Invitație la lectură: În cine poți să ai încredere?

Prezentă anul trecut la Forumul Economic Mondial de la Davos – subintitulat „Rebuilding trust in the future” –, Rachel Botsman își sintetiza concluziile post-eveniment (pe blogul ei de pe Substack) în felul următor: „Sam Altman, CEO-ul OpenAI, are deasupra biroului său un afiș cu mesajul: «Nimeni nu știe ce se va întâmpla». Ar putea să fie sloganul Forumului Economic Mondial la care am participat săptămâna trecută – care ar fi trebuit redenumit WAIF (Forumul Mondial al Inteligenței Artificiale). […]

Rubrica „Invitație la lectură” este susținută de

În ceea ce mă privește, evenimentul a luat pulsul principalilor decidenți. Sentimentul general este la fel de revelator ca ceea ce spun oamenii. Atmosfera părea haotică. Entuziasmul a fost urmat de prudență. Optimismul «se poate face» al antreprenorilor a fost îmbinat cu pesimismul geopolitic. Un du-te vino.
Pe parcursul săptămânii am notat tensiunile despre care liderii au vorbit constant:

• Încrederea de a îmbrățișa inovația, dar și reținerea necesară pentru a asigura siguranța.
• Nevoia de a spori capacitățile oamenilor, dar fără a înlocui oamenii.
• Nevoia de a reglementa și de a stabili limite, dar fără a încorseta și constrânge oamenii.
• Nevoia de a maximiza beneficiile în mâinile «liderilor buni», minimizând în același timp daunele «liderilor răi».

De la «Creștere și locuri de muncă» la «Cooperare și securitate» și «Climă, Natură, Energie», două teme-cheie au continuat să apară obsesiv: încrederea și incertitudinea. Într-adevăr, tema oficială a fost «reconstruirea încrederii». Dar (și este un mare DAR) de unde vor veni sursele profunde de încredere? Mai avem drum lung de parcurs.”

În cartea În cine poți să ai încredere? Cum tehnologia ne-a adus împreună și de ce ar putea să ne despartă, Rachel Botsman definește încrederea ca fiind „o relație de siguranță cu necunoscutul”.

În toate aparițiile, Rachel susține ceea ce ne demonstrează și în carte: încrederea este ca energia – nu se pierde, ci se transformă.

În concluzie, subiectul nu este în realitate despre dacă (mai) avem încredere, ci despre unde ne plasăm încrederea.

În societatea contemporană, încrederea se mută de la încrederea instituțională la „încrederea distribuită”. Mulți dintre noi obișnuiam să ne depozităm încrederea în lideri și experți, în instituții și organisme de reglementare. Însă rețelele, platformele și piețele au schimbat și schimbă permanent acest flux în lateral – către colegi, străini și grupuri – creând o dispersare a autorității și o fracturare a încrederii (termenul folosit fiind „pauză de încredere”).

O lipsă de acceptare a faptului că dinamica încrederii s-a schimbat este o problemă sistemică. Efectele acestei dinamici se resimt atât la nivel național, pe palierul politic (Rachel explică în carte care este rolul tehnologiei în modelarea acestui proces de migrare a încrederii membrilor din societate și în ascensiunea populismului și a liderilor cu opinii/politici radicale), cât și la nivelul echipelor de la locul de muncă.

Asistăm astfel la o schimbare de paradigmă pentru organizații. Încrederea nu mai urmează săgețile clasice dintr-o organigramă, iar faptul că ești liderul unei companii nu te (mai) face automat depozitarul încrederii membrilor echipei. Tehnologia face posibilă verificarea oricărei afirmații sau enunț pus pe masă cu titlul de axiomă, dar ne poate, de asemenea, păcăli – în lipsa unor senzori care să detecteze dezinformarea și informațiile eronate. Încercăm să rezolvăm problemele de încredere în lumea distribuită printr-o mentalitate instituțională – pe care am dobândit-o în procesul educațional.

Transparența decizională, fundamentarea opiniilor și verificarea informațiilor – indiferent de sursă – pot fi instrumente care să ajute liderii de azi să coaguleze echipele, pentru a spori performanța și reziliența.

Faptul că ne e teamă de incertitudinea și prăbușirea încrederii instituționale (la urma urmei, nici cofondatorul OpenAI „nu știe ce se va întâmpla” mâine) – cu toate efectele produse la nivelul societății, este un lucru benefic pentru resetarea încrederii, în opinia lui Rachel Botsman. Pentru că, în această etapă de „pauză” a încrederii pe care o trăim în prezent, putem să cercetăm, să întrebăm mai multe despre sursele informației distribuite, despre algoritmii programelor și canalelor de socialmedia la care suntem expuși.

De unde începem? De la „analizează, înainte de a crede”. Iar un instrument grozav pentru asta e tocmai cititul. Recomandarea noastră este să începeți chiar cu cartea lui Rachel Botsman.

Să aveți lectură plăcută!

CITEȘTE ȘI: „Gara Malma”, un roman seducător, plin de gânduri și dialoguri tulburătoare