Intr-o relatie suntem trei
De obicei credem ca atunci cand relationam cu cineva suntem doar noi doi, adica EU si CELALALT. Metoda (…)
De obicei credem ca atunci cand relationam cu cineva suntem doar noi doi, adica EU si CELALALT. Metoda (…)
Chiar dacă majoritatea companiilor angajatoare aleg să abordeze subiectul sensibil al ofertei salariale în (…)
Ediția de luni, 8 octombrie, a emisiunii Jurnal de Leadership l-a avut ca invitat pe Mihai Stănescu, unul dintre (…)
Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai (…)
În cadrul celei de-a zecea ediții a "Lunii Voluntariatului Global", care a demarat pe 1 (…)
Să presupunem că pe 22 decembrie 2012 lumea toată va sărbători faptul că nu a venit sfârşitul lumii, aşa (…)
Piaţa muncii s-a schimbat atunci când economia creştea. A luat apoi o cu totul altă turnură, iar acum se (…)
Au început înregistrările pentru TEDxBucharest2012. Dependenții de idei noi din știință, tehnologie, (…)
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp. “Sunt la capătul răbdării”, a spus Dan, şeful (…)