4 000 de kilometri, parcursi intr-o secunda
„Daca ar fi fost competita Eurovision, Romania ar fi castigat“, i-am spus presedintelui Federatiei Somelierilor din Romania, Avram Laurentiu Achim. Acesta a cucerit opt oenologi, dar si un numar de 32 de jurnalisti din cinci tari, in prezentarea vinului Feteasca Neagra, Prahova Valley, Special Reserve, cu ocazia unei degustari europene organizata de Cisco. Cele sase tari invitate au fost Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia; din pacate Turcia nu a putut primi de la celelalte tari vinurile reprezentative, insa a putut trimite catre celelalte tari vinul propriu. Cei 4 000 de kilometri distanta i-am fi parcurs cu masina in 57 de ore. Insa cu ajutorul solutiei de teleprezenta, am avut senzatia de teleportare din Star Trek. Cisco TelePresence poate foarte bine inlocui acele deplasari care presupun costuri mari de calatorie sau care nu ar putea fi organizate din cauza agendei incarcate a participantilor. Uneori, interactiunile prin TelePresence reprezinta singurul mod in care poate avea loc o intalnire. (M.S.)