Despre necinste, fără prejudecăţi
Adevărul (cinstit) despre necinste este foarte utilă pentru noi toţi, dar în mod special pentru cei care au o carieră într-unul dintre domeniile: Compliance, Risk Management, Security şi, desigur, HR, sau pentru cei care fac politici publice. Ne demonstrează că sistemele de control ar trebui ajustate pe ici, pe colo şi este foarte interesantă în materia conflictului de interese.
Experimentele descrise în carte demontează ideea predominantă din economia clasică, idee care susţine că oamenii comit infracţiuni bazându-se exclusiv pe o analiză raţională (cost/beneficiu) a fiecărei situaţii.
În viaţa reală oamenii nu înşală şi nu fură pe cât ar face-o dacă ar fi perfect raţionali şi ar acţiona doar conform interesului propriu. Altfel nu se explică de ce încă facem afaceri pe baza unei strângeri de mână şi nici de ce vecinul ne lasă cheia vilei plină de obiecte de valoare, ca să-i udăm florile.
Experimentele profesorului Ariely demonstrează că oamenii au în general tendinţa să trişeze, dar nu mult, ci doar până la nivelul care să le permită să creadă despre ei înşişi că sunt rezonabil de oneşti; în acelaşi timp, dacă toată lumea din jur fură, ajungi să furi şi tu; dacă liderii grupului sunt necinstiţi, atunci necinstea devine normă şi pentru ceilalţi. Vorba ceea: cine fură azi un ou mâine va fura un bou; peştele de la cap se-mpute; şi spune-mi cu cine te-aduni, ca să-ţi spun cine eşti.
Tendinţa către necinste este rezultatul direct al luptei dintre nevoia de integritate şi dorinţa de câştig, ambele dovedite şi reale. Se pune problema limitei între ceea ce este acceptabil de onest pentru noi şi ceea ce nu este. Aici intervine ceea ce profesorul numeşte factorul „vrăjeală” (fudge factor), care deplasează această limită de la caz la caz.
Veştile bune sunt că există instrumente simple şi relativ ieftine să limităm necinstea din noi şi dimprejur: împrospătarea regulilor de conduită corectă (cum ar fi cele 10 porunci, jurământul pe Biblie, inclusiv în cazul ateilor declaraţi, sau un cod de onoare) dacă se poate chiar în locul şi momentul când tentaţia apare; un „legământ” de onestitate din partea potenţialului trişor, chiar când apare ocazia de a trişa; o uniformă sau un ritual care ne aduce aminte că aparţinem unui grup cu un comportament etic.
Criticii cărţii argumentează că standardele de cinste şi necinste sunt, de fapt, social şi cultural determinate şi că deci rezultatele experimentelor nu ar fi valide oriunde în lume.
Cel mai bun răspuns l-am găsit tot la Dan Ariely, în prefaţa ediţiei româneşti: ”Aceasta este o carte despre necinste, dar voi puteţi să credeţi că este o carte despre necinstea americanilor, deoarece majoritatea participanţilor la experimentele noastre trăiesc în SUA. Dată fiind diferenţa, puteţi fi tentaţi să speculaţi că propria voastră onestitate şi cinstea conaţionalilor voştri sunt foarte diferite faţă de cea a americanilor, în ambele sensuri. Ce credeţi? Sunt oamenii din ţara voastră mai cinstiţi decât americanii sau mai puţin?”
Vă las să răspundeţi singuri acestor întrebări sau, cine ştie, să aplicaţi experimentele descrise în carte de Ariely şi să vedeţi dacă rezultatele sunt similare în grupul vostru. Între timp, pentru cei care doresc să se iniţieze în „iraţionalul în mod previzibil”, profesorul Ariely ţine cursuri online gratuite pe www.coursera.org; următoarea sesiune începe pe 25 martie 2013.
Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici