Lenovo anunţă noua serie A de tablete Android
Lenovo TAB A7-30 reuşeşte să livreze o experienţă audio care este regăsită în mod normal la tabletele din categoria de 7” mai scumpe. Echipată cu două difuzoare frontale Dolby, A7-30 este tableta ultraportabilă pe care iubitorii de muzică vor să o aibă oriunde. Ecranul impecabil de 7” şi procesorul quad-core conferă o versatilitate neîntâlnită acestei tablete, pentru orice task realizat oriunde; totodată suportul pentru cardul SIM oferă posibilitatea de a rămâne conectat cu prietenii şi familia în orice moment.
A7-50 este alternativa Lenovo pentru cei care îşi doresc o tabletă multimedia la un buget redus. Ecranul HD de 7 inch lasă utilizatorul să descopere pagini de web şi documente text de o claritate impecabilă. Alimentată de un processor quad-core şi echipată cu camere pe faţă şi pe spate, A7-50 devine device-ul perfect pentru a citi, a sta conectat şi a naviga pe internet. Tableta este disponibilă şi sub formă A7-40, în culoarea abanos cu o capacitate de 8 GB şi doar cu cameră frontală.
Lenovo TAB A8 vine într-o gamă variată de culori îndrăzneţe pentru a se adapta diverselor stiluri personale, oferind divertismentul mobil perfect. Display-ul HD de 8 inch, clar, cu culori puternice, sistemul audio Dolby® şi procesorul cu patru nuclee îl face opţiunea perfectă pentru jocuri, filme, muzică, socializare online şi altele.
Lenovo TAB A10 redă o experienţă video excelentă fără ca utilizatorul să fie nevoit să stea acasă. Vizionaţi filme întregi în calitate superioară în timp ce sunteţi în mişcare datorită ecranului HD de 10,1 inch şi a celor două difuzoare frontale Dolby. Procesorul quad-core asigură redarea filmelor cât se poate de clar pe tot parcursul zilei. Această tabletă este într-adevăr adresată iubitorilor de film.
„Seria A de tablete Android va fi disponibilă în toată lumea începând cu al doilea trimestru, 2014. Deşi preţurile variază în conformitate cu piaţa, configuraţia şi modelul, fiecare tabletă din serie are un preţ competitiv pentru a asigura accesibilitate maximă la experienţa premium pentru toţi clienţii”, se precizează într-un comunicat al companiei.