Ai grijă ca jobul de vis să nu fie SF
Nu renunța la visul tău. Te face să lucrezi cu bucurie și-ți face viața mai ușoară.
Este concluzia la care a ajuns Dana Bilsky Asher, fondatoarea RELATED ExPERIENCE (Rx), care își spune povestea într-un articol publicat de Fast Company.
Înainte să-mi încep cariera, am lucrat în locuri care nu aveau legătură cu pregătirea mea. Într-o zi, i-am spus unui prieten – partener de la o firmă de avocatură – despre ce credeam că vreau să fac în viitor. În acel moment, lucram ca asistentă și mă temeam că aveam să rămân acolo pentru totdeauna.
Prietenul meu avocat a spus: „Fii atent la ceea ce îți dorești”. Mi-a spus că mai mulți avocați de pe lista de parteneri la firma sa de avocatură au vrut să fie asistenții directorilor lor. Dar slujba s-a dovedit a fi prea stresantă. Și-ar fi dorit ca munca lor să nu fie atât de complexă.
Am știut atunci că acele cuvinte nu erau înțelepte și nici nu mi se aplicau. Dar dacă mâ gândesc acum la asta, îmi dau seama că eu mă gândeam la jobul visurilor mele, în timp ce prietenul meu vorbea despre un job care nu există, adică un job SF. Sunt două concepte complet diferite.
Jobul de vis versus jobul SF
Sunt coach pentru directorii care au nevoie să ia decizii complexe în fiecare zi și care își planifică mereu timpul cu atenție. Mulți dintre ei se confruntă cu efectele stresului cronic.
Dar știu că, în realitate, nu vor să renunțe la esența slujbei lor sau la responsabilitatea aferentă. Ce vor ei este mai mult timp pentru odihnă și vor să-și revină. Astfel ar avea mai multă flexibilitate și control – atât în viața profesională, cât și în viața personală. Când își imaginează cât de bine le-ar fi în jobul de asistent, ei nu se gândesc decât la libertatea pe care le-ar oferi-o această funcție. N-ar vrea cu adevărat să facă schimb de locuri cu un asistent. Aceasta este o fantezie, nu un vis.
Jobul de vis este jobul care te entuziasmează. Știi că-ți va ridica provocări, dar de-abia aștepți să le faci față.
Ce este un job SF?
De exemplu, Maura este șef de departament în cadrul unui trust de presă – jobul la care a visat dintotdeauna. Este jobul la care visa în timp ce studia pentru a obține diploma de MBA, își întemeia o familie și își cumpăra o casă la oraș. Care este jobul la care-i fuge gândul când îi este greu la serviciu? Ar vrea să fie chelneriță – jobul sezonier pe care l-a făcut în facultate.
Candace conduce o echipă de cercetare și dezvoltare într-o organizație filantropică și se gândește serios să predea Pilates.
Psihanaliștii Nicolas Abraham și Maria Torok definesc fantezia ca pe ceea ce determină o schimbare fundamentală a realității. Altfel spus, struțo-cămila nu există.
Citește și: La ce să mă aștept în primele zile de la un nou loc de muncă
Am înțeles că „un job SF” îți oferă indicii utile despre ceea ce lipsește în prezent din munca ta. Când identifici acel element specific, poți să-ți dai seama cum să-l încorporezi în jobul tău actual, în loc să tot visezi la asta, ceea ce-ți distrage atenția de la ce ai de făcut.
Să ne întoarcem la exemplul nostru – atunci când Maura se gândește ce bine e să fii chelneriță, ea nu dorește cu adevărat să fie chelneriță. Ce-și dorește ea de fapt este contactul cu oamenii și bucuria de a fi în slujba cuiva – lucruri greu de găsit într-un mediu de business axat pe profit.
Candace își dorește să facă mai mult în jobul său, dar se împiedică de birocrație. Pentru ea, Pilates reprezintă libertatea de mișcare la care visează.
Având în vedere cele de mai sus, putem învăța să ne folosim de lucrurile pe care ni le imaginăm pentru a ne dori ceea ce ne dorim să fim.
Citește și: 5 trucuri pentru a găsi un loc de muncă într-un oraș mare fără să te muți acolo înainte