Piața de eCommerce din România a crescut cu 8% în 2024 | ANALIZĂ MerchantPro Compass

Piața de eCommerce din România a avut un avans de 8% în 2024 față de anul precedent, conform unei analize recente realizate de MerchantPro. Numărul comenzilor a crescut cu 3%, iar valoarea medie a fiecărei comenzi a fost mai mare cu 5,15%, indicând o tendință de creștere a valorii per achiziție.
Succesul nu mai depinde doar de preț
Cu toate acestea, concurența din afaceri internaționale, în special din partea platformelor din China, pune presiune pe comercianți. Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro, a subliniat că succesul nu mai depinde doar de preț, ci și de experiența oferită clienților. Comercianții trebuie să se concentreze pe personalizarea ofertelor, pe utilizarea inteligenței artificiale pentru recomandări mai relevante și pe automatizarea proceselor de gestionare a comenzilor pentru a rămâne competitivi.
Pe parcursul anului, evoluția pieței a fost variabilă. În primul trimestru (ianuarie – martie), creșterea a fost moderată, cu un avans de 5% al valorii comenzilor. Trimestrul al doilea (aprilie – iunie) a fost cel mai bun, cu o creștere de 12% a valorii comenzilor, iar aprilie a avut un vârf impresionant de 28%. În al treilea trimestru (iulie – septembrie), creșterea a fost stabilă, cu 11%. Însă, în ultimul trimestru (octombrie – decembrie), veniturile au crescut mai lent, cu sub 5%, iar numărul comenzilor a stagnat.
Care a fost cel mai dinamic sector
Performanța a variat mult între sectoare. Cel mai dinamic sector a fost Auto & Moto, cu o creștere spectaculoasă de 50% în valoarea comenzilor și 90% în numărul tranzacțiilor. Beauty și Groceries au continuat să crească, iar Fashion și Home & Deco au înregistrat scăderi. Segmentul Electronics a avut o evoluție mixtă, cu o creștere modestă a valorii comenzilor, dar o scădere a numărului de tranzacții. Sectorul B2B a rămas stabil, cu o creștere de 5,91%, pe fondul unei adopții tot mai largi a soluțiilor digitale.
CITEȘTE ȘI: Longevitate în carieră | Marshall Allen, legenda jazz-ului care doboară recorduri mondiale la 100 de ani
Foto: ID 112895161 © Peshkova | Dreamstime.com