Colapsul demografic și impactul lui asupra economiei viitorului (I). Declinul piramidei populației

În timp ce atenția globală pare captivă în dezbaterea despre Inteligența Artificială și felul în care aceasta va transforma lumea, există o realitate, cel puțin la fel de urgentă, dar insuficient discutată, colapsul demografic.

Într-un studiu despre depopulare și consecințele noii realități demografice, publicat recent, experții McKinsey trag semnalul de alarmă și vorbesc deja despre o presiune fără precedent asupra sistemelor economice și sociale, care ar trebui să forțeze guvernele și companiile să regândească fundamental normele de venit, muncă și pensionare. Modelul economic actual, construit pe o piramidă demografică echilibrată, spun ei, devine nesustenabil într-o lume în care populația activă se reduce, iar numărul pensionarilor crește exponențial.

Ceva trebuie să se schimbe, avertizează experții, altfel economia riscă un colaps structural, chiar în acest secol.

De ce ar trebui să fim îngrijorați?

Pe fondul scăderii fertilității și creșterii longevității, piramidele populației din tot mai multe țări (așa cum demografii numesc ilustrarea grafică a distribuției populației unei țări sau regiuni a lumii, pe grupe de vârstă și sex, și care ia forma unei piramide atunci când populația este în creștere) capătă din ce în ce mai mult forma unui obelisc. Iar într-un astfel de obelisc demografic, baza, reprezentată de tinerii activi, devine tot mai mică, în timp ce vârful, dominat de pensionari, crește exponențial.

Astfel, tinerii, care formau în trecut majoritatea populației și aveau o sarcină relativ ușoară în susținerea celor vârstnici, vor trebui acum să suporte o pondere mult mai mare de pensionari. Drept consecință, prioritățile sociale și economice se vor schimba. Și nu doar atât, atenționează experții McKinsey, acest dezechilibru pune o presiune imensă pe resursele economice într-o perioadă extrem de dificilă, în care bugetele și așa sunt destul de tensionate.

În fața celei mai mari provocări a secolului

Primul val al acestei schimbări demografice lovește deja economiile avansate și China, unde ponderea persoanelor în vârstă de muncă va scădea la 59% în 2050, de la 67% în prezent. Valurile ulterioare vor înghiți regiuni mai tinere în decurs de una sau două generații.

În România însă, ceasul ticăie și mai zgomotos. Migrația masivă și apropierea vârstei de pensionare a celei mai numeroase cohorte – decreții – amplifică mai mult ca niciodată presiunea asupra economiei. Pe măsură ce această generație își va pregăti retragerea, se va resimți mult mai pregnant un vid de forță de muncă activă, iar echilibrul economic se va deteriora rapid.

Aceasta va fi marea provocare a secolului. Pentru că, așa cum subliniază experții McKinsey, societățile sunt modelate în mare parte de structurile lor de vârstă, iar prioritățile lor economice se schimbă pe măsură ce piramidele populației se inversează. Dinamica economică și socială se schimbă vizibil, iar autoritățile au responsabilitatea de a înțelege aceste schimbări și de a acționa din timp.

România, în pericol demografic

În momentul în care scriu aceste rânduri, este ora 7.30 a zilei de 31 martie 2025. Contorul live al worldometer – un site care furnizează statistici în timp real despre o varietate largă de subiecte, incluzând populația globală, nașterile și decesele, statisticile economice și multe altele – afișează pentru România o populație de 18.935.548 persoane. Un paragraf mai jos sunt însă și estimările, care arată că, până la jumătatea anului, vom fi și mai puțini – 18.908.650 persoane. Nici prognoza din graficul alăturat nu e liniștitoare: 18.359.507 până în 2030, 17.209.718 până în 2040 și 16.027.266 până în 2050.

Prin comparație, România a atins cel mai mare număr de locuitori în 1990, când populația a ajuns la 22.939.530 persoane. Această cifră poate fi considerată, în mare parte, o consecință directă a decretului din 1966, care a interzis avorturile, ca parte a unei politici demografice agresive. În urma acestui decret, în 1970, rata de fertilitate a ajuns la 2,8 copii pe femeie, față de 1,8 în 1965. Pe măsură însă ce regimul comunist a înăsprit condițiile de viață, fertilitatea a început din nou să scadă, ajungând la 1,8 în 1989, adică exact acolo de unde plecase inițial.

Între traumele trecutului și realitățile prezentului

Conform lui, la începutul secolului XX, România înregistra anual între 38 și 42 de nașteri la mia de locuitori. Natalitatea s-a redus însă la 31,2‰ în perioada interbelică, iar după Cel de-al Doilea Război Mondial a continuat să se reducă, pentru ca, între 1946 și 1960, să scadă la 27,7‰.

„Cauzele au fost multiple, dar esențialmente natalitatea în familiile românilor a avut o tendință de scădere. Perioada comunistă a dus la dezvoltarea procesului de urbanizare, dezvoltare economică și participare mai mare a femeilor pe piața muncii, factori care au condus la scăderea și mai departe a natalității. Trebuie înțeles că, cel mai adesea, numărul de copii începe să scadă cu cât trăim mai bine, mai ales când se scade de la rate foarte înalte de natalitate, cum a fost contextul românesc. Iar perioada anilor ‘60-’70, când a scăzut către 16‰, a consemnat o creștere a nivelului de trai față de perioadele anterioare”, precizează profesorul Anghel.

Obsedați de sporirea populației, liderii comuniști au impus politici brutale pentru a forța creșterea natalității. Rezultatul? În 1967, rata nașterilor a atins un vârf de 27,4‰. Însă frica nu putea înlocui voința individuală. În ciuda supravegherii stricte, a sancțiunilor și umilințelor, natalitatea a început din nou să scadă, ajungând la 17‰ în 1981. Spre sfârșitul anilor ’80, România devenise o închisoare pentru femei, tot mai multe refuzau să devină mame la comandă. Cu prețul mutilării și chiar al morții, mii de femei recurgeau la avorturi clandestine. În 1989, natalitatea se prăbușise, din nou, la 16‰.

Căderea regimului comunist a accelerat acest declin. Legalizarea avorturilor a dat femeilor libertatea de a alege, dar a scos la iveală și un adevăr dureros: România nu era pregătită să susțină familiile tinere. La începutul anilor 2000, natalitatea scăzuse deja puțin sub 10‰, iar în ultimele decenii s-a stabilizat undeva în jurul aceleiași cifre. O cifră care nu mai reflectă doar cauzele complexe ale trecutului, ci mai degrabă realitățile prezentului.

Astăzi, femeile aleg să devină mame la vârste tot mai înaintate, prioritizând educația și cariera. Există schimbări structurale și dezechilibre pe piața maritală. În plus, stilul de viață modern, marcat de stres și incertitudini afectează și el posibilitatea tinerilor de a se reproduce. De cealaltă parte, costurile tot mai ridicate asociate creșterii unui copil și lipsa unor politici eficiente de sprijin pentru familii îi fac pe mulți tineri să amâne sau chiar să renunțe la ideea de a avea copii.

Și mai e ceva. Milioane de români au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun, iar mulți dintre ei își întemeiază familii în țările de adopție. Copiii lor se nasc în afara granițelor, ceea ce are un efect evident asupra natalității din România.

„La o privire de ansamblu putem spune că după 2000 natalitatea a scăzut brusc, dar nivelul, de fapt, s-a păstrat același, în jurul valorii de 10‰, cu excepția ultimilor ani când a scăzut ceva mai mult. O valoare totuși bună, ținând cont de dimensiunile migrației externe”, a subliniat prof. univ. dr. Remus Gabriel Anghel.

2024: 7 copii la mia de locuitori – mai puțini decât pe timp de război

Anul 2024 a marcat un nou record negativ: România a înregistrat doar puțin peste 150.000 de nașteri, atingând cea mai scăzută rată a natalității din ultimul secol. O cifră alarmantă, care vorbește nu doar despre o criză demografică, ci confirmă și transformările profunde prin care trece societatea românească.

Deocamdată, Institutul Național de Statistică (INS) nu a publicat analiza oficială privind evenimentele demografice din 2024, însă datele din anul precedent conturează deja un tablou cenușiu.

Potrivit INS, în 2023 s-au născut 155.418 copii – cel mai mic număr de nașteri înregistrat din 1930 până în prezent. În termeni demografici, asta a însemnat o rată a natalității de 7,1‰, cu 1,2 puncte mai puțin decât în 2022.

Cele mai scăzute rate de natalitate (sub 7 născuți-vii la 1.000 locuitori) s-au înregistrat și în județele Brăila, Caraș-Severin, Teleorman, Tulcea și Vâlcea. Dar, arată statisticile, în țară sunt localități întregi în care de câțiva ani nu s-a mai născut niciun copil. Iar aceasta este o realitate care ridică întrebări incomode despre viitorul economic și social al țării.

Tic‑tac. Bomba demografică

Declinul acesta al natalității este însă cu atât mai îngrijorător cu cât se suprapune peste o altă perioadă delicată: în doar câțiva ani, primii „decreței” vor ieși la pensie, iar România va intra într-o tranziție demografică dificilă. Mai mulți pensionari, mai puțini angajați – un dezechilibru care va pune o presiune uriașă pe un buget și așa sufocat de cheltuielile sociale. În lipsa unui raport sustenabil între angajați și vârstnici, bugetul pentru pensii riscă să se prăbușească sub greutatea realității demografice.

În decembrie 2024, în România erau înregistrați 4.703.349 pensionari, iar pensia medie era de 2.748 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cheltuielile statului cu plata pensiilor în 2024 au fost de la 152 miliarde lei, reprezentând aproape 7,9% din Produsul Intern Brut.

Tot în 2024, România avea 5.746.452 salariați. Adică un raport între numărul pensionarilor și cel al salariaților de 8 la 10. Aparent, nu e chiar rău, au fost ani și mai dificili în istoria recentă, din acest punct de vedere. Doar că, încă un semnalul de alarmă vine de la INS: în aproape jumătate din țară, numărul pensionarilor îl depășește pe cel al angajaților. Mai exact, în 2024, 20 de judeţe aveau mai mulţi pensionari decât angajaţi: „În profil teritorial, raportul variază de la 4 pensionari la 10 salariați, în Municipiul București și județul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui, respectiv la 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman”.

În aceste condiții, fără măsuri urgente și o regândire fundamentală a modelului economic, România se îndreaptă spre un colaps inevitabil. Generația de sacrificiu riscă să devină și generația care împinge sistemul social spre un punct fără întoarcere.

Tranzițiile care au modelat România

„Cred că trebuie să privim problema evoluției populației prin prisma unor tranziții care au afectat România ultimilor 70 de ani. Pentru că, dincolo de evoluțiile mari economice și politice, au existat câteva tranziții suprapuse în evoluția populației”, ține să clarifice prof. univ. dr. Remus Gabriel Anghel.

Iată care sunt cele 3 mari tranziții și cum sunt ele explicate de prof. Anghel.

1. Tranziția demografică: Tranziția demografică marchează momentul în care o țară trece de la un statut cu multe nașteri și multe decese la naștere la statutul de țară cu mai puține nașteri și mai puține decese la naștere. Cauzele acestui fenomen sunt multiple: îmbunătățirea nivelului de trai, sporirea participării femeilor pe piața muncii, iar în contextul românesc, mai recent, și schimbarea dinamicii familiale, cu un număr tot mai mare de persoane care trăiesc singure. În România a apărut și un dezechilibru educațional între bărbați și femei, care afectează piețele maritale locale și contribuie la scăderea natalității. Tranziția demografică este acum ferm instalată în România, având impact asupra viitorului țării din punct de vedere economic și social.
2. Tranziția în migrația internă: Aceasta se referă la migrarea populației din zonele rurale către orașe, fenomen asociat cu urbanizarea. Acest proces nu a avut efecte „revoluționare” la scara întregii țări, România rămânând o țară cu o populație rurală numeroasă. Tranziția către urbanizare a fost însă un factor important care a contribuit la creșterea populației urbane.
3. Tranziția de la o țară cu migrație externă redusă la una cu migrație externă de amploare: După 1989, România a fost marcată de migrarea masivă a cetățenilor săi, în căutarea unor oportunități de muncă mai bune. Cu peste 3 milioane de români plecați pentru perioade lungi de timp, migrația externă a avut un impact enorm asupra pieței muncii, dar și asupra structurii familiilor și a echilibrului demografic din țară.

Noua tranziție – imigrarea

În prezent, România se află într-o nouă tranziție: migrarea nu mai este doar un fenomen de plecare a cetățenilor români, ci și un proces de imigrare, alimentat de necesitatea forțată de muncitori în diverse sectoare economice. Imigranți din țări mai puțin dezvoltate sau refugiați vin în România, ducând la creșterea diversității etnice și contribuind la completarea golurilor de muncă din diverse industrii.

Dar despre noile tendințe din traiectoriile migratorii, despre procesul de „românizare” și „de-românizare”, realitatea socială, multietnică și multiculturală din diverse regiuni vom vorbi în ediția viitoare. Atunci, împreună cu prof. univ. dr. Remus Gabriel Anghel, vom supune dezbaterii și câteva dintre concluziile unui amplu proiect de cercetare pe care l-a condus, Recuperând vocea migranților. Urmând ca, în cea de-a treia parte, să așezăm tema colapsului demografic pe masa mediului de business. Vrem să înțelegem relevanța ei în cadrul companiilor și modul în care influențează sau nu deciziile și abordările organizaționale.

CITEȘTE Și: Patru generații. Fericirea, între „drept” și „bun” | EDITORIAL

Foto: ID 363284259 @ Ruslan Batiuk | Dreamstime.com