Cultura planificării și a muncii. Noile provocări din Qatar
Emirul Qatarului, Tamim ben Hamad Al-Thani, a lansat marți un apel compatrioților săi să țină cont de noile realități economice, marcate de scăderea veniturilor din petrol și să pună capăt “cheltuielilor extravagante și risipei”, potrivit AFP.
Emirul a solicitat ca toate cheltuielile publice să respecte criteriul eficienței, el insistând pe finalizarea marilor lucrări, printre care infrastructurile necesare pentru Cupa mondială la fotbal din 2022.
Noua abordare trebuie să includă “cultura planificării, a muncii”, mai ales în rândul tinerilor, a declarat emirul, în deschiderea noii sesiuni a Adunării consultative (legislativul). “Exista provocări cărora trebuie să le răspundem, printre care cea a (culturii) consumului la tineri. Fără aceasta, nu putem progresa, pentru bogăția, prin ea însăși, nu este suficientă”, a subliniat emirul, precizând că planurile de dezvoltare au ca imperativ “diversificarea surselor de venituri, pentru a nu mai depinde exclusiv de petrol și gaz”.