Ministerul Muncii înlocuiește o aplicație importantă. Ce se modifică și ce amenzi riscă angajatorii care nu se conformează

Ministerul Muncii lansează un proiect de hotărâre care prevede înlocuirea aplicației Revisal cu platforma digitală REGES-ONLINE, o măsură ce va afecta toți angajatorii din România. Acesta este un pas important spre digitalizarea completă a proceselor administrative legate de raporturile de muncă, iar angajatorii vor trebui să transfere datele contractelor active în noul sistem în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ. Nerespectarea acestei obligații va fi sancționată cu amenzi care variază între 15.000 și 20.000 de lei.
„Noua platformă reprezintă un salt semnificativ în direcția digitalizării proceselor administrative, ea contribuie la o mai bună transparență și eficiență în gestionarea relațiilor de muncă. Totodată, este esențial ca angajatorii să respecte termenul limită pentru evitarea sancțiunilor aplicate în caz de neconformare”, spune Alexandra Gașpar, Payroll & HR Services Leader la PwC România.
Principalele modificări
- Digitalizarea completă a procesului
Prin REGES-ONLINE, se elimină necesitatea instalării aplicațiilor locale de către angajatori pentru gestionarea datelor legate de raporturile de muncă. Sistemul informatic centralizat o să fie accesibil online. El va permite autorităților, angajatorilor și salariaților să acceseze informațiile în timp real, din orice locație. - Acces îmbunătățit pentru salariați
O altă modificare importantă este creșterea transparenței în relațiile de muncă. „Salariații vor putea vizualiza și descărca propriile date personale din registru și vor putea obține un extras oficial din REGES. Acest lucru va ușura procesul de dovedire a vechimii în muncă“, mai spune expertul. - Date suplimentare despre salariați
Platforma o să includă și informații adiționale importante, cum ar fi detalii despre handicapul salariaților, locul de muncă (fix sau mobil), durata timpului de muncă și repartizarea acestuia. Aceste date vor ajuta la protejarea drepturilor salariaților și vor contribui la o gestionare mai eficientă a resurselor umane. - Modificări legate de contractele de prestări servicii
Angajatorii care lucrează cu prestatori externi pentru completarea și transmiterea Registrului nu vor mai trebui să notifice Inspectoratul Teritorial de Muncă. În schimb, vor fi obligați să introducă informațiile relevante direct în REGES-ONLINE, inclusiv detalii despre contractele de prestări servicii. - Obligații suplimentare pentru angajatori
Un alt aspect semnificativ o să fie obligația angajatorilor să notifice suspendarea contractelor individuale de muncă în perioada concediilor medicale. „În termen de cel mult trei zile lucrătoare de la înregistrarea certificatului medical, angajatorii vor trebui să informeze sistemul despre suspendarea contractului“, adaugă Alexandra Gașpar. - Modificări pentru angajatorii care fac detașări
Angajatorii vor trebui să actualizeze datele în platformă în cazul în care apar modificări în perioada detașării salariatului.
Amenzi pentru neconformare
Angajatorii care nu vor înregistra datele în REGES-ONLINE în termenul stabilit de șase luni riscă amenzi între 15.000 și 20.000 de lei. De asemenea, nerespectarea obligației de actualizare a sistemului cu datele lipsă va atrage sancțiuni între 5.000 și 10.000 de lei. După expirarea perioadei de tranziție, Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 în ceea ce privește registrul general de evidență a salariaților se va abroga.
Implementarea platformei REGES-ONLINE o să aducă schimbări semnificative în modul în care sunt gestionate datele despre salariați în România. Adaptarea rapidă a angajaților la noile reglementări pentru a evita sancțiunile și pentru a beneficia de un sistem mai eficient și mai transparente este esențială.
CITEȘTE ȘI: Neuroștiința motivației: Cum să-ți resetezi creierul pentru creșterea productivității
Foto: ID 109612042 © Stoyan Haytov | Dreamstime.com