Lungul drum spre glorie

Obisnuit cu managerii de multinationale care au planificata fiecare secunda, m-am temut ca intreaga conversatie cu Ernesto – tot un manager, dar unul muzical – va sta sub semnul vinovatiei de a fi ajuns mai tarziu la intalnirea de la Muzeul Taranului Roman. M-am inselat. Iar calmul si simplitatea lui m-au linistit si pe mine.

Ernesto Bianchi, manager muzical cu origini italiene si germane, a invatat din propriile greseli, vazand si facand; citind publicatii de specialitate. Nu a descoperit o reteta si, categoric, nu toate retetele se pot aplica si la nivel local si mai ales, nu tuturor. Pentru ca fiecare artist are drumul lui. Ernesto are nevoie de doar cateva cuvinte pentru a descrie ceea ce face: „Managerul este interfata dintre artist si restul lumii”. Peter Grant, supranumit „managerul prin excelenta” (al celor de la Led Zeppelin), era o fiara, exact ceea ce Ernesto nu pare a fi. De altfel, distanta pe care a pastrat-o fata de media arata ca e o persoana interesata de rezultate si nu de a se transforma pe sine intr-un personaj. A pornit pe acest drum in anul 1990, in Italia. In prezent, este colaborator al primei agentii de arhitectura de evenimente din tara, Event-Plus, si al promoterului italian InMusica Events, dar in principal si-a luat angajamentul pentru trupa de rock alternativ Grimus, proiectul de suflet din ultimii patru ani.

De-a lungul celor 20 ani de activitate de management artistic, a invatat ca nu poate sa le faca pe toate, la fel de bine. Astfel ca, in spatele proiectului Grimus se afla acum, cu diferite grade de implicare, aproximativ zece persoane (din care bandul numara sase membri). Si a mai invatat si alte lucruri. De exemplu, ca trebuie sa fii un bun diplomat, sa te impui fara a lasa senzatia ca o faci (cel putin in fata artistului, care este foarte sensibil si orgolios), sa respecti angajamentele si, in general, sa stai bine cu nervii.

Cine te ajuta in strainatate

Ernesto nu se grabește. Are convingerea ca mai devreme sau mai tarziu si o trupa rock din Romania va reusi sa scoata capul „afara”. Dincolo de munca, perseverenta, incapatanare mai e nevoie de conjunctura si de sansa, spune el. Nu exclude posibilitatea de a reusi din prima, dar e mai putin probabil. De exemplu, Grimus a reusit sa ajunga la festivaluri in Polonia, in Ungaria, in Serbia, in Bulgaria si in Republica Moldova, si datorita retelei de socializare Myspace. „Tot in acel mediu virtual l-am cunoscut pe producatorul Adam Whittaker care are la activ albume double-platinum, albume de locul 1 in topul britanic!”

S-a oferit sa le mixeze baietilor o piesa gratuit, iar de atunci nu se mai opreste… Tot Adam a aranjat cu Institutul Cultural Roman un miniturneu in Anglia. „Nu am avut nici o clipa senzatia ca suntem tratati ca niste outsideri. Lumea este foarte deschisa si acest lucru se datoreaza culturii concertelor live si a participarii la evenimente de acest gen”. Stand de vorba cu fostul manager al trupei The Cure, el a aflat ca e foarte important ca proiectul are un cap de pod in Marea Britanie deoarece ii creste sansele sa fie luat in serios”.

Grimus a pornit de la un grup de prieteni bistriteni, studenti in Cluj. Trupa initiala s-a numit Revers, apoi au inceput sa se perinde mai multi membri. S-a pornit cu un demo de trei piese, dintre care „Solitude” a prins foarte bine pe radio ajungand piesa anului 2006 la City Fm. A fost un semn ca lucrurile merg pe fagasul bun, prima aparitie in Bucuresti a coincis si cu prima filmare, au inceput sa apara invitatiile la festivaluri. “Pot să spun că pana in vara aceasta am reusit sa mergem la toate festivalurile mari din Romania. Foarte importanta a fost participarea la Global Battle of the Bands, Grimus castigand finala pe Romania, in 2007, si cantand la Londra, la finala mondiala. In consecinta s-a semnat contractul cu eticheta italiana Cramps Records, iar albumul de debut „Panikon” a fost considerat „Albumul anului 2008” de catre o buna parte a criticii muzicale autohtone.

„Poarta pelerine si arata toti ca Edward Cullen”, a scris presa britanica. Alt titlu simpatic a fost: „Soundul Grimus e ca si cum Muse i-ar incinge la o hora pe The Killers” (doua nume importante la nivel global). Noul album va fi decisiv in evolutia proiectului. „Va fi produs in Romania, Ungaria si Marea Britanie”. Pentru Ernesto, munca va fi legata de alegerea unei case de discuri, pentru ca „labelul potrivit te poate scoate in fata, cel nepotrivit te poate ingropa definitiv.”

Pentru viitor, isi doreste ca trupa sa poata trai exclusiv din ceea ce produce muzical vorbind, sa cante in spatii decente, in cat mai multe din „lumile” posibile. Pasul urmator si necesar in completarea puzzle-ului care ar trebui sa participe la construirea unui brand international pentru Grimus este o agentie de booking din strainatate. „Cu siguranta va sosi si clipa in care voi atinge limita competentelor mele. Ar fi ideal ca din acel moment sa nu mai fie nevoie sa generez interes fata de band, ci doar sa-i apar interesele”, incheie managerul. Cum stadionul Wembley nu mai exista, visul lui Ernesto Bianchi este ca trupa de care raspunde sa fie cap de afis la Glastonbury, un festival cu o istorie de 40 de ani.