Pentru un angajator de top, angajații săi reprezintă o prioritate
Sursa foto: Unsplash
Acctas BPO s‑a înființat în 2018, iar la acea vreme furniza servicii pentru grupul de companii Transiris la nivel global, în țări precum România, Statele Unite, Canada, Spania, Austria și Marea Britanie. Între timp, Acctas BPO și‑a mărit și diversificat portofoliul de clienți, care include acum companii din domenii ca biotech, audit, IT și BPO.
„În prezent venim în sprijinul companiilor de tip start‑up, dar și companiilor mici și mijlocii. Pentru clienții noștri ne ocupăm de funcțiile suport, standardizarea și îmbunătățirea proceselor, precum și de auditul și consultanța în resurse umane, astfel încât aceștia să‑și concentreze atenția asupra activităților esențiale de business”, spune Nicoleta Ilea, HR Manager Acctas BPO.
Grupul are aproximativ 100 de angajați, dintre care 60 sunt localizați în București și Brașov, iar restul sunt în Spania, Austria, SUA, Canada și Marea Britanie.
„Suntem în continuă creștere. Dorim să ne extindem, inclusiv la nivel de grup, să atragem talente excepționale care să poată avea un impact pozitiv nu doar asupra organizației noastre, dar și asupra societății. Vrem ca împreună să dezvoltăm o nouă paradigmă în domeniu, prin integritate, competență și servicii de înaltă calitate”, menționează Nicoleta Ilea.
PROVOCĂRILE RECRUTĂRII
În zilele noastre, recrutarea candidaților valoroși este o luptă constantă. „Din punctul nostru de vedere, există o continuă provocare în atragerea și recrutarea oamenilor talentați, probabil ceva mai multe decât în alte domenii, iar aceasta este pentru că discutăm despre industrii și despre profiluri de candidat nișate. Vorbim despre seturi de skill‑uri complexe, despre cunoștințe și experiențe profesionale foarte specifice, si cu un egal focus pe valorile personale. Ținând cont de toate aceste aspecte, pool‑ul de candidați se restrânge foarte mult. Chiar și cu toate aceste criterii avute în vedere, reușim cu succes să atragem și să păstrăm în organizație talente excepționale”, spune Nicoleta Ilea.
Echipele lor au în componență atât profesioniști cu multă experiență, cât și persoane foarte tinere care se află la începutul vieții profesionale, ce au un potențial extraordinar. Nicoleta Ilea spune că una dintre principalele preocupări ale organizației este să își dezvolte oamenii. Cei aflați la început de carieră beneficiază de un mediu propice dezvoltării, învățării și dobândirii de abilități și cunoștințe.
La Acctas BPO și în tot grupul Transiris, angajații beneficiază de platforme interne de cursuri specializate pe limbaje de programare și tehnologii, participă la seminarii și workshop‑uri, dar au și acces la tehnologii de ultimă generație. ”Sistemul de cursuri și certificări este foarte bine pus la punct, prin urmare avem un mediu ce facilitează dezvoltarea profesională și fructificarea potențialului”, adaugă Nicoleta Ilea.
CUM SUNT INTEGRAȚI IN COMPANIE NOII ANGAJAȚI?
Procesul de onboarding are ca scop ajutorarea noilor angajați să se adapteze treptat și eficient la noul mediu de lucru, fără a neglija factorul timp. „La noi, procesul de onboarding este un unul automatizat, organizat, bine pus la punct, menit să ofere o experiență pozitivă noilor colegi, fiind primul pas în construirea unei relații eficiente între noul angajat și organizație”, mai spune Nicoleta Ilea.
Ea mai spune că există numeroase povești de succes al colegilor care s‑au alăturat ca interni, iar acum, la 2, 3 sau 5 ani distanță, aceștia se află în poziții de middle și top management, sunt traineri, sunt lideri și în plină ascensiune profesională: „Aceste oportunități de dezvoltare au existat încă de la bun început și, așa cum menționam anterior, mediul acesta propice dezvoltării oamenilor este una dintre valorile noastre organizaționale. Având în vedere rezultatele de până acum, vom continua pe această direcție, îmbunătățind și calibrând acest proces în mod continuu”.
COMPENSAȚII ȘI BENEFICII
Pachetul salarial este criteriul principal al candidaților în alegerea angajatorului, după cum spune Nicoleta Ilea. Dar mai interesant este faptul că în luarea deciziei de a părăsi o companie, alte aspecte cântăresc poate mai mult decât salariul în sine: mediul de lucru, oportunitățile de dezvoltare, proiectele în care persoana este implicată, programul de lucru, relația cu managerul, relația cu echipa, distanța casă‑birou.
„Noi avem în vedere toate aceste aspecte în calibrarea constantă a pachetului per ansamblu. Pachetele salariale sunt peste media pieței din industria din care facem parte, sistemul de bonusare este coerent și corelat cu rezultatele muncii, productivitatea fiecărui salariat”, spune Nicoleta Ilea.
În ceea ce privește pachetul de beneficii, munca de la distanță este cel mai important și cel mai apreciat beneficiu pentru angajați, așa cum reiese constant din sondajele interne, precizează Nicoleta Ilea. Echilibrul viață profesională – viață personală este un alt beneficiu pe care îl menționează des ca un plus, atât recrutorii, cât și candidații, aspectul fiind menționat și în anunțurile de recrutare.
„Din punctul meu de vedere, nu cred că acesta poate fi numit un beneficiu, sunt de părere că aceasta este o condiție esențială pentru o bună funcționare, fapt pentru care respectăm și promovăm acest lucru”, consideră Nicoleta Ilea.
Un alt beneficiu apreciat în special de angajații care sunt părinți și studenți este flexibilitatea în organizarea propriului program de lucru. De asemenea, călătoriile în interes de serviciu sunt importante, mai ales pentru tineri, căci îi ajută prin expunerea la mediul internațional, lucrul cu echipe multietnice, multiculturale, nu doar în mediul on‑line, ci si on site, în Canada, Statele Unite, Spania, Scoția. Nu în ultimul rând, posibilitatea relocării angajaților în țările în care grupul are birouri este un alt beneficiu important.
„Pachetele de sănătate, prânzurile împreună, petrecerile de peste an, abonamentele la diferite săli de sport, etc. ‑ astăzi este cumva de la sine înțeles că acestea intră în pachetele de beneficii”, explică Nicoleta Ilea.
Drept urmare, rata de angajare pentru rolurile suport este mai mare decât pentru rolurile foarte tehnice, nișate. O rată crescută de angajare se înregistrează în cadrul grupului și în cazul proaspeților absolvenți, potențialul, atitudinea și disponibilitatea candidaților de a se adapta, de a învăța repede sunt valorile apreciate în cadrul organizației.
„Datorită strategiei noastre de a oferi mediul și resursele necesare pentru a‑și construi aici o carieră pe termen lung, programelor de dezvoltare, pachetelor salariale și de beneficii, mediului de lucru, oportunităților de călătorii, proiectelor foarte diverse și interesante, inovatoare, rata de părăsire a companiei este destul de scăzută”, adaugă Nicoleta Ilea.
CE INSEAMNĂ ȘI CE PRESUPUNE LUCRUL PE DOUĂ CONTINENTE?
Lucrul pe mai multe continente este deopotrivă provocator și interesant, susține Nicoleta Ilea: „Provocator pentru este nevoie să lucrăm pe fusuri orare diferite, fără a afecta work‑life balance. Interesant este pentru că avem ocazia de a interacționa, de a lucra cu oameni din țări diferite, diferite culturi, medii, proiecte diverse, tehnologii de vârf, companii de top. Faptul că avem posibilitatea de a lucra de acasă, de pe malul mării, din vârful muntelui, din cafeneaua preferată, de oriunde, oricând, oricât, ne oferă acel sentiment de libertate și vine la pachet cu faptul că ne organizăm singuri programul. Putem începe programul mai mult sau mai puțin la ce ora ne dorim. Satisfacția angajaților se reflectă în rezultatele excepționale pe care le au, înlocuind statul cu ochii pe ceas, să vedem la ce oră a venit colegul, să contorizăm la secundă timpul efectiv de muncă al colegilor, cu creșterea productivității și focus pe rezultate. Ne atingem obiectivele, ne respectăm dead‑line‑urile și ne bucurăm de beneficiile muncii remote.
Pentru cei care funcționează mai bine de la birou, pentru diferite meeting‑uri, pentru întâlniri, etc, în România avem două birouri moderne, unul în București și unul în Brașov. În birourile noastre vei găsi spații de lucru cu mobilier ergonomic, zone de relaxare, zone de luat masa, zone de meeting, o atmosferă prietenoasă și tot confortul necesar”.
CE ÎNSEAMNĂ UN ANGAJATOR DE TOP?
„Cei mai buni ambasadori ai oricărei organizații sunt chiar angajații acelei companii. Privind din acest punct de vedere, sunt de părere că este văzut ca angajator de top acel angajator pentru care angajații săi sunt o prioritate, se preocupă de posibilitățile de dezvoltare pe care le au angajații de pe toate nivelurile, oferă pachete salariale competitive, acordă atenție mediului de lucru și atmosferei. Reputația organizației ca angajator de top pornește în primul rând din interior și atunci este de preferat să depunem toate eforturile pentru a avea intern lucrurile bine puse la punct și apoi să promovăm imaginea în extern. Un angajat împlinit înseamnă un client fericit și un acționar fericit.” Nicoleta Ilea (foto), HR Manager Acctas BPO
Articol preluat din numărul 263, decembrie 2019/ianuarie 2020, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.