“Oamenii au rămas la fel, indiferent de vremuri: frica de moarte, minciuna, iubirea, dorința de a fi nemuritori…”. La “Ospățul de piatră”, cu regizoarea Ana-Ioana Macaria

A absolvit Facultatea de Teatru în 1995, la clasa profesor Sanda Manu, asistenţi Gheorghe Visu, Florin Anton. În anul 1993, când era studentă în anul II, a jucat în Nina Zarecinaia în celebrul „Pescărușul”, pus în scenă de Cătălina Buzoianu. Acest rol avea să îi marcheze traseul professional, după cum recunoaște chiar ea. În prezent, Ana-Ioana Macaria – căci despre ea vorbim, este și regizoare, după ce a absolvit Facultatea de Regie Teatru de la UNATC București (master regie teatru 2017 – clasa Alexandru Darie). Spectacolul ei de absolvire – "Ospățul de piatră” după Molière se joacă la Studio Space de la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra (spectacolul poate fi văzut duminica aceasta, 4 martie, de la ora 19.00) al cărui director este Alexandru Darie.
O montare care reinventează textul lui Molière și despre care credem că poate reinventa și publicul dar, părerea cea mai bună în acest sens nu o poate avea decât însuși regizoarea!

***

Vorbim despre un spectacol regizat de tine, spectacolul fiind opera ta de master. Ce înseamnă această experiență a ta cu “Ospățul de piatră”, cum vezi acest spectacol și, de asemenea, cum ai caracteriza reacția publicului?

Trebuie să fac câteva precizări : spectacolul a fost produs de UNATC fiind examenul de final de master regie teatru clasa Alexandru Darie și final de master scenografie clasa Ștefan Caragiu – scenografia fiind semnată de Andreea Moisescu, colega mea de an. “Ospățul de piatră” a fost întâi găzduit de Teatrul Bulandra și, ulterior, preluat în cadrul programului Bulandra Masterclass. E al treilea spectacol pe care-l regizez (am mai montat „Pescărușul” de A.P.Cehov și Blue Room/Moon/Mood – la Teatrul Podul) dar, de fapt, este primul în regim profesionist, Teatrul Podul fiind teatru de amatori (deși o parte din distribuție era formată și acolo din profesioniști…). Experiența cu Ospățul – chiar dacă a început în școală – a fost mult mai dură, mai dificilă. Am avut pentru prima dată scenograf, am colaborat la început dificil, apoi din ce în ce mai ușor și mai productiv. Am lucrat pentru prima dată cu tehnicieni din teatrul profesionist din poziția regizorului – nu a actriței, ca până acum. Cel mai greu ca regizor începător e să câștigi încrederea acestor oameni: majoritatea sunt de zeci de ani în teatru, la Bulandra ei au lucrat cu mari regizori, au văzut sute, mii de spectacole – nu doar din România! – și sunt un prim public profesionist greu de convins. Dacă ei te acceptă, dacă ajung măcar să-ți simpatizeze munca, poți să ai curaj să perseverezi în meserie…

Cred că eu am reușit, în final, să fiu văzută și ca regizoare în teatrul în care lucrez ca actriță din 1995… Publicul a primit din ce în ce mai bine spectacolul, pe măsură ce distribuția – care e formată din actori necunoscuți (Încă!) publicului larg și aproape toți foarte tineri – a căpătat încredere în forțele proprii și siguranță în scenă. Spectacolul e greu – și acum vorbește și actrița – e un spectacol complex, de echipă, cu momente de coregrafie (semnată de Mariana Gavriciuc – în anul al II-lea la master scenografie la UNATC) solicitante și fizic dar și actoricește. E nevoie de repetiții înainte fiecare reprezentație – e un spectacol greu pentru actori din toate punctele de vedere. Chiar dacă durează doar o oră și douăzeci de minute, totul e intens, rapid, surprinzător, plin de energie – cred că e un spectacol ce se adresează mai degrabă publicului tânăr, tânăr – în spirit. Dacă cineva se așteaptă la un Moliere cum a mai văzut, așteaptă degeaba… Până acum am observat că publicul e foarte atent pe parcurs – informația e concentrată – dar are timp să și râdă. La final e foarte surprins de actualitatea textului (și, deși e adaptarea mea după textul lui Moliere, finalul e aproape identic, n-am făcut decât să tai puțin…!). De la o reprezentație la alta primesc tot mai multe feedback-uri bune – asta înseamnă că spectacolul crește, zic eu, odată cu actorii…

Mai este Molière de actualitate? Sau, cât de actual poate fi Molière?

În spectacolul nostru e… Glumesc. Și nu… Oamenii au rămas la fel, în fond, indiferent de vremuri: frica de moarte, minciuna, trădarea, iubirea, credința, crima, vinovăția, dorința de a fi nemuritori etc – toate astea sunt încă actuale și cred că vor rămâne și în viitor. Ca și râsul, nevoia de a râde. Trebuie doar un alt ritm, o altă viteză de livrare a informației, a emoției, un alt ambalaj uneori.

Ce sens, ce îndrumare să îi zicem și ce importanță are acest spectacol pentru tine?

Am învățat enorm lucrând la “Ospățul de piatră” – am pus în practică ce am teoretizat în cei doi ani de master. Am învățat mai ales din greșeli – deci nu le regret. Poate că cel mai important e că vreau să continui să fac comedii și să lucrez cu tineri actori – doar că, cel puțin deocamdată, cu o distribuție mai mică – în Ospățul sunt 13 personaje – pe câteva am distribuție dublă… Ca actriță am jucat mai mult (mult mai mult) dramă. Ador comediile, nu cred că sunt un gen minor – dimpotrivă.

Care sunt așteptările tale de la acest spectacol?

Să se joace, bine și frumos, cât mai mult, până se plictisesc actorii sau devin atât de cunoscuți și ocupați cu alte proiecte încât nu mai au timp… Mi-aș dori – și cred că merită – ca actorii din distribuția Ospățului să-și croiască un destin frumos în lumea teatrului și, de ce nu, a filmului din România și nu numai…

“Nu ne mai gândim la rele!” – e una din replicile definitorii ale lui Don Juan. Dar ce te faci când se gândesc ele la tine? E un spectacol care mi-aș dori să pună întrebări fiecărui spectator în parte. Plăcerea e fericire? Iubirea e dorință? Sau luptă de putere? Ce credem că vrem – chiar ne face fericiți dacă obținem? De unde venim și „Unde mergem?”. Aceasta am citit în prezentarea spectacolului și mi-a plăcut. Poți răspunde la aceste întrebări tocmai menționate, din prezentare?

Ideea e ca fiecare spectator să-și caute propriile răspunsuri… Ale mele ar fi: am aflat demult că ce cred eu că vreau nu mă face, neapărat, fericită. Din perspectiva mea iubirea nu-i totuna cu dorința; lupta de putere secătuiește iubirea… Plăcerea seamănă cu fericirea dar e ca o rudă săracă îmbrăcată în lame… Cât despre De unde venim și unde ne ducem? – sunt creștin ortodoxă. Spectacolul meu doar naște întrebările…

Ai absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti în 1995, clasa profesor Sanda Manu, asistenţi Gheorghe Visu, Florin Anton. Cum este să fii într-o asemenea…companie de calibru?

Am avut parte de întâlniri în lucru cu mari artiști de-alungul vieții mele profesionale de până acum: Andrei Șerban, Cătălin Naum, Cătălina Buzoianu, Alexandru Darie, Lucian Pintilie, Yuri Kordonsky, Tompa Gabor, Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Ileana Predescu, Ștefan Iordache, Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Irina Petrescu, Horațiu Mălăele, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu și lista continuă încă mult… Am încercat să învăț de la toți. Sanda Manu mi-a fost profesoară de actorie, Gheorghe Visu și Florin Anton – asistenții ei. Cu Gheorghe Visu am și jucat mult… Să înveți, la teatru, înseamnă nu doar să stai și să asculți ci și să furi meserie, să intri în dialog, uneori în contradictoriu…

E greu să te contrazici cu asemenea personalități dar dacă ai cu adevărat ceva de spus în meseria asta, dacă te arde, te preocupă întru binele spectacolului, marii artiști știu să asculte și să răspundă. Uneori răspunsul lor ustură – ceea ce nu înseamnă că nu e valabil, dimpotrivă – dar ce nu te ucide, te face mai puternic. Cu mari artiști parteneri pe scenă nu poți să nu înveți și să nu crești ca actor – altfel te elimină, nu mai joci și a doua oară. Sunt o norocoasă până acum.

Planuri de viitor, speranțe?

Pregătesc, ca regizor, două proiecte în acest moment. Sunt în fază de lucru pe text – o comedie/satiră politică și un alt text – acum îl traduc – în care am de gând să și joc – e o surpriză… Sper să reușesc să ajung la premieră cu amândouă!

Un mesaj pentru cititorii Revistei CARIERE?

Vă aștept pe 4 martie la “Ospățul de piatră” de la 19.00 la Bulandra/Icoanei/Space! Dacă sunteți ocupați pe 4 martie, urmăriți pe site-ul teatrului Bulandra – se va programa în aprilie, după Paști. Numai bine! Și vă mulțumesc!