Cel mai amplu proiect socio-cultural pentru liceeni și studenți
Tinerii cu vârste între 14-24 ani sunt așteptați să își cunoască modelele, care îi vor încuraja și motiva prin exemplu personal să facă alegerile potrivite, povestindu-le despre provocarile care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 14:30 – 16:30, la Biblioteca Județeană "Vasile Voiculescu".
În prima zi a Conferințelor, invitații speciali sunt: actorul Vasile Calofir, Tolea Poştovei– Coordonator de proiecte pentru tineret, fotograful Eduard Ciobotă, psihologul Mihaela Luncaşu.
„Nu am decis să fiu fotograf, am muncit să devin unul. Meseria de fotograf pare una atrăgătoare, ușor de făcut…ce mare lucru? Iei un aparat foto, faci un curs online…și gata ești <pozar>, faci poze! Fotografia înseamnă mult mai mult: fotografia este rezultatul unei munci continue, rezultatul a mii de ore de muncă, de "căutat" acea lumina, de editări…Fotografia este artă…iar arta cere sacrificii! Întotdeauna! Eu sunt unul din cazurile fericite în care sacrificiile au adus satisfacții, nu imediate, dar constante și pe măsura așteptărilor”, declarăTolea Poştovei.
Prin urmare, tinerii din Buzău și nu numai ei vor descoperi, dacă doresc, cheia succesului în actorie, coordonare proiecte, fotografie și psihologie.