Mesaj postat pe blogul Google, în legătură cu centrele de date ale gigantului informatic
Google anunță că din 2017 centrele sale de date ar urma să fie alimentate doar cu energie regenerabilă
În 2015 cei de la Google au anunțat că intenționează ca din 2017 toate centrele de date să fie alimentate cu energie regenerabilă.
Chiar dacă în prezent folosește energie și din combustibili fosili, Google cumpără suficientă energie electrică regenerabilă încât să asigure funcționarea completă a tuturor celor 13 centre de date ale sale de pe mapamond, care consumă anual circa 5,7 terawatt pe oră (TWh), se arată în mesajul postat pe blogul companiei.
În ultimii șase ani costurile pentru energia eoliană și solară au scăzut cu 60%, respectiv 80%, ceea ce arată că energiile regenerabile reprezintă tot mai mult opțiunea cea mai ieftină, a spus Urs Holzle, vicepreședinte pentru infrastructură tehnică. Din moment ce vântul nu bate 24 de ore din 24, trebuie de asemenea să extindem achiziționarea unor surse cât mai variate de energie care pot înlocui energia regenerabilă în fiecare oră a fiecărei zile, a mai spus acesta.
În 2010, Google a semnat primul său contract de achiziție a întregii capacități de producție a energiei regenerabile produsă de o fermă eoliană din statul Iowa, estimată la circa 114 megawatt.