Leadership la genul feminin

“Acela care ezită înainte de a face un pas, îşi petrece viaţa într-un picior” – proverb chinezesc

Pe Monica am cunoscut-o în perioada în care tot încerca să opereze câteva schimbări în organizaţia pe care o conduce. Monica este antreprenor şi are o firmă de confecţii. Prima intrebare pe care mi-a adresat-o Monica a fost:

– Care este cea mai bună tehnică pe care pot să o învăţ ca să implementez schimbarea în firmă?

Răspunsul meu a venit simplu: "Tu. Tu eşti cea mai importantă tehnică, resursă pentru a face asta.”
Nu am avut o întâlnire lungă cu Monica şi nu ne-am mai auzit ceva vreme după aceea. Dar după câteva săptămâni bune, Monica m-a sunat şi mi-a spus că ea e pregătită şi poate să îşi asume să se schimbe pe sine şi să facă schimbări şi în organizaţie. Curajos!

O lecţie pe care Monica a învăţat-o şi am văzut-o şi eu foarte clar la ea este că obiectivul vieţii este progresul, nu confortul!

Lucrând cu Monica, mi-am confirmat ceea ce văzusem la mai mulţi oameni din jurul meu, dar şi la mine – oamenii vor schimbarea, dar nu vor să schimbe nimic în jurul lor.

– Care este schimbarea pe care vrei tu să o faci şi ce anume eviţi să schimbi de fapt?

Profesia pe care o avem este de fapt reflectarea vieţii fiecăruia dintre noi. Când reuşim să ne atingem obiectivele propuse, spunem satisfăcuţi că noi am fost principalul motiv pentru care am reuşit. Vom povesti celor din jur cum ne-am făcut curaj, cum am trecut peste obstacole sau cum am mers până în pânzele albe pentru reuşita respectiva. Atunci când nu ne reuşeşte ceva, dăm vina pe orice altceva, numai pe noi nu. Cum că piaţa nu mai este ce a fost odată, cum clienţii sunt din ce în ce mai pretenţioşi, presiunea care s-a pus pe noi a fost foarte mare, agenda foarte încărcată…

Asta a făcut şi Monica – pe parcursul procesului de coaching a luat câteva decizii importante şi a învăţat să colaboreze cu cei din jurul său pentru a-şi atinge obiectivele. Şi apoi a început să povestească şi angajaţilor ei acest lucru. A făcut publice obiectivele firmei pentru toţi angajaţii, a creat o zi pe lună în care toţi se întâlneau şi monitorizau obiectivele şi apoi plănuiau ce vor face mai departe sau pur şi simplu împărtăşeau reuşitele lor cu clienţii sau cu rezolvarea unor probleme operaţionale.

Monica şi-a transformat aşteptările în obiective şi apoi a inceput să acţioneze împreună cu echipa ei ca să le atingă.

Aşteptările unei persoane devin scuzele sale, a concluzionat Monica după câteva luni de acţiune. Aşteptările noastre nu trebuie confundate cu obiectivele. Obiectivele reprezintă locul în care dorim să ajungem. Aşteptările reprezintă ceea ce noi ne aşteptăm să primim de la alţii pentru ca noi să ne putem atinge obiectivele, pentru a avea succes. Deci obiectivele sunt active, acţiune, în timp ce aşteptările sunt pasive. Astfel, aşteptările noastre preiau controlul şi, prin urmare şi responsabilităţile. Aşteptările transferă asupra celorlalţi responsabilitatea pentru succesul nostru. Aşa că, dacă eşuăm, putem da vina pe cineva din exteriorul nostru.