Compania aeriană Flydubai intră pe piaţa românească
În România, cele patru zboruri săptămânale vor începe de la 1 octombrie, iar tarifele vor porni de la 440 euro, cu toate taxele incluse. Biletele pot fi cumpărate începând cu 15 iunie de pe site-ul companiei sau de la agenţiile de turism.
Avioanele vor pleca de pe aeroportul Henri Coandă.
Pasagerii Flydubai vor avea posibilitatea să călătorească în Dubai sau mai departe, către una dintre cele 45 de destinaţii operate de companie în zona Golfului, Orientul Mijlociu, Africa, Oceanul Indian şi Asia.
"Noua rută dovedeşte angajamentul Flydubai de a se extinde din Orientul Mijlociu către noi destinaţii care, din nefericire, de-a lungul timpului, nu au beneficiat de suficiente zboruri directe către EAU. Cu atât mai mult cu cât există un număr considerabil de expatriaţi români în întreaga lume care acum vor avea posibilitatea să-şi viziteze familiile şi prietenii, datorită conexiunilor via Dubai", a declarat preşedintele Flydubai, Ghaith Al Ghaith.
Operatorul a început zborurile comerciale pe 1 iunie 2009 şi, în mai puţin de trei ani, şi-a mărit flota la 23 avioane Boeing 737-800NGs noi şi a ajuns la peste 45 de destinaţii.
Compania a fost înfiinţată de şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministru al EAU şi conducătorul Emiratului Dubai. Compania este în proprietatea guvernului din Dubai.