Facebook “a apelat“ la inteligența artificială
“Facebook nu ascultă, nu vizionează şi nu stochează apelurile video în dispozitivul Portal. Conversaţiile rămân între tine şi persoanele pe care le suni. În plus, apelurile video efectuate prin intermediul Portal sunt criptate, aşa că discuţiile tale sunt mereu în siguranţă”.
Despre ce este vorba? În primul rând, aceasta este precizarea companiei Facebook într-un articol de blog, care anunţă lansarea unui dispozitiv pentru apeluri video dotat cu inteligenţă artificială (AI) denumit Portal, potrivit Venturebeat.
O tehnologie avansată de sunet
Ecranul cu control vocal, care are instalat asistentul Amazon Alexa, poate fi întrebuinţat pentru apeluri video către prieteni şi familie prin intermediul platformei Messenger. Dispozitivul include o cameră inteligentă şi o tehnologie avansată de sunet care, cu ajutorul inteligenţei artificiale, focalizează automat astfel încât participanţii la convorbire să rămână în cadru, iar zgomotul de fundal să fie minimizat.
Parte din efortul companiei de a oferi garanţii utilizatorilor în ceea ce priveşte protecţia datelor, Facebook a precizat că dispozitivul este prevăzut cu un capac care poate acoperi obiectivul, iar camera şi microfonul pot fi dezactivate printr-o singură atingere. Compania s-a aflat în centrul mai multor incidente referitoare la protecţia datelor personale anul acesta. Tocmai de aceea a comunicat şi detaliile referitoare la setările de securitate ale dispozitivului Portal în încercarea de a câştiga încrederea potenţialilor clienţi.