„Nu am 50 de ani. Doar 25 și încă vreo 25 de experiență. Caut angajator onest”
Este marginalizarea profesională pe motiv de vârstă o formă de discriminare? Îmbrăcată sub diverse forme – ești over qualified, nu mai corespunzi standardelor profesionale, audienței sau politicii companiei etc. În condițiile actualei crize de forță de muncă și de talente, cine își mai permite să țină profesioniștii pe margine?
Am 50 de ani, un CV onorabil, multă experiență, dar nimeni nu mă vrea
„Mă numesc Codruța Hedeșiu, sunt absolventă de jurnalism adevărat, am lucrat în presă, mai exact la Televiziunea Română în anii ei de glorie, după care am schimbat puțin macazul și am lucrat mai bine de 12 ani într-o organizație internațională, UNICEF, ca specialist în comunicare. După acest episod, am mai lucrat și ca expert în comunicare la organizații neguvernamentale locale. După ani, m-am întors la prima dragoste, televiziunea, de data aceasta pe post de consilier al Președintelui, Director General al TVR.
De câteva luni sunt șomeră sau liber cugetătoare! Și iar am început să caut un loc de muncă! Am reactualizat CV-ul și am început să aplic la diverse joburi pe care le consideram potrivite pentru mine și pentru experiența mea. Când ajungi într-un astfel de punct, e foarte important să te conectezi cu toți prietenii și cunoștințele și să dai sfoară în țară că îți dorești să fii util și cauți un job. Zis și făcut!
Până acum niciun semn de la nimeni! De la nici o companie la care am aplicat! Nici măcar o invitație la interviu! Stau și mă întreb, dacă tu corespunzi cu tot ce se cere în acel „job description”, de ce nu te întreabă nimeni de sănătate! Poate sunt prea „bătrână”, poate sunt prea calificată, poate au nevoie de cineva mai tânăr, poate, poate, poate… Urmăresc foate mult ce se întâmplă pe piața forței de muncă și sunt conectată cu experți în resurse umane. Prietenii specialiști în resurse umane îmi spun că se caută mai mult specialiști în domenii tehnice, cum sunt inginerii. OK, și cu ceilalți cum rămâne?
Citesc multe articole în care tot specialiștii în resurse umane, experții se plâng de atitudinea față de muncă a acestor noi generații – Z, millenials, fulgi de nea…. Își doresc altceva de la un job și privesc altfel viața, deci trebuie să își revizuiască politicile de resurse umane. Acești experți se și plâng că găsesc foarte greu specialiști, că nu mai găsesc persoane calificate, talentate și multe altele. Stau și cuget și spun că nu mai înțeleg nimic! Cu vârsta devii mai înțelept și încerci să te pliezi pe cerințele noi de piață, să fii „comercial” și vandabil. Și cu toate acestea nu se întâmplă nimic. Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă plâng, încerc să mă adaptez vremurilor! Așa că m-am gândit să devin antreprenoare, am cercetat piața, dar fără un credit bancar nu m-aș descurca! Când am intrat mai adânc în problema și am văzut obligațiile pe care le ai în condițiile economice actuale – taxe, politică fiscală, etc -, mi-a murit tot entuziasmul.
Sunt optimistă și îmi spun că ce e al meu e pus deoparte, că poate va fi un angajator care să știe să aprecieze calitățile și chiar micile defecte pe care trebuie să le recunoaștem, și să își dorească măcar să mă cunoască!
Când ai niște ani de experiență trecuți în CV, mulți se sperie și spun „păi nu avem bani să plătim un astfel de expert!” Posibil și foarte adevărat, dar măcar sondezi terenul! Eu știu că îmi doresc să muncesc, să fiu activă, să lucrez cu oameni, să schimb chiar domeniul dacă e nevoie, să ajut, să fiu de folos, să fiu sănătoasă pentru că și munca (nu în exces) te ține sănătos și în formă, ceea ce e foarte important! Mă întreb și vă întreb ce e de făcut?
"Sunt țări în Uniunea Europeană care recrutează persoane cu vârsta de peste 45 de ani tocmai pentru experiența lor și pentru că sunt o resursă importantă pentru cei tineri. La noi oare când se va întâmpla asta?" – Codruța Hedeșiu
Provin dintr-o familie de medici care sunt încă activi și muncesc – tata are 84 de ani, mama 79 de ani! Și asta cred că îi ține în viață! Îmi spunea mama de multe ori „vezi, dacă nu ai făcut medicină, acum te chinui”. Am făcut ce mi-a plăcut și îmi place și îmi doresc în continuare să muncesc cu plăcere!
Aș exagera invocând aici proverbul Cine nu are bătrâni, să își cumpere. Sunt tânără încă, dar cred că trebuie să ne aducem aminte și de acest proverb din când în când!”
Camelia Ghioc: „Pe mine acum vreo doi ani nu m-a sunat nimeni să me cheme la un interviu până nu mi-am șters din toate CV-urile data nașterii și-am pus o poză bună. Plus că știu oameni care au lucrat la mari companii de recrutare și care nici nu se mai uitau la CV-uri când vedeau că aplicantul e trecut de 40. Deci, da, discriminarea e la ordinea zilei. Apoi îi auzi pe aceiași oameni plângându-se că nu găsesc să angajeze oameni competenți…”
Liliana Moișan, freelancer, susține că discriminarea pe bază de vârstă a fost prezentă pe piața muncii încă de acum 12-15 ani. „Nu este ceva nou, era disimulată în tot felul de scuze sau motive, eu tocmai venisem din străinătate și aveam 12 ani de muncă în staff-ul de conducere în organizații multiculturale/internaționale, iar aici, la mine acasă, eram deja expirată la doar 35 ani, așa că am pornit pe drumul meu.”
Oana Popa, manager de proiect la „Școala de joacă” : „După 25 de ani de presă, în care am lucrat de la vârsta de 13 ani, m-au chemat la personalul postului TV la care lucram să-mi spună că trebuie să plec pentru că am prea multă experiență. Și m-au dat afară fără scrupule. Pe mine și pe alții ca mine. Cei care am fost în echipa Lazarov, care am făcut radio înainte și care știam cu ce se mănâncă meseria asta și nu acceptam să facem compromisuri. Și atunci… ai prea multă experiență, trebuie să pleci. Ca la noi la nimeni.”
Maria Iacob, expert implementare proiecte cu finanțare externă: „Când am început să mă uit către joburi, am văzut clar și uneori exprimat acest trend de a masca discriminările legate de vârstă prin "sunteți supracalificată". Uneori le spuneam clar că nu cer financiar mai mult decât oferă și că au acces la toată expertiza mea. Atunci recrutorii îmi replicau că le e teamă că mă voi plictisi din cauza supracalificării.”
Emilia Vasilev, manager: „ Noi, cei în pragul vârstei de 50 de ani, am trăit sentimentul inutilității și la începutul anilor 90, când am terminat facultatea și ne-am dat seama că nimeni nu are nevoie de ingineri. A trebuit să ne ajustăm după tiparele noii societăți. Din păcate, unii dintre noi trebuie să ne reinventăm iarăși. Puțini sunt cei care își dau seama că o femeie de 45-50 de ani are mai multe de oferit profesional, decât la 30 de ani.”
Florin Ghiță: „Răspunsul meu, de profesionist aflat în aceeași situație este Ia-o de la capăt. Sună a slogan corporatist (poate), însă nu ai altă soluție. Dacă ai reușit o dată, de două ori, vei reuși și a treia oară. La 42 de ani m-am înscris la altă facultate. Inginerie Tehnologică și Management Industrial, adică o schimbare de 180° față de ce am făcut anterior. Și da, e greu. Și da, realizezi când mergi la interviuri că cel din față ta, de cele mai multe ori, începe să fie complexat când începi să-i înșiri câte ai făcut și câte știi să faci. Și realizezi că i se cam face frică pentru postul lui pentru că , printre altele, realizează că el nu are nici puterea și nici știința pentru a putea să o ia de la capăt de câte ori ai făcut-o tu. Și da, mulți recrutori nu pot extrapola experiențele și cunoștințele tale acumulate anterior la cerințele postului pentru care aplici; probabil e mai ușor pentru ei să spună că e criză pe piața forței de muncă.”
Octavia Schiffer, Collina Motors: „Ca femeie, după 45 de ani, deja se uiăa HR-ul cam strâmb la tine. Nu trebuie să soliciți salariu bun sau alte beneficii. „La vârsta dv., să ziceți merci ca v-am băgat în seamă. La banii ăștia găsesc doi”, e un leitmotiv. În România nu se caută experiența și profesionalismul. Mai sunt și excepții, rare de altfel.”
Valentin Popazu: „Eu am 53 de ani și am trecut prin toate stările emoționale provocate de marginalizare, uitare, lipsa de recunoștință din partea celor care, la nivel declarativ, mă evocau ca mentor. Din fericire, am doi adevărați mentori, unul fiind Gabriel Vișan cu care lucrez acum la LMI România, celălalt fiind Petre Nicolae (CBC România), care mi-au fost mereu alături și care m-au „scos” la suprafață. De ce m-au scos, vă rog să-i întrebați pe ei. Eu pot să vorbesc doar despre mine: ce, de ce și cum am făcut versus ce, de ce și cum fac.”
Citeşte prima parte a serialului nostru: Care e termenul de valabilitate al unui profesionist pe piaţa muncii din România?