AUSTRIACARD HOLDINGS lansează o nouă soluție enterprise bazată pe tehnologia Agentic AI. Cum funcționează

AUSTRIACARD HOLDINGS anunță lansarea Digital Taskforce for Enterprise Content Understanding (ECU), o platformă care aduce o contribuție decisivă la organizarea și procesarea cantității uriașe de informații gestionate zilnic în companii.
În mediul actual în care organizațiile sunt obligate să gestioneze cantități mari de conținut nestructurat, de la e-mailuri și documente la imagini, videoclipuri și fișiere audio, soluțiile tradiționale de stocare și gestionare nu sunt suficiente, potrivit sursei citate. Acestea nu încorporează „inteligența” sau capacitatea necesară de analizare a conținutului și de identificare a informațiilor critice care adaugă valoare afacerii.
„Soluția Digital Taskforce ECU de la AUSTRIACARD elimină această lacună. Această soluție completează sistemele existente de gestionare a documentelor prin valorificarea inteligenței artificiale în scopul automatizării procesării conținutului. Cu trei tipuri de agenți de inteligență artificială specializați – pentru conținut text, vocal și vizual – platforma permite companiilor să înțeleagă, să clasifice și să utilizeze informațiile prin interacțiune naturală, fără a necesita programare sau dezvoltare de cod nou. Ȋn plus, agenții AI Digital Taskforce ECU au acces la date și politici istorice, asigurându-se că procesarea conținutului este în concordanță cu procesele și regulile interne ale organizației”, se arată într-un comunicat de presă.
Odată cu implementarea Digital Taskforce for Enterprise Content Understanding, timpul de procesare a documentelor este redus semnificativ, fluxurile de lucru complexe sunt automatizate, iar productivitatea și eficiența generală a organizațiilor sunt crescute, susține compania.
În același timp, soluția se integrează cu infrastructura tehnologică existentă a întreprinderii (cum ar fi serverele de e-mail, bazele de date și sistemele de arhivare), fără să necesite modificări majore ale sistemului. De exemplu, cu soluția Digital Taskforce ECU, companiile pot utiliza agenți de text și voce AI pentru gestionarea volumului mare de e-mailuri primite și apeluri de la clienți și, de asemenea:
• să se conecteze la e-mailul corporativ și la jurnalul de chat;
• să înregistreze fiecare solicitare în sistemul CRM;
• să evalueze fiecare conversație chiar și la nivel emoțional (analiza sentimentelor);
• să introducă fiecare solicitare într-o bază de date creată de Digital Taskforce ECU;
• să poată răspunde la întrebări deschise pentru fiecare solicitare și chiar să combine cazuri care progresează prin diferite canale, cum ar fi apel și e-mailul.
„Digital Taskforce ECU automatizează procesele de afaceri care implică date nestructurate, inclusiv documente text, imagini, conținut vocal și video. În mod tradițional, acest tip de date necesita intervenție umană și evaluare manuală pentru a fi transformate în formate structurate compatibile cu sistemele informatice organizaționale. Astăzi, aproape orice organizație – fie din sectorul privat, fie din cel public – poate valorifica Digital Taskforce ECU pentru a elimina sarcinile administrative de rutină, permițând astfel forței lor de muncă să se concentreze pe inițiativele strategice și creative care stimulează inovația și excelența organizațională”, a declarat Spyros Sakellariou, Group AI and Data Analytics Director of AUSTRIACARD HOLDINGS.
CITEȘTE ȘI: Care sunt cele mai frecvente riscuri în vacanță și unde călătoresc românii cel mai des
Foto: AUSTRIACARD HOLDINGS / comunicat de presă