

În unele țări, printre care se numără și România, există un mecanism fiscal care permite contribuabililor persoane (…)
Într-o lume agitată și competitivă, mulți oameni visează să-și găsească un scop mai profund și să contribuie la o (…)
Ţara noastră se confruntă cu o rată ridicată de supraponderalitate și cu lipsa unei rutine sănătoase, din care sa (…)
Un grup de inițiativă reprezentat de Daniela Marișcu – antreprenor și investitor, anunță începutul demersurilor (…)
Programul național Generații, susținut de Fundația Regală Margareta a României, se relansează în cadrul a cinci (…)
Natura (mediul înconjurător) e casa noastră, de care din păcate mult prea des uităm, luați pe sus de vârtejul (…)
Asociația HELP Autism împreună cu The Fool comedy club organizează spectacolul caritabil „Stand-up for Autism”, în (…)
M-am întâlnit cu Raluca la unul dintre sediile HELP Autism cu care mă învecinam, a fost prima oară când pășeam (…)
Telekom Mobile anunţă lansarea celei de-a douăsprezecea ediții a programului „Bursele Telekom”, prin care urmărește (…)