O generație care schimbă lumea, cu primul pas în orașul lor: innoGROW la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea | INTERVIU

Timp de două luni pline de provocări și inspirație, elevii de clasa a X-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea au dat frâu liber creativității în cadrul innoGROW, incubatorul de inovație pentru elevi. Proiectul, susținut de Asociația Ascendis și gândit ca un program educațional și un concurs de inovație, i-a provocat să identifice probleme reale din comunitatea lor și să vină cu soluții originale, cu impact concret.
„Elevii au demonstrat că viitorul antreprenoriatului începe în bancă. Cu mentoratul a 6 antreprenori regionali excepționali și în fața unui juriu format din mediul business, academic și ONG-ist, tinerii au spus: «Gata, ieșim din teorie. Construim realitate». Ce i-a făcut să creadă că they can do it? Un sistem de suport autentic, format din oameni care nu doar predau, ci cred”, arată Asociația Ascendis, într-o postare pe LinkedIN.
Ghidați, așadar, de mentori dedicați, liceenii au parcurs un întreg proces de dezvoltare: de la idei curajoase, la planuri de acțiune structurate și implementări în teren. Practic, fiecare proiect s-a transformat într-o lecție de colaborare, gândire critică și asumare.
„Concursul le-a oferit celor cinci echipe de elevi de clasa a X-a din colegiul nostru un context autentic de învățare și acțiune. Scopul principal al proiectului, din perspectiva elevilor, a fost să le arate că pot deveni inițiatori de schimbare în comunitatea lor. Fiecare echipă a identificat o nevoie reală a comunității și a lucrat, ghidată de mentori, pentru a transforma aceste provocări în soluții concrete, cu impact. Cadrul oferit de innoGROW i-a făcut pe elevi să gândească liber, să colaboreze în cadrul echipei, să fie creativi și să aibă încredere în ei. A fost un exercițiu inedit de implicare și antreprenoriat social”, a declarat, pentru Revista CARIERE, Erika Plugar, profesoară de economie în cadrul liceului din Oradea.
Programul s-a desfășurat între martie și mai 2025 și a debutat cu Atelierul de Creativitate și Inovație din 24 martie și Hackathonul de idei din 25 martie, punctul de pornire al proiectelor.
Între 26 martie și 25 mai, elevii au lucrat intens la dezvoltarea inițiativelor și au beneficiat de sesiuni de mentorat și feedback continuu. Evenimentul de premiere a avut loc pe 28 mai.
„Elevii au înțeles că inovația nu înseamnă tehnologie avansată, ci soluții reale, la nevoi reale. Au învățat că antreprenoriatul înseamnă inițiativă, muncă în echipă și perseverență. Au învățat să își organizeze timpul, să își argumenteze ideile și să transforme o provocare într-un plan viabil. Proiectul innoGROW a reușit să schimbe ceva, a pus elevii în centrul acțiunii, i-a sprijinit și le-a oferit contextul potrivit. Iar noi, profesorii și mentorii, am avut privilegiul să le fim alături în acest proces”, a mai spus Erika Plugar.
Grijă pentru animalele fără stăpân
Printre proiectele dezvoltate s-a numărat Pawtopia, o inițiativă empatică și pragmatică, care și-a propus să susțină adopția animalelor fără stăpân și să promoveze responsabilitatea față de acestea.
Proiectul vine în condițiile în care, în Oradea, comunitatea se confruntă cu un număr tot mai mare de câini fără stăpân din cauza abandonului, nesterilizării și lipsei de educație, o problemă prezentă și la nivel național, atrag atenția elevii.
Echipa a organizat un eveniment în aer liber, în Cetatea Oradea, cu trei câini de la adăpostul Animal Shields, pentru promovarea adopției și sterilizării. În cadrul evenimentului a fost pusă la dispozitia participanților o tombolă cu premii și o urnă pentru donații, pentru ca, mai apoi, suma strânsă să fie donată adăpostului.
Echipa l-a avut ca mentor pe Andrei Acs.
Turism personalizat
O altă echipă, WandeRO, mentorată de Flaviu Porojan, a adus o abordare inovatoare în turismul urban. Proiectul lor a fost o platformă digitală interactivă, care oferă turiștilor posibilitatea să descopere Oradea într-un mod personalizat, autentic și inteligent.
Cu accent pe experiențe locale, culturale și alternative la traseele clasice, WandeRO a reușit să transforme explorarea orașului într-o aventură digitală ghidată, care evoluează constant și promite să devină un instrument valoros pentru promovarea orașului.
Cum funcționează: platforma le oferă turiștilor posibilitatea să aleagă o tematică (istorie, arhitectură, gastronomie etc.). Mai apoi, primesc trasee și recomandări adaptate dorințelor lor.
Lideri ai viitorului
Pe direcția dezvoltării personale și leadershipului, echipa Fearless Forward a propus un proiect complex, care a inclus organizarea unui eveniment de două zile, dedicat educației informale. Tinerii participanți au luat parte la sesiuni cu speakeri inspiraționali, dar și la o provocare practică: dezvoltarea unui proiect propriu pentru susținerea generației lor.
„Implicarea lor a fost autentică, profundă și dincolo de orice așteptare. Nu am văzut doar o echipă de eleve care lucrează la un proiect, ci niște tinere care și-au asumat cu maturitate rolul de a aduce o schimbare reală în comunitatea lor. Au fost responsabile, creative și extrem de motivate să construiască ceva care să conteze pentru alți tineri. Un exemplu care m-a impresionat în mod special a fost campania antidrog pe care au inițiat-o în cadrul proiectului. Au abordat subiectul cu o asumare rar întâlnită la această vârstă, aducând împreună influenceri, psihologi și antreprenori, pentru a vorbi deschis despre pericolul consumului de substanțe, dar și despre cum putem preveni, sprijini și înțelege acest subiect. Mi-am dorit ca, dincolo de susținerea practică, să le ofer ceva esențial: încrederea în ele însele. Să le ajut să vadă că sunt valoroase, inteligente și capabile, și că ceea ce construiesc poate atinge oameni și schimba mentalități. Cred că asta le-a încurajat să meargă înainte cu mai mult curaj, dar și cu convingerea că vocea lor merită ascultată”, a povestit, în interviul acordat Revistei CARIERE, Mălina Turcuț, mentorul echipei.
Georgiana Jurău, membră a echipei, a povestit cum a ajutat-o experiența, deși a mai fost implicată în proiecte similare.
„Pentru mine, proiectul a fost exact piesa de puzzle care lipsea ca totul să capete sens. Am mai fost implicată în inițiative similare, mereu foarte activă pe partea de social media, dar de data asta s-au legat toate cumva. Mi-am dorit super mult să-i invit ca speakeri la eveniment pe fondatorii de la What’s New Agency – îi urmăream de mult și îi admiram sincer. Din păcate, nu au putut ajunge, dar le-a plăcut mult cum i-am abordat și cum am promovat evenimentul și uite așa, de la un e-mail la câteva mesaje, au ajuns să mă invite în echipa lor, iar acum deja se face o lună de când lucrăm împreună și totul e exact cum visam. Practic, mi-am îndeplinit un vis. Și totul a pornit de aici”, a spus, pentru Revista CARIERE, eleva Georgiana Jurău, membră a echipei.

Georgiana Jurău
Aceasta spune că, datorită participării, a învățat cât de important e să știe cum să își susțină ideile în fața altor persoane.
„Acum am norocul să fiu ghidată de oameni care chiar știu cum se face și sunt experți în vânzări. Experiența asta m-a învățat cât de importantă e combinația dintre muncă și strategie. De acum înainte, o să fiu mai atentă nu doar la ce construiesc, ci și la cum îl „vând” celor din fața mea”, mai spune eleva.
Echilibru digital
Un subiect tot mai actual, dependența de tehnologie, a fost abordat de echipa Unplugged, care l-a avut ca mentor pe Arpaad Joo, prin proiectul Beyond the Screen. Elevii au atras atenția asupra efectelor negative ale utilizării excesive a internetului, mai ales în condițiile în care, conform unui studiu Salvati Copiii (2022), 1 din 4 adolescenți prezintă semne de dependență de internet, inclusiv anxietate, iritabilitate și izolare.
Membrii echipei au propus un program de activități outdoor și ateliere educative, care încurajează echilibrul digital, interacțiunea reală și reconectarea cu natura. Prin workshopuri și provocări sportive, au oferit adolescenților alternative sănătoase și valoroase la timpul petrecut în fața ecranelor.
„Participarea la proiectul InnoGrow a reprezentat o experiență complexă și formativă. Pe parcursul celor două luni, am întâmpinat probleme și provocări organizatorice, de gestionare a resurselor financiare și logistice, cea mai grea provocare fiind strângerea de fonduri pentru realizarea acestui eveniment. Scopul evenimentului a fost combaterea dependenței de telefon prin exerciții de tip “outdoor”, în aer liber. Fiecare etapă a contribuit la dezvoltarea mea personală și profesională. A fost oportunitate de a aduce o schimbare comunității locale, întrucât am avut peste 150 de participanți pe parcursul celor trei zile de desfășurare”, a declarat, pentru Revista CARIERE, elevul Dragoș Lupșe, membru al echipei.

Dragoș Lupșe
El spune că este convins că experiența îl va ajuta în viitor.
„Am dobândit calități în comunicarea cu sponsori și parteneri, fără de care nu ar fi fost posibilă această inițiativă. Cred cu tărie că această experiență îmi va fi utilă pe viitor, am învățat cum să transform o idee într-un rezultat cu impact asupra celor din jur”, mai spune acesta.
Echipa Unplugged este cea care s-a situat pe primul loc în cadrul competiției.
Școala, un spațiu sigur
Nu în ultimul rând, echipa Mind Heaven, mentorată de Adina Rada, a deschis o discuție necesară despre sănătatea mintală în școli și despre problema drogurilor.
Echipa a organizat și un eveniment de amploare, la care au luat parte peste o sută de elevi din șapte clase, alături de un expert antidrog. La acesta se adaugă activități interactive și materiale educative, totul cu scopul transformării școlii într-un spațiu sigur pentru sprijin emoțional și dezvoltare personală.
Proiectul a reușit să implice elevi, profesori și experți în jurul acestei teme importante, motiv pentru care a devenit un exemplu puternic de inițiativă civică și responsabilitate socială.
Mai mult decât o competiție
Elevii nu s-au limitat la idei bune, ci le-au testat, rafinat și transformat în acțiuni cu impact. Iar rezultatul este unul vizibil: o comunitate mai conștientă, mai empatică și un grup de tineri care știu deja cum se construiește viitorul. Prin implicare, curaj și colaborare.
„În primul rând, elevii au învățat care sunt resursele concrete necesare pentru a pune bazele unui proiect – de la idee, la planificare, comunicare, coordonare și execuție. Au înțeles ce înseamnă să te organizezi ca o echipă, să îți asumi roluri și responsabilități clare, să livrezi într-un timp limitat și să găsești soluții rapide atunci când lucrurile nu ies din prima. Au învățat, poate fără să își dea seama pe moment, să fie lideri în cercul lor: să mobilizeze colegi, să convingă parteneri, să construiască încredere. Mai ales, au văzut că o idee – oricât de simplă la început – poate deveni un proiect real, cu impact și vizibilitate. Iar pentru unii dintre ei, acesta poate fi primul pas spre antreprenoriat. Acum, că legislația din România permite înființarea de societăți de către tineri începând cu vârsta de 16 ani, astfel de inițiative devin mai mult decât un exercițiu de școală – devin un antrenament practic pentru viața reală, pentru o generație care are curajul să construiască și să inoveze din timp”, a mai spus mentorul Mălina Turcuț.
Juriu de experți
Proiectele propuse de elevi au avut parte de expertiza unor specialiști în administrația locală, business, antreprenoriat, educație și mediul ONG.
„Cred că este un element extrem de folositor și o experiență de învățare practică care îi ajută să înțeleagă cum „funcționează” realitatea în care trăim, regulile de bază ale economiei, finanțelor, dezvoltării unei afaceri, etc. Impactul va fi unul nu doar în dezvoltarea lor personală, dar și la nivel social și chiar în implicarea lor în școlile din care provin”, a declarat și David Achim, membru al juriului.
Achim vine și cu o serie de sfaturi pentru elevi.
„În primul rând, să încerce să continue să dezvolte ideile propuse, dar NU de unii singuri. Aducând alături de ei mentor/i cu experiență, preferabil cu experiență în domeniile în care dezvoltă ideile lor, ar fi cel mai de folos parcurs. Există o mulțime de inițiative precum Fundația Comunitară, EduBiz, Make IT in Oradea etc., care îi pot ajuta și asista în dezvoltarea pe termen mediu/lung a ideilor lor. De asemenea, primul pas pentru păstrarea motivației pe termen mediu-lung este să găsească o modalitate cât mai rapidă de generare de venituri pentru sustenabilitatea ideilor lor”, mai spune acesta.