„What the dog saw” – Sau despre cum poți face succesul să pară facil

Destul de impresionant pentru acesta, absolvent de istorie la Universitatea din Toronto cu note cam slabe (după cum singur recunoaște) pentru a continua cu un program doctoral, așa că în 1984 s-a decis să se mute în Indiana pentru a învăța să scrie la o revistă locală. ”Credeam că sunt singurul tânăr cu facultate care se mută în Indiana, nu din Indiana”, pare că a spus la un moment dat jurnalistul ajuns între timp în New York City.

Probabil că nu există un exemplu mai bun de carte care să te facă să vrei să știi din toate (măcar) câte puțin decât „What the Dog Saw”, o colecție de 19 articole scrise de Gladwell pentru New Yorker. Împreună, împărțite în trei capitole („Obsessives, Pioneers and other varieties of Minor Genius”, „Theories, Predictions and Diagnoses” și „Personality, Character and Intelligence”), articolele vorbesc despre ce înseamnă să tratezi un subiect a la Malcolm Gladwell. Fiecare este de fapt o sumă de povești, discurs și metadiscurs despre un subiect, dar mai seducător decât povestea este chiar stilul în care jurnalistul le atacă. Gladwell traduce rezultate de cercetări academice făcute de oameni foarte concentrați pe câte un singur domeniu și le îmbină cu anecdote, mai mult sau mai puțin personale, pentru a tăia din sterilitate. Nu ai niciodată impresia că ceea ce citești este o trecere în revistă aridă de experimente sociale sau psihologice. În schimb, el îți dă o cheie către felul în care funcționează lucrurile. Și nu orice fel de lucruri, poate cel mai important este tocmai faptul că Gladwell explică lucrurile simple, întrebările banale, de copii parașutați în lumea celor mari.

”Oamenii nu vor să știe neapărat ce face un doctor, ci cum este să fii doctor, ce probleme întâmpini, ce întrebări îți pui”, spune Gladwell. Lucruri simple, banale, care țin de viețile altora, astea sunt curiozitățile noastre. Când încerci să explici evidentul cea mai mare dificultate nu este în a convinge cititorul, conținutul textului este evident doar, ci în a-i aduce cititorului argumente pe care nu le avea înainte, pe care nu le știa sau pentru care nu avea dovezi, ci doar instincte. Stilul Gladwell nu a prins doar la cititorul tânăr, cum sunt studenții de la universitatea mea, care voiau să creadă că pot studia și înțelege totul sau care sunt captivați de un text bine scris, dar și oamenii de afaceri, bancherii, consultanții care depind de a da impresia că știu totul pentru a fi buni în profesia lor. Gladwell este scriitorul catch-all, deși nu aduce aproape niciodată ceva nou la masă, ci întotdeauna refolosește ce au cercetat alții.

Serios vorbind, show of hands. Cine știa ce a făcut Cezanne cu viața sa până la 50 de ani? Cine știa că artiștii de demult de fapt nu ieșeau la suprafață decât târziu în viața lor? Auzise cineva despre cum piața foarte fragmentată a ketchup-ului s-a transformat în una dominată clar de un singur brand? Dar de ce nu a mers la fel și cu piața muștarului, de exemplu? Știe cineva cum face Nassim Taleb bani foarte buni cu ceva ce oamenilor din finance li se pare ridicol sau nepractic? Multe din poveștile lui Gladwell vorbesc despre acele lucruri pe care un neinițiat le consideră incredibile, dar ce devin fantastic de simple pentru cei care le folosesc în viața cotidiană. Povestea lui Murray Barr, un lumpen alcoolic din Reno, Nevada, a reușit ce nu au reușit toate articolele științifice pe care se bazează articolul lui Gladwell: să-i facă pe oameni să vadă problema vagabondajului în mod diferit.

Poate cel mai interesant lucru din cartea lui nu apare în text, ci îți devine clar ție singur. Un om poate citi foarte ușor toate poveștile din „What the Dog Saw” și multe, multe altele gratuit de pe website-ul lui Gladwell. Se pot downloada, printa și îndosaria într-o oră sau două. Gratuit. Și mulți dintre noi suntem totuși tentați să plătim contra-valoarea cărții (vândute chiar bine). Aceasta este poate mai mult decât orice altceva esența învățăturilor lui Gladwell: a face succesul să pară facil dacă ești atent și bine informat.

Personal, stilul aproape extremist-transdisciplinar al lui Gladwell îmi amintește de un prieten care a absolvit, concomitent și foarte onorabil, Inginerie Electronică și Științe Politice. Acum lucrează într-o bancă, în Chicago. După ani mulți de gândit în mai multe cutii deodată, acum îi e foarte ușor să gândească out-of-the-box.

Dani Sandu este coordonator de cercetare la Fundația Multimedia pentru Democrație Locală.

Recenzia face parte din inițiativa Descoperim Cărți.