Să poți mai mult decât poți

Am avut un conflict interior. Sunt stelist (fiecare cu defectele noastre, iar în perioada respectivă nici nu jucau mai nimic), dar nepotul meu joaca la Moreni. De asta, de fapt, am și ajuns la meci. Ok, am mers pe varianta familie, deci îmi doream să piardă Steaua. Doar la fotbal abia își luaseră un 5–0 istoric de la Macabi, așa că eram obișnuit.

Echipele au intrat pe teren să salute publicul. Hmm, o mică problemă. Baieții ăștia de la Steaua sunt hraniți bine. Cei de la Moreni au venit doar cu niște oase și piele, plus o medie de înălțime un pic peste umărul celor de la Steaua.

Începe meciul. Primul atac al Stelei, și primul gol. Primul atac al Moreniului și prima ratare, plus vreo trei tăvăliți pe jos după ce s-au lovit de cei de la Steaua. Cam cum se oprește câinele cu capul în ușă când îi arunci mingea și nu știe să frâneze. Al doilea atac al Stelei, al doilea gol…

În mod ciudat, prima repriză se termina cu doar 13–10 pentru Steaua. Cumva cei de la Moreni au marcat și ei.

A doua repriză începe identic. Minutele trec, mai este un sfert de oră și este deja 17–11 pentru Steaua. Copiii ăștia de la Moreni par că aleargă de trei zile, sunt roșii în obraji, obosiți… și totuși. E ceva în atitudinea lor după fiecare gol luat sau atac ratat care mă face să nu ies încă la țigară. Niciunul dintre ei nu pare conștient că au cam pierdut meciul. Niciunul dintre ei nu pare să înțeleagă diferența de scor și de gabarit din teren. E ceva atipic aici….

Ultimul sfert de ora al acestui meci a fost cea mai intensă competiție sportivă pe care am văzut-o vreodată. Sfertul acesta de oră nu îl pot compara cu niciun meci de fotbal, handbal sau rugby al unei echipe românești la care să fi fost eu spectator sau telespectator.

Am văzut în acel sfert de oră o mână de copii predând cea mai simplă lecție de viață pe care ar trebui să o vadă orice sportiv prea bine plătit și prea mediatizat de la noi.

Tot ce se întâmplase în sala Floreasca până atunci nu a avut nicio importanță pentru ei în acel ultim sfert de oră. În ochii lor nu am văzut nicio urmă de grijă pentru cât timp a mai rămas din meci, pentru cât este scorul, pentru ce strigă galeria, pentru cât de obosiți sunt sau câte vânătăi au și ce încheietură îi doare. Singurul lucru care i-a interesat era să fie mai buni decât fuseseră până atunci. Să joace mai bine, să joace până la capăt, să facă treaba pentru care veniseră.

Am încercat de câteva ori să povestesc acel sfert de oră prietenilor mei, dar nu cred că am reușit cu adevărat. Nu mi-am găsit cuvintele și nu le găsesc în continuare. Nu am decât amintirea unor copii slăbănogi și pirpirii strângând din dinți, strecurându-se printre niște adversari net superiori fizic, aruncându-se după fiecare minge, ridicându-se după fiecare lovitură primită, cu ochii arzându-le de atâta concentrare și determinare. Și scorul final. Steaua – Moreni: 21–23.

Au fost multe momente în viață în care mi-am dat seama că sunt lucruri pe care le pot face mai bine, că sunt lucruri pe care cu un pic mai multă motivație și determinare le-aș putea transforma în lucruri extraordinare și că se întâmplă ca piedicile care îmi apar în cale să fie de prea multe ori puse de mine însumi. Meciul acesta a fost entuziasmant și dureros în același timp.

Nu a fost nimic din ce nu știam din teorie. Dar am văzut cu ochii mei, întamplându-se în cel mai improbabil loc la care m-aș fi gândit. O lecție de autodepăsire predată de niște copii tuturor celor din sală, cu o naturalețe dată de lipsa constrângerilor psihice pe care ni le construim pe măsură ce ne lăsăm înghițiți de sisteme rigide și procedurale în care ne simțim confortabil.

În fiecare dimineață, fiecare dintre noi vine la birou să își facă treaba pentru care este plătit. Și majoritatea încercăm să ne-o facem bine și foarte bine. Copiii din meciul de mai sus m-au făcut să îmi amintesc că este ceva dincolo de bine și foarte bine. Și că se poate.

Lucrez din 2009 la UniCredit Consumer Financing, ocupând în prezent funcția de Head of Commercial Management and Development Function. Am o experiență de 14 ani în companii multinaționale (Connex/Vodafone, Raiffeisen Bank, UniCredit Consumer Financing), din care mai mult de 12 ani în poziții de People Management.