România va înregistra o creștere economică de 5,1% în 2016
Banca Mondială atrage însă atenția că saltul de 5,1% înregistrat de economia românească în acest an, după o creștere de 3,8% anul trecut, va fi urmat în 2017 de o încetinire a creșterii la 3,8%, pentru ca în 2018 avansul economiei românești să se reducă la 3,4%.
"Creșterea este așteptată să rămână solidă în 2017 pe măsură ce noi măsuri de relaxare fiscală vor fi implementate, inclusiv o nouă reducere a TVA la 19%, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și reducerea accizei la combustibili", se arată în raportul Băncii Mondiale, citat de către Agerpres.
Deficitul bugetului consolidat ar urma să se adâncească apropiindu-se de 3% din PIB atât în 2016 cât și în 2017, de la 1,5% din PIB în 2015, ceea ce va duce datoria publică la 40,3% din PIB în 2017, de la 39,8% din PIB în 2015. "Guvernul va trebui să țină sub control presiunile actuale pe cheltuieli și să îmbunătățească eficiența taxelor pentru a evita intrarea în procedura de deficit excesiv", avertizează Banca Mondială.
De asemenea, instituția financiară internațională atrage atenția asupra riscurilor care ar putea genera înrăutățirea prognozelor. "Apropierea alegerilor generale din luna decembrie 2016 riscă să genereze o nouă încetinire a ritmului de implementare a reformelor structurale. Pe plan extern, creșterea incertitudinii cu privire la evoluția economiei globale și volatilitatea din sectorul financiar au crescut probabilitatea unei inversări a atitudinii investitorilor față de economiile emergente, ceea ce ar putea pune presiuni asupra monedei și ar crește datoria externă", avertizează Banca Mondială.