Adevărul despre ce se întâmplă cu clasa de mijloc din Germania
În ciuda performanţelor înregistrate de economia germană între 1993 şi 2013, numărul celor aflaţi sub pragul sărăciei a crescut, iar pe lângă ei au avut de suferit şi reprezentanţii clasei de mijloc din ţară, informează Deutsche Welle.
În cele două decenii supuse analizei reprezentanţilor Fundaţiei Hans Bockler procentul germanilor atinşi de sărăcie a crescut de la 11 procente la 15,3%. Marea majoritate a acestora reuşesc să câştige abia 60% din venitul mediu din Germania.
„Cu cât mai mult continuă menţinerea la nivelul de sărăcie a acestui procent din populaţie, cu atât mai mare va fi impactul asupra vieţii de zi cu zi”, consideră autoarea studiului, Dorothee Spannagel. Cu toate acestea, germanii au avut o scurtă perioadă în care au reuşit să avanseze pe scara socială, între 1991 şi 1995, 58% din germanii aflaţi sub pragul sărăciei îmbunătăţindu-şi condiţia economică. Din nefericire însă, avansul marcat în acei ani nu a putut fi concretizat pe termen lung, analiza celor două decenii demonstrând că este foarte greu pentru mulţi dintre aceştia să îşi îmbunătăţească statutul socio-economic.
Sub spectrul sărăciei
Momentul 1991-1995 nici nu s-a mai repetat, de altfel, la sfârşitul perioadei analizate jumătate dintre cei care erau săraci în 2009, fiind consideraţi la fel de săraci şi la finalul anului 2013. Efectele se fac simţite şi asupra tinerei generaţii născute sub spectrul sărăciei, pentru aceştia fiind destul de greu să avanseze în viaţă, din punct de vedere socio-economic.
Impactul se resimte şi la nivelul clasei de mijloc din Germania care, în ciuda evoluţiei economice a ţării, se confruntă cu un risc mai mare de a sărăci şi ai cărei membri nu au reuşit să performeze atât de bine din punct de vedere socio-economic.
„Ţelul este de a oferi acestor persoane slujbe stabile pe termen lung”, susţin reprezentanţii fundaţiei, care insistă şi că politicienii germani să susţină dezvoltarea sistemului de învăţământ vocaţional şi de consiliere profesională.