Blestemul directorilor de la Tarom. Al patrulea șef interimar numit în acest an a demisionat
Transportatorul aerian de stat Tarom a confirmat demisia Ilenei Daniela Dragne, al cărei mandat a fost prelungit recent cu două luni. ”Compania Tarom confirmă informaţia conform căreia doamna Ileana Daniela Dragne a demisionat din funcţia de director general interimar”, arată un comunicat al companiei.
Ileana Dragne a condus agenţia Tarom din Tel Aviv şi lucrează în cadrul Tarom de aproape 20 de ani.
Compania de stat este al treilea transportator aerian de pasageri din România, după companiile low-cost Wizz Air şi Blue Air și preconizează că va ajunge la 1.900 de angajaţi la finalul acestui an.
Ministrul Răzvan Cuc a declarat în urmă cu o lună că, cei 2000 de angajați pe care compania îi are, nu se justifică la cele 23 de aeronave cât reprezintă flota operațională a companie de transport aerian.
Conform noului contractul Colectiv de Muncă angajații disponibilizați ar urma să primească în jur de 8 salarii compensatorii și nu 18 așa cum se stipula în vechiul contract.