Am ales să ilustrez textul cu această fotografie pentru că asta mi se pare starea educației azi – un zid de (…)
Au 20-25 de ani sau chiar mai puțin de 20, iar felul în care fac performanță spulberă cam tot ce „se face“ acum în (…)
Poate că pare paradoxal ca în plină eră a transformării digitale, când tocmai am făcut apologia liderului digital, (…)
Când scrii despre liderul smerit, e mai ușor să dezbați concepte, să enumeri caracteristici, atitudini și (…)
Educația trebuie să fie ca o poveste. Așa ajungi cel mai ușor la sufletul copiilor, lucru valabil și pentru adulți. (…)
Din ce în ce mai mult se vorbește despre faptul că oamenii care sunt plini de gratitudine pentru tot ce se întâmplă (…)
Elevii care se revoltă azi, criticând școala, sunt cei care ani de zile au spus „nu ne place la școală“, „ne (…)
Pe locul întâi din lista regretelor personale este faptul că nu am reușit să îmi savurez în tihnă primii ani de (…)
Nu știu loc mai aproape de amintirile mele din copilărie decât Muzeul Țăranului Român, iar Târgul anual de Mărțișor (…)