Artă și educație. Dezvoltarea gândirii critice prin observare, analizare, comparare
Ce este un portret și care poate fi scopul său? Ce ne spun portretele realizate la diferite vârste? Ce tehnici se pot folosi pentru a realiza un portret?
La aceste întrebări deloc uzuale și la multe altele încearcă să răspundă atelierele care se vor adresa publicului între 3 și 18 ani, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române și Artcrowd la Casele Memoriale ale MNLR. Atelierele vor fi organizate pe parcursul a 12 module lunare și vor porni de la o temă generală anunțată la începutul fiecărui modul, urmând a fi inspirate de câte un obiect de patrimoniu din toate cele patru case memoriale. Precum și de informații despre viețile celor patru scriitori (Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu), ale căror case vor fi descoperite împreună cu participanții.
Scopul atelierelor este de a dezvolta gândirea critică – prin observarea, analizarea și compararea obiectelor și imaginilor, gândirea creativă (prin găsirea unor soluții variate pentru o temă dată) și abilitatea de a lucra în echipă, prin intermediul exercițiilor de colaborare. Contribuim astfel la formarea publicului tânăr și la descoperirea și promovarea patrimoniului cultural al Caselor Memoriale ale MNLR, oferind acces la educație non-formală și la cunoașterea alternativă a istoriei literaturii și artelor.