„A da şi a lua”, o altfel de carte de business

Oare autorul va aduce dovezi concrete pentru asta sau va proiecta doar viziunea lui idealistă asupra unui domeniu perceput eminamente ca rapace şi egoist?

Sincer, la finalul lecturii nu cred că pot da răspunsul la întrebarea de mai sus.

Cartea este plină de idei utile şi lucruri de aplicat în mod concret şi este lăudată de figuri remarcabile: Malcom Gladwell, Daniel Ariely, Daniel Pink şi Robert Cialdini.

Pe de altă parte, personal, îmi pare insuficient argumentată la nivel de cercetare, iar textul pare mai degrabă o colecţie de poveşti inspiraţionale, care încearcă să susţină demersul autorului.

Concluzia pare mai degrabă plantată încă de la început şi în sprijinul ei, se aduc cazuri individuale ca exemple edificatoare, care nu par însă a avea un fundament coerent argumentat.

Domnul Grant împarte lumea de „la birou” (şi, în general, în mai toate zonele de relaţionare) în trei mari categorii: profitori (interesaţi să obţină mai mult decât oferă), negustori (caută un echilibru între a dărui şi a primi), donatori (dau mai mult decât primesc) şi urmăreşte, în detaliu, comportamentul fiecăruia. Felul în care interacţionează, în care îşi definesc şi îşi ating obiectivele. Felul în care sunt percepuţi şi ce tip de legături creează cu ceilalţi.

Autorul menţionează faptul că „ştiinţa convenţională” consideră că oamenii de succes au în comun trei caracteristici definitorii: motivaţie, abilitate şi o capacitate mai bună de urmărire a oportunităţii, în timp ce un al patrulea „ingredient” (extrem de important) este deseori neglijat, şi anume modul în care abordăm interacţiunile noastre cu ceilalţi oameni (şi, implicit, felul în care raportăm succesul nostru la ceilalţi).

Astfel, profitorii, adepţii unui „joc de sumă zero”, par a fi interesaţi de obţinerea unor rezultate superioare faţă de realizările celorlalţi şi de aceea relaţiile pe care le stabilesc în organizaţie sunt mai degrabă concurenţiale sau subordonate unui scop. Negustorii încearcă un echilibru între realizările personale şi corectitudinea faţă de ceilalţi. Fideli normei reciprocităţii, când cer o favoare, ei au sentimentul că rămân datori cuiva, iar legăturile lor par mai degrabă schimburi tranzacţionale decât relaţii semnificative. Donatorii, pe de altă parte, caracterizează succesul prin reuşitele individuale care au un impact pozitiv asupra celorlalţi, sunt arareori percepuţi drept concurenţi şi „colectează” aşa- numitele credite idiosincrasice care contibuie, alături de întregul comportament, la consolidarea unor relaţii de calitate.

Scrisă într-un ton comun, fără originalitate, cărţii îi lipseşte parcă ceva.

Capitolul de final, care îşi propune să fie un fel de „ghid de urmat”, pare, de asemenea, un talmeş-balmeş de sugestii nestructurate, chiar dacă individual au, mai toate, ceva interesant.

Cu toate acestea, cartea merită citită măcar din două motive: oferă o mulţime de lucruri utile, practice, de aplicat imediat pentru a îmbunătăţi viaţa „la birou” şi poate reprezenta un motiv destul de serios de introspecţie asupra felului în care percepe fiecare dintre noi succesul, indiferent de statistici, cercetare de piaţă şi studii mai mult sau mai puţin coerente.

Codruţ Nicolau este Director Strategie Comercială Retail, UniCredit Ţiriac Bank

Articol preluat din Revista Cariere de iulie. Pentru detalii legate de abonare, click aici