine?

Haideţi să vorbim de o societate aşa cum ne-am dori-o noi. Eu visez la o societatate umană, în care oamenii sunt destul de puternici încât să nu aibă nevoie de stat. În trecut, românii se descurcau singuri. Obţineau mâncare de la animale şi de la munca câmpului, hainele şi le ţeseau, îşi produceau şi energia singuri – energie care era regenerabilă. Şi trăiau de sute de ani aşa. Putem spune despre ei că erau primitivi? Ei nu depindeau de stat absolut deloc, de crize şi de toată lumea. Acum dacă face un escroc ceva pe Wall.Street toată societatea umană intră în criză. Asta vi se pare normalitate? Mai normală este o ţară în care cetăţeanul de bază nu depinde de stat. De ce nu depinde de stat? Pentru că este puternic, foarte muncitor, are grijă de familia lui, îşi creşte copiii cu mândrie şi demnitate, un om modest. O societate modernă înseamnă una în care trăiesc oameni responsabili şi foarte muncitori, care nu aşteaptă să primească tot timpul ceva. Acum majoritatea oamenilor au aşteptări foarte înalte de la o societate care nu poate să le livreze şi de acolo vin frustrări.

„Este stupid să te aştepţi ca omul să funcţioneze ca un robot”

În perioada comunistă toţi oamenii aveau un job, o locuinţă, salarii egale. Era corect?

Eu vă pot spune că eu eram căpitanul unui vapor şi câştigam 2.800 de lei şi timonierul meu avea 50 de ani şi câştiga mai mult decât mine. Asta era societatea în care trăiam. Era un stat egalitarist. Eram plătiţi pentru senioritate şi nu pentru prestaţie. Din această cauză s-a distrus întreaga economie naţională. Nu mai era răsplătit efortul, dedicaţia, creativitatea.

Ce se face greşit în recrutare? De ce nu se aleg cei mai buni candidaţi?

Cea mai mare greșeală în domeniul recrutării este chiar interviul. Interviul de recrutare nu ar trebui să aibă ca şi obiectiv trecutul persoanei respective ci viitorul companiei. În spatele CV-ului stă presupunerea că o persoană, plecând de la punctul a către punctul g, a parcurs a, b, c, d, e, f şi să zicem g. Se presupune că o persoană care a avut acest parcurs poate să facă asta plus încă altceva. Ori se ignoră complet faptul că de cele mai multe ori fiinţa umană o dată ce a trecut printr-o anumită experienţă nu-i mai place să facă acel lucru. Noi nu suntem Robocop ori industria de recrutare din ziua de astăzi a devenit un fel de supermarket în care oamenii sunt aşezaţi pe rafturi cu un post-it pe frunte pe care scrie ce poate să facă fiecare. E stupid să te aştepţi că omul va funcţiona ca un robot. În primul rând, omul trebuie înţeles, apreciat şi ajutat să se dezvolte la propria lui capacitate. Angajatorii trebuie să ofere perspective noi, dar asta înseamnă o dinamică a planificării organizaţiei care este foarte greu de realizat şi marea majoritate a companiilor nu sunt capabile să facă acest lucru. De aceea, recrutorii folosesc şabloane, pun oamenii în „cutiuţe” şi îi etichetează, îi transformă în entităţi predictibile.

„Oamenii doar cu diplome, care nu au nimic altceva, sunt nişte făcături”

Cum arată un adevărat profesionist?

Cei care se gândesc numai la ei, la câţi bani câştigă, nu ajung să vadă pădurea din cauza copacilor. Adevărul este că cel mai de succes profesionist nu este cel care se uită mai întâi la el, ci la consecinţele a ceea ce înseamnă el pentru organizaţie. Şi asta trebuie să o facă la modul natural şi nu pentru că o zice Furnică, pentru că aşa simte el. Şi ăla are succes cu mine, fără mine, ăla este omul pe care îl caut eu. Un om care este serios şi responsabil, care este şi tată bun şi soţ şi coleg şi manager, dar nu pentru că îşi doreşte, ci pentru că aşa este el. Cel care încearcă să simuleze unul din lucrurile astea sau mai multe sfârşesc prin a nu convinge. Companiile slabe, care nu reuşesc să capete personalitatea aia de business care să îi facă să aibă succes, aleargă după oameni care au doar diplome, nimic altceva şi care sunt de fapt nişte făcături. Însă, aceştia nu vor avea loc niciodată într-o companie puternică. Este bine de ştiut că o companie puternică nu înseamnă neapărat un brand mare, vis-a-vis de scăparea de sub control a creşterii brandului. Brandul este o consecinţă a unui anumit fel de comportament, a unui anumit fel de a produce, de structură şi de business. Nu trebuie să fie un obiectiv în sine, se se cheltuie sume incredibile pe domeniul ăsta de „personal branding”. Ce înseamnă de fapt personal branding? Să te autocosmetizezi până când vei reuşi să transmiţi în piaţă imaginea pe care tu vrei să o ai, chiar dacă aceasta este falsă.

Ne plângem că societatea nu funcţionează. Că oamenii care ne conduc nu sunt capabili. De ce oamenii valoroşi nu se implică în politică?

Pentru că noi am ajuns să creăm un sistem de selecţie inversă în care non-valorile sunt atrase către centru, iar valorile sunt ori împinse afară ori se lasă la fund singure. Nu va fi posibilă reconstruirea sistemului politic de la noi din ţară fără suportul populaţiei către valorile tradiţionale, către muncă, către adevăr, către efort, sacrificiu. De asta nu se întâmplă, pentru că populaţia nu-şi doreşte aşa ceva. Populaţia vrea să lenevească în continuare, să primească de la stat bani ca să trăiească o viaţă de huzur. Un lucru naiv. Oamenii nu-şi doresc altceva şi de asta ne aflăm în această situaţie.