Echipa care te ajută să afli ce te faci când vei fi mare
Mihaela Feodorof a înfiinţat Yourway Life&Career Counseling „pentru a dezvolta oameni”. „Am devenit antreprenor pentru a acoperi o nevoie a pieţei pe care activam deja ca HR: consultanță pe proiecte care includeau succesiunea posturilor, dezvoltarea carierei, managementul talentelor. Am ajuns rapid la concluzia că voi activa și pe piața educației, a copiilor, pentru că nu mi s-a părut corect să limitez această activitate în funcție de vârsta clientului”, spune Mihaela Feodorof, Managing Partner la Yourway Life&Career Counseling.
Iniţial realizau evaluări pentru adolescenți/liceeni, dar şi pentru copii de la gimnaziu și din primar, iar de mai bine de un an serviciile companiei au fost completate şi cu evaluări pentru preşcolari.
În cei patru ani de activitate sute de părinți au ales serviciile Yourway. „Numai anul trecut am avut o creștere de 400% a cifrei de afaceri a business-ului pe aceste segment de piață”, spune Mihaela Feodorof.
Compania oferă instrumente adecvate fiecărei perioade de vârstă, dar care răspund aceluiași obiectiv: identificarea potențialului copilului şi dezvoltarea armonioasă a acestuia în context familial, școlar/academic și extracuricular. Toate testele cu care lucrează echipa Yourway sunt recunoscute internațional si normate pe populație româneasca sub egida Colegiul Psihologilor din România.
Cum se desfăşoară o evaluare? Are loc o întâlnire de circa 1,5 ore cu copilul, însoțit de părinți, cu unul din psihologii Yourway, apoi o evaluare pe suport hârtie în prezența psihologului sau online pe baza instrucțiunilor și a codului de acces primit de la acesa prin email; interpretarea și redactarea raportului de către psiholog în termen de maximum două săptămâni de la introducerea datelor în sistem, iar în final o întâlnire de feedback, prezentarea raportului, concluzii și consiliere cu durata de o oră.
Tipuri de evaluări
Evaluarea vocaţională, dedicata liceenilor cu vârsta peste 14 ani: testarea se aplică în perspectiva alegerii domeniului de studiu sau profesional, cu aplicabilitate în psihologia școlară și în orientare vocațională.
Testare în vederea maximizării rezultatelor pentru școlari în ciclul primar și gimnazial, dar si liceal cu vârsta între 8 și 18 ani: scopul aplicării instrumentului este de a detecta diferențele individuale pe care elevii le transpun în preferințele lor, în temperament și în stilurile personale. Ajută la identificarea modalităților în care elevii preferă să obțină îndrumare, să adune și să asimileze informații, să ia decizii și să se orienteze în activitățile zilnice. Evidențiind preferințele temperamentale, testul arată modul în care elevii învață, iau decizii, sunt motivați, se evaluează pe ei și pe ceilalți.
Testul de evaluare cognitivă pentru copii cu vârsta între 2,5 ani şi 7 ani sau copii indiferent de vârstă care prezintă probleme de comunicare şi limbaj sau sunt imigranți și/sau nu înțeleg limba evaluatorului. Scopul evaluării are la bază nevoia de integrare a copilului în mediul educațional și identificarea platformei potrivite asimilării cunoştinţelor, cât și adaptarea acestora la situațiile cu care copilul se întâlnește în viața de zi cu zi.
Articol preluat din Revista Cariere de octombrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici