
Cum devii agil în carieră: cinci pași cheie
Agilitatea profesională susține evoluția carierei într-un context economic în continuă schimbare. Cei care se (…)
Agilitatea profesională susține evoluția carierei într-un context economic în continuă schimbare. Cei care se (…)
Radu Mavrodin, unul dintre cei mai puternici executivi de top din România, care are o vastă experiență în domeniul (…)
Cum să schimbi cultura organizației prin tehnologia aliniată la principiile DEI și cum să extragi valoare din date (…)
Viitorul oricărei organizații, inclusiv a noastră, este reprezentat de oamenii din echipă și dezvoltarea lor în (…)
Într-o lume amenințată de dezechilibre naturale, dar în care responsabilitatea față de impactul pe care îl avem (…)
2020. A început într-o zi de miercuri, an bisect în calendarul gregorian. Și tot într-o zi de miercuri, 11 martie, (…)
Știți “exprimarea“ aceea cu “ne-am luat porția de libertate”? Plină de conotații, înțelesuri etc., atât la (…)
Fiecare dintre noi visează la geniul său. Din când în când, îl mai vedem cu coada ochiului, într-un moment de (…)
A devenit unul dintre cel mai frecvent citate principii de urmat în dezvoltarea profesională a managerilor: (…)