Switch Eat sau acasă la cei mai buni burgeri din București
Recent, am descoperit Switch Eat – deschis, pe Strada Horei numărul 34, în luna noiembrie a anului trecut –, unde am mâncat cei mai buni burgeri din București.
Citește și Fan burgeri? Hai la prima ediție BurgerFest!
Dar, pentru că gusturile nu se discută, nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Ca să vă convingeți că avem dreptate, trebuie să faceți cunoștință cu: Classic Burger, Onion Rings Burger, Spicy Burger, Tex-Mex Burger, Pesto & Gorgonzola Burger, Black Angus și Veggie Burger.
Fiecare dintre cei șapte burgeri promite o aventură culinară greu de descris în cuvinte. Iar burgerii nu vin singuri, ci împreună cu salată coleslaw, cartofi prăjiți și cinci tipuri de sos: două preparate pe loc și trei ambalate. În materie de băuturi, puteți să încercaţi cu încredere limonada, berea (Nenea Iancu, Paulaner) și cafeaua de la Switch Eat.
Citește și Chicca Ristorante, restaurantul italian care nu are pizza în meniu
Bistroul este un fel de casă a burgerilor, unde până și suportul de șervețele are forma unui burger. La Switch Eat muzica este în surdină, astfel încât te auzi om cu om, având un spațiu pentru fumători și unul pentru nefumători.
Și trebuie să mai știi că, dacă vrei să mai comanzi ceva sau să ceri nota, Switch Eat este dotat cu sistem Waiter Call. Ca să-ți fie îndeplinite dorințele, nu trebuie decât să apeși pe buton.