Prof. Leslie Szamosi, CITY College: AI este o sabie cu două tăișuri, trebuie să ne asigurăm că este folosită etic

Gândit pentru cei care aspiră să își depășească limitele profesionale și să își lărgească orizonturile culturale, programul PanEuropean Executive MBA de la CITY College, University of York Europe Campus, își propune să formeze lideri care pot face față cu încredere noii complexități economice, în care piețe, culturi și tehnologii se întrepătrund tot mai adânc. Astfel, școala integrează Inteligența Artificială nu doar ca pe o unealtă, ci ca o temă centrală care să influențeze direct modul în care liderii viitorului își construiesc strategiile și iau decizii.
„Integrăm AI în aspectul de predare al programului nostru și, treptat, în componentele de evaluare și temele de curs. Din perspectiva predării, începem să o integrăm ca parte a procesului de învățare, dar, mai important din punctul meu de vedere, ca parte a evaluării critice a rezultatelor generate de AI și a utilizării acesteia, inclusiv prin prisma implicațiilor sale etice”, explică prof. Leslie Szamosi, MBA Director al CITY College, University of York Europe Campus.
Asta cu atât mai mult cu cât evaluarea pe baza materialelor influențate de AI presupune în sine dificultăți suplimentare: „Este o provocare pentru noi să ne asigurăm că AI este folosită etic pentru dezvoltarea cunoștințelor și nu ca instrument exclusiv de creare a acestora – este o sabie cu două tăișuri”, atenționează el.
Strategia, nu tehnologia
La CITY College, abordarea față de tehnologie și inteligența artificială în cadrul programului MBA este axată pe aplicarea strategică mai degrabă, decât pe detalii tehnice. „Pentru cei care aplică AI în afaceri, nu este atât de importantă înțelegerea structurii tehnice de bază, cât utilizarea rezultatelor obținute cu ajutorul AI”, explică profesorul Leslie Szamosi.
Dar, pentru a oferi studenților o înțelegere completă, școala organizează evenimente educaționale care includ și sesiuni mai tehnice. „În cadrul săptămânii noastre de studiu MBA desfășurată la Salonic, unde am adunat aproape 200 de studenți, am colaborat cu departamentul nostru de Informatică pentru a organiza un seminar/workshop despre înțelegerea bazei tehnice a AI și modul în care o folosim strategic în afaceri”, adaugă el.
AI nu mai este un bonus
În acest fel, abordarea strategică față de tehnologie nu doar că pregătește liderii să aplice AI în afaceri, dar le oferă și instrumentele necesare pentru a naviga complexitatea deciziilor etice ale viitorului. Iar competențele necesare în acest sens sunt indispensabile pentru a răspunde provocărilor economice.
„Văd leadershipul în afaceri ajungând într-un punct de cotitură în care fluența în AI nu mai este un bonus, ci o parte esențială a unui lider competent. Unele dintre competențele necesare includ: alfabetizare strategică în AI; cunoștințe despre prompt engineering (abilitatea de a formula întrebările potrivite); integrarea eficientă a AI în procesul decizional; conștientizarea etică privind utilizarea responsabilă a AI (guvernanța AI); și capacitatea de a fi un susținător al adoptării AI și al gestionării schimbării în cadrul companiei”, punctează profesorul Leslie Szamosi.
Unde conduce omul și unde sprijină mașina?
Și totuși, o perspectivă inedită apare atunci când AI este privită nu ca instrument, ci ca membru al echipei, crede prof. Szamosi: „Ce este interesant în zilele noastre este că AI devine ca un «membru al echipei» în astfel de colaborări! Iar partea importantă din acest proces este să-i ajutăm pe studenți să se îndepărteze de ideea că mașinile și AI-ul sunt doar unelte și să le perceapă mai degrabă ca parteneri de colaborare. Și… cu siguranță, nu ca singura soluție!”.
În acest sens, un domeniu în care școala experimentează este legat de fluxurile de lucru și dezbaterea asupra întrebării: unde conduce omul și unde sprijină mașina? Iar pentru asta, „folosim cadre precum: Human-in-the-loop (omul este implicat direct), Human-on-the-loop (omul supraveghează) vs Human-outof-the-loop (omul este scos din proces)”.
Colaborarea cu industria joacă, de asemenea, un rol foarte important. „Suntem într-o comunicare constantă cu partenerii noștri din industrie și cu angajatorii MBA în legătură cu nevoile de formare în AI și direcțiile spre care ne îndreptăm”, explică profesorul. Dar și aici i se pare ceva interesant, care merită evidențiat. Și anume că, deși multe companii „sunt încă la început de drum în integrarea AI și nu au o direcție clară”, totuși, un lucru este sigur: „AI joacă deja un rol important în organizații și, de multe ori, nici nu ne dăm seama de acest lucru. Nevoia principală pentru industrie este aplicarea și integrarea AI pentru a obține eficiență și, mai critic, utilizarea ei etică, fără a uita însă că cel mai important activ rămâne tot omul!”.
AI-savvy sau esența unui MBA cu adevărat valoros
Nu cred că un singur curs puternic de AI într-un program de MBA este răspunsul în alegerea unei școli sau a unui factor de diferențiere. Este ca și cum ai spune că, dacă există un curs despre comportamentul etic, acesta face un individ responsabil din punct de vedere etic.
Dezvoltarea puternică a cunoștințelor AI este ceva care ar trebui să se întâlnească pe tot parcursul unui program, astfel încât să se infiltreze în discuții și să fie aplicată în orice, de la comportamentul organizațional la finanțare și tot ceea ce se află între ele.
Am crezut întotdeauna că un program puternic de MBA este unul care creează un individ holistic și un spațiu în care conexiunile dintre domenii și înțelegerea integrată stau la baza procesului educațional.
Foto: prof. Leslie Szamosi, MBA Director al CITY College, University of York Europe Campus.

Acest articol este preluat din ediția print a Ghidului MBA 2025.