Bourdain confidential – Descoperă-l pe omul Anthony Bourdain

No Reservations a inclus şi un episod „românesc“, o incursiune absolut nefericită a diavolului în haine negre prin „alternanţa deal-vale“. Patriotarzii l-au sfâşiat literalmente gâlgâind de mândră revoltă naţionalistă, ba ţin minte că până şi dinspre Ministerul Turismului s-au făcut auzite câteva silabe famelice de nemulţumire. Eram deja conştient la acea vreme că bucătăria românească, în esenţă, se luptă încă în precambrian, fără nicio legătură credibilă cu individul contemporan, aşa că în mare parte i-am dat dreptate când replica lui (aproximativă) pe forumul emisiunii a fost ceva de genul: „Sunt convins că ciorba de burtă pe care o apăraţi cu atâta îndârjire e un deliciu mai ales după o beţie cruntă, dar cu o supă grasă cu smântână nu faci televiziune de succes.“ Am conchis că mare parte din nereuşita (românească) a episodului cu pricina s-a datorat ghidului sârb, poate voit ignorant, care îl însoţea, şi am trecut mai departe.

Am citit Kitchen Confidential cu emoţia epigonului care se apropie, astfel, de un zeu. Şi asta în condiţiile în care cărţulia nu este nici pe departe adresată cu precădere pasionaţilor de bucătărie sau bucătarilor. E drept, veţi găsi în ea capitole întregi dedicate lor, însă „civilii“ vor fi cu siguranţă câştigaţi de stilul lipsit de formalităţi şi de fraza crocantă a lui Bourdain. Am rezonat deopotrivă cu sensibilitatea lui pentru gust, trăirile admirative şi respectuoase pentru ingrediente, admiraţia paroxistică pentru pieţe şi hale cu produse proaspete, dezgustul pentru unele practici sau metehne din lumea bucătăriilor…

Experienţe personale gustative memorabile, descrieri impresionante ale viscerelor câtorva dintre bucătăriile prin care a trecut, portrete creionate cu minuţiozitate diavolească ale personalităţilor care i-au marcat drumul, mici trucuri pentru bucătarii amatori sau adevărate porunci pentru aceia care îşi doresc cu adevărat să devină „chef“-i… Printre toate acestea, Bourdain valsează cu graţia pe care doar într-o bucătărie bine organizată o mai găseşti. Am râs şi m-am înfiorat. Am râs în hohote citind despre pozne şi farse de coada tigăii şi mi-am savurat bucuria multor confirmări dar şi a multor aspiraţii generate de Kitchen Confidential de la editura Publica.

Dar m-am lăsat furat şi de talentul de cronicar martor al unor vremuri destul de tulburi şi romantice ale restauraţiei new-yorkeze, de frânturile autobiografice foarte oneste, de părerile de rău şi de momentele în care Bourdain îşi pune cenuşă în cap pentru o tinereţe poate prea zbuciumată, poate prea neglijentă, poate prea puţin consecventă şi planificată. Dacă nu ştiaţi deja, bucătăria internaţională de succes nu a fost creată şi nu e nici pe departe susţinută astăzi de profesori universitari, docenţi sau „nobelişti“ dedicaţi studiului şi cercetării. Însă, dincolo de cinism şi revoltă, dincolo de suferinţe fizice şi depresii prelungi, dincolo de prosteli cu heroină sau zile lungi cu doar două ore de somn, Chef Bourdain este, paradoxal, un mare iubitor de oameni. Sunt convins că veţi descoperi asta în multe dintre paginile Kitchen Confidential.

Exemplarul pe care cu siguranţă îl voi mai citi de câteva ori este acum la Adi, tânărul nou membru al echipei din bucătăria restaurantului meu. Neglijent, neatent, panicard, visător, enervant şi suficient în gândire, dar cu un simţ promiţător al gustului şi, fără urmă de îndoială, un om bun. N-am să-i dau un test, n-o să-l rog să-mi scrie o compunere cu ce a reţinut din cvasi-spovedania lui Bourdain. Dar voi fi bucuros dacă măcar îl va pune puţin pe gânduri şi dacă îi va naşte întrebări. Căci acesta cred eu, dragii mei, că e cusurul nostru contemporan: avem prea multe răspunsuri şi ne punem prea puţine întrebări.