Duminică avem program: Citim în iarbă, în Herăstrău
„Ne dorim să îi învățăm pe copii bucuria lecturii – indiferent dacă poveștile sunt citite de pe cărți sau de pe tablete. Iar lectura în familie în aer liber e un mod plăcut de a petrece o zi de duminică” spune Laura Ivăncioiu, din partea agenției de PR Deci se poate, organizatorul evenimentului.
Evenimentul se întinde pe durata întregii zile, de la 10.00 la 20.00, și cuprinde o serie de activități:
De la 11.00 la 20.00 – Expoziție de cărți realizate de copiii de la Grădinița Bambi și Școala Step by Step
De la 11.00 la 12.00 – Publishing Party. Copiii de clasa I Step by Step sărbătoresc ultimele lor creații, inspirați de o călătorie în lumea poveștilor lui Ion Creangă, a fraților Grimm și a lui H. Ch. Andrersen
De la 11.00 la 12.30 și de la 17.00 la 18.00 – Grădinița Bambi face Ateliere pentru copii. Ei pot colora, desena, realiza măști sau marionete inspirate din cărțile citite
De la 12.00 la 15.00 – Atelierul de siguranță pe internet, la care sunt invitați nu numai copiii, ci și părinții. Atelierul este susținut de Orange România și Salvați Copiii
De la 15.00 – Schimb de Cărți București, eveniment organizat de bookblog.ro. Schimbul de cărți nu este obligatoriu (puteți participa fără să aduceți o carte la schimb) și nici permanent (vă puteți retrage cărțile din circuitul Schimb de Cărți atunci când doriți)
De la 16.00 la 18.00 – Atelier digital de povești și desene organizat de Orange România. Scriitoarea Adina Rosetti va citi copiilor povești pe care aceștia le vor putea urmări pe tablete. Împreună cu Cristiana Radu, artist plastic, și voluntarii Orange, cei mici vor desena pe tablete personajele preferate din povești.
De la 18.00, Teatrul Zurli vine cu spectacolul „Zâna Măseluță și Caria”, recomandat copiilor între 2-7 ani
Europa FM aduce Colțul de lectură Europa FM, un spațiu special amenajat, în care cei mici împreună cu părinții lor pot petrece câteva ore plăcute, la iarbă verde, în compania cărților.
La Roche-Posay va aduce cărți cu activități pentru copii. Helios și Helia sunt două personaje care îi învață pe copii cum să se protejeze de soare, ce sunt razele UVA și UVB, cum să își îngrijească pielea etc. Cei care citesc pot primi o brățară-ceas care arată gradul de intensitate al razelor UV, astfel încât să își aleagă locul perfect pentru citit: la soare sau la umbră.