Lawrence al Arabiei

Poate doar dacă fac apel la literatură sau legende. Îmi vine să-l compar cu Don Quijote, însă, deşi este la fel de eroic şi curajos, nu este absolut deloc naiv. Sau poate cu un profet laic (sic!) al triburilor de beduini din deşertul Africii de Nord, blond, cu chip angelic, pe care doar întâmplarea şi momentul au făcut să nu-l cheme Gabriel. În orice caz, ar merita să-i alocaţi peste trei ore din viaţa voastră, fie numai pentru splendida imagine pe care Lean a obţinut-o atunci, cu o scenografie colosală pentru vremea aceea, pentru privirea albastră şi tristă a lui O'Toole şi pentru distribuţia remarcabilă.

În campania nord-africană din primul război mondial, armata Imperiul Otoman, în luptă cu armata Marii Britanii, se apropie de capitulare. Personajul central care grăbeşte înfrângerea otomanilor şi, implicit, sfârşitul imperiului turc, este Lawrence, un ofiţer indisciplinat, plin de ticuri, cult, idealist şi cu voinţă de fier. Nu se remarcă prea tare în faţa conaţionalilor săi, sau, dacă o face, motivele nu au legătură cu disciplina şi rigoarea militară. Totuşi, Lawrence este trimis la Prince Feisal (Alec Guinness) să afle „cam ce are în cap.“ În mod clar, superiorii lui nu pun prea mare preţ pe Lawrence şi nici pe Feisal, care conducea nişte triburi „barbare“ şi lipsite de mijloace militare, indisciplinate şi dezbinate. Parţial, britanicii aveau dreptate în ceea ce îl priveşte pe Feisal. Triburile de beduini se duşmăneau unele cu altele la fel ca întotdeauna, ca şi cum ar fi fost incapabile să priceapă consecinţele războiului sau momentul istoric în care se aflau, şi care încă luptau cu sabia. Dar Lawrence reuşeşte să-i unească. Nu doar pentru că are o mare putere de convingere (în realitatea vorbea limba arabă, nu şi în film), ci pentru că se dă pe sine exemplu şi este gata oricând de sacrificiu, aproape la un nivel masochist. „Nimic nu e scris“, îi spune el lui Sherif Ali (Omar Sharif), combătând o concepţie bine îndrădăcinată în filozofia fatalistă a triburilor. Practic, Lawrence aduce un element cu totul nou: destinul tău stă în mâinile tale şi dacă îşi doreşti să faci ceva cu adevarat, chiar o poţi face. Treptat, ciudatul ofiţer britanic capătă deprinderi de beduin, dovedeşte abilităţi nebănuite de strateg militar şi câştigă de partea ideii sale trib după trib, pe care le aduce în aceeaşi tabără. Nu este foarte clar ce-l mână în luptă. Poate ipocrizia Imperiului Britanic, idealismul şi dorinţa sinceră de a-i dezrobi pe arabi de turci, nedreptatea colonialismului de orice tip sau nevoia de aventură şi adrenalină. Filmul este simplu narat. În fiecare moment veţi înţelege ce se întâmplă şi are dialoguri foarte puternice, aproape poetice. Lui Lawrence îi place deşertul „pentru că este curat.“ Maniera cinematografică a regizorului britanic Lean este impecabilă şi deosebit de curajoasă. Filmul nu are niciun personaj feminin şi nicio poveste de dragoste tulburătoare, două elemente foarte importante în orice film epic din epocă. Era perioada filmelor britanice de amploare, o vreme în care cinema-ul insular beneficia de subvenţii de la stat. 20% dintre filmele care ajungeau în cinematograf trebuiau să fie britanice. În orice caz, statul nu a mai protejat industria filmului britanic începând cu 1 ianuarie 1983, după o decizie a doamnei Margaret Thatcher. Deşi începutul anilor ‘60 nu i-au permis lui Lean să introducă referinţe homosexuale, de altfel, conforme cu orientarea sexuală a lui Lawrence, voi indica un moment absolut tulburător pe care simt nevoia să-l semnalez. Atunci când este luat prizonier de turci, Lawrence are ocazia să-l întâlnească pe comandantul trupelor otomane, un general rafinat, de o graţie pe care numai oamenii singuri o pot avea. Turcul îi va spune ceva absolut răscolitor, nu vă spun ce, însă vă promit că nu veţi rămâne indiferenţi.

Cronica a fost preluată de pe dragosfilme.blogspot.com.