Deși suntem deja la mijlocul lunii decembrie și ne-am aștepta ca activitatea de recrutare să încetinească, (…)
Sunt cuvinte care, cu timpul, își pierd sensul, semnificația și devin „de lemn”. Cauza este (…)
Se trezeşte de dimineaţă, îşi bea cafeaua şi mănâncă bine, cât să îi ajungă pentru (…)
Stephen Covey, un influent specialist în management și dezvoltare, spunea într-una dintre cărțile (…)
Pentru sirienii din România şi din lumea largă există înainte şi după revoluţia din martie 2011, la (…)
Haideţi să recunoaştem: educaţia copiilor noştri este pe primul plan când ne gândim la punctele de pe (…)
În goana nebună după succes uităm, de cele mai multe ori, că lucrurile simple sunt și cele mai eficiente. (…)
Comunităţile de business există de multă vreme în România, şi temele abordate în cadrul (…)
Numeroase companii prezente pe piața din România, dar și de peste hotare, dau teste de IQ la interviul de (…)