De la Omidă la Fluture. În doar 18% dintre companii angajatii își pot aloca timp pentru a inova
Sub presiunea de a răspunde schimbărilor disruptive din economie, de multe ori companiile ajung să intre într-un “teatru al inovației”. Ceea ce implică investiții în inițiative cu vizibilitate mare, dar fără să se ajungă ca aceste eforturi să fie internalizate într-o strategie de business, care să și susțină în mod consistent efortul de a inova în cadrul organizației.
Care sunt forțele disruptive cu cel mai mare impact în sectorul de activitate al companiilor:
- Schimbarea comportamentului consumatorilor și clienților (64%);
- Tehnologiile digitale și transformarea modelului de business ca rezultat al acestora (39%);
- Competiția în creștere (31%);
- Amenințarea din partea competitorilor foarte digitalizați (17%).
Atributele care țin de stimularea inovației prin colaborări externe și deschidere către exterior au înregistrat unele dintre cele mai mici procente atât la nivel global, cât mai ales la nivel local. Astfel, atât în România, cât și la nivel global, doar 36% dintre companii identifică și evaluează semnele care pot indica tendințe în stadiu incipient.
54% dintre companiile respondente declară că dezvoltă inițiative privind stimularea angajaților pentru a gândi inovator, iar în cazul a doar 18% dintre companii, angajatii își pot aloca timp pentru a inova.
Pe baza chestionarului aplicat, se disting trei niveluri ale pregătirii companiilor pentru schimbările aduse de cea de a patra revoluție industrială. Realizatorii studiului au asociat, la modul metaforic, nivelurile de pregătire ale firmelor celor trei etape din viața unui fluture: stadiul de omidă, stadiul de crisalidă și o metamorfoză spectaculoasă la stadiul de adult, ca fluture.
Omidă – majoritatea companiilor, adică 263, se află în acest stadiu, în care exploatează produsele și serviciile existente deja în modelul de business actual, fără să investească în pregătirea pentru schimbarea disruptivă.
Crisalidă – reprezintă un grup mai mic de 42 de companii, care și-a asumat transformarea digitală și care formează o cultură a inovației în interiorul companiei.
Fluture – cel mai mic grup de companii – 5, cele care s-au transformat deja și care și-au asumat misiunea de a fi disruptive, mai degrabă decât de a fi doar inovatoare.
În acest moment, companiile de top din România se află în fața unei alegeri: se pregătesc pentru transformare, mai întâi ca și crisalidă, apoi ca fluture, sau rămân blocate în stadiul de omidă? Dacă aleg să rămână ca în prezent, va fi pusă sub semnul întrebării poziția pe care o vor ocupa în piață în viitor, în cazul în care riscurile disruptive se materializează.
***Sondajul a avut la bază un chestionar online aplicat la nivelul a 310 lideri de organizație din România, pentru a măsura cât de pregătite sunt companiile locale să răspundă provocărilor disruptive.
Acesta este parte a unui demers mai vast al think-tank-ului EY-EYQ.