Ce știm despre inteligența umană
Sunt teribil de multe lucruri de spus despre inteligență (aptitudini mintale generale, sau aptitudini cognitive generale, pe numele mai formal al constructului) și sunt teribil de puține lucruri cunoscute în general în societate.
Din punct de vedere științific – și vorbesc aici având pe cap pălăria psihologului, profesorului și cercetătorului în domeniu – acesta este fără doar și poate cel mai studiat concept din psihologie, cu peste 120-130 de ani de studii serioase, dedicate, cu unele concluzii care sunt acum gravate în piatră. Deci știm multe lucruri despre inteligența umană și multe din ele sunt clare și indubitabile.
Din punct de vedere societal – și vorbesc aici având pe cap pălăria comunicatorului de știință – e plin de necunoaștere, concepții greșite, falsități și contradicții, iar multe din concluziile strict științifice legate de inteligență sunt considerate de neacceptat din punct de vedere ”politic”, ca și cum concluziile strict obiective ar trebui să fie supuse unei dezbateri pentru a stabili dacă sunt și ”corecte” (nu corecte din punct de vedere științific, căci asta sunt, ci corecte în sensul de fair, acceptabile moral).
Dragoș Iliescu, doctor în psihologie, profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București, directorul Școlii Doctorale de Psihologie și Științele Educației. Este, de asemenea, unul dintre fondatorii APIO și fondatorul BRIO.
Deci, în continuare, câteva gânduri despre concluziile despre care vorbeam: ce știm despre inteligența umană …
1. Inteligența este cel mai bun predictor singular al performanței în mai toate formele sale. Studiile centrate în mod special pe performanța în muncă și performanța școlară sunt năucitoare: nu există nicio altă caracteristică umană care să fie atât de profund relaționată cu performanța, iar predictorii ulteriori (adică acele variabile care sunt și ele importante, dar mai puțin importante decât inteligența) urmează la foarte mare distanță. Pentru curioși: conștiinciozitatea este trăsătura (non-cognitivă, o trăsătură de personalitate) care vine în urma inteligenței ca predictor important. Dar inteligența domină: în general, liderii mai inteligenți (cognitiv!) sunt mai eficienți în misiunea lor, angajații mai inteligenți sunt mai eficienți la muncă, elevii mai inteligenți învață mai repede și mai bine și iau note mai mari și așa mai departe. În toate domeniile legate de performanța umană, inteligența rămâne un predictor – avem studii în zona de creativitate și artă, studii în zona de psihologie sportivă: dacă sunt izolate caracteristicile fizice ale sportivilor (cu alte cuvinte pentru sportivi care au caracteristici fizice similare), inteligența este caracteristica prin care îi putem diferenția pe cei care iau medalii de cei care nu iau medalii.
2. Inteligența are o puternică bază genetică. La nivel populațional, eritabilitatea inteligenței este foarte mare – este una dintre cele mai eritabile caracteristici umane: studiile timpurii din acest domeniu arătau niveluri de 50-70%, studii mai recente împing această limită la 80% (atrag atenția asupra definiției eritabilității, care ține de varianța în populație, nu de nivelul caracteristicii pentru o persoană). Ca în cazul (aproape) oricărei alte caracteristici umane, și în cazul inteligenței avem o combinație între gene (nature) și mediu (nurture) – ambele sunt importante, de bună seamă, dar balanța se înclină mult mai mult în direcția genelor decât în cazul altor trăsături.
3. În afară de loteria genetică, în dezvoltarea inteligenței este critic parcursul fiecărei persoane, în mod special copilăria timpurie și anii de școală, în esență gradul în care copilul – adultul în devenire – este provocat și susținut în dezvoltarea sa cognitivă de mediu. Nivelul inteligenței crește accelerat până în jurul vârstei de 20 de ani, după care urmează un scurt plafon și … cam asta a fost. Apoi, nu mai există ”în sus” ci doar ”în jos”. Deci eforturile de creștere și rafinare a aptitudinilor cognitive ar trebui concentrate pe aceste perioade ale copilăriei, adolescenței și primei tinereți.
CITEȘTE și concluziile celui mai amplu studiu despre inteligența românilor – Efectul Flynn – realizat cu ajutorul unor date culese din teste aplicare în ultimii 16 ani, pe 12.000 de români născuți de-a lungul a 80 de ani și 7 generații (cel mai bătrân om cuprins în acest studiu a fost născut în 1928) – Dragoș Iliescu: Paradoxurile inteligenței poporului român
4. Nu există alte forme de inteligență decât cea cognitivă. Deși vorbim cu mult aplomb astăzi despre inteligență emoțională, inteligență caracterială, inteligență relațională, inteligență financiară și în general forme multiple de inteligență, acestea sunt doar vehicule de marketing, desemnând doar constructe – unele dintre ele justificate, coerente – care încearcă să se legitimeze și să se promoveze pe baza mirajului pe care îl are inteligența. Este ”inteligența emoțională” importantă? Indubitabil o să spun, dar nu e o formă de inteligență – de dragul fanilor săi putem conveni să îi spunem așa, dar e important să știm că nu poate înlocui inteligența cognitivă (haideți să nu ne amăgim!).
5. Există ramuri diverse ale inteligenței cognitive. Vorbim despre inteligența fluidă, cristalizată, a vitezei de procesare, componenta de memorie de lucru și alte componente de acest tip. Modelul științific al inteligenței, care se numește modelul Cattell-Horn-Carroll (CHC) explică aceste ramuri și explică și felul în care ele contribuie la, și se unesc în, factorul general de inteligență. După scurtul plafon din jurul vârstei de 20 de ani începe declinul cognitiv, în special al componentei fluide (euristică, rezolvare de probleme, combinatorică, viteză de procesare, memorie de scurtă durată etc.). Acest declin cognitiv se accentuează după 65 de ani, odată cu apariția bucuriilor senectuții, precum demențele degenerative. Componenta cristalizată (limbaj, vocabular, memorie de lungă durată etc.) nu este decât foarte puțin influențată de acest declin.
6. Nu există diferențe notabile în funcție de gen din punctul de vedere al inteligenței generale. Da, știu că misoginii întotdeauna prezenți, mai mult sau mai puțin agresiv, o să continue să propovăduiască supremația creierului masculin, iar feministele întotdeauna prezente, mai mult sau mai puțin elocvent, o să continue să propovăduiască finețea creierului feminin. Adevărul e că știința nu a înregistrat diferențe medii în inteligența generală. În medie, femeile și bărbații nu sunt mai mult sau mai puțin inteligenți/inteligente. Singurele contexte în care astfel de diferențe sunt puse în evidență sunt contexte culturale specifice, de exemplu cele în care femeile nu au acces la educație în mod similar cu bărbații, ceea ce duce, evident, la imposibilitatea multor femei de a atinge potențialul pe care îl au – ceea ce ne arată încă o dată nu doar că bietul om e sub vremuri, ci și cât de toxică poate fi o dictatură, atât pentru cetățenii acelui stat cât și pentru potențialul întregii națiuni respective.
7. Există însă diferențe în funcție de gen în caracteristici specifice care țin de inteligență. Femeile înregistrează, de regulă, în medie, niveluri mai mari ale componentelor inteligenței care țin de verbalitate: raționament verbal, procesare fonologică etc. Bărbații înregistrează de regulă, în medie, niveluri mai mari ale componentelor inteligenței care țin de spațialitate: rotații mintale de exemplu. Cei cu spirit al umorului o să intervină aici și o să spună: aha, de aceea femeile vorbesc de regulă cu atât de mult mai multă elocvență (verbalitate) și de aceea bărbații parchează mai ușor mașina (spațialitate). Dar da, aceste diferențe specifice au probabil o puternică bază evoluționistă și determină performanță mai mare în sarcini care erau ancestral tipice pentru fiecare sex.
8. Există, de asemenea, unele diferențe în funcție de gen în variabilitatea inteligenței: dacă nivelul mediu al inteligenței femeilor și respectiv a bărbaților nu este diferit, totuși variabilitatea este diferită. Inteligența este distribuită în populație sub forma curbei lui Gauss (curba normală, clopotul lui Gauss etc.). Dacă ne imaginăm faptul că bărbații sunt caracterizați de o astfel de curbă a distribuției (pentru a întări stereotipurile, ne-o imaginăm trasată în culoare albastră) și femeile sunt și ele caracterizate de o astfel de curbă a distribuției (pentru a distruge stereotipurile, ne-o imaginăm trasată în culoare verde, sic!), mediile curbei albastre și ale celei verzi se vor suprapune. Însă ”cozile” acestor două curbe vor fi diferite. Curba verde (a femeilor) va fi un pic mai adunată spre centru, iar cea albastră (a bărbaților) va fi ceva mai extinsă, atât în stânga cât și în dreapta. Ce înțelegem de aici? Acest fenomen e o bună explicație a motivului pentru care avem bărbații supra-reprezentați în zone de performanță cognitivă maximală: foarte mulți bărbați ultra-inteligenți, activi în șah, astrofizică etc. Evident, tot acest fenomen explică și de ce bărbații sunt supra-reprezentați în zone de performanță cognitivă abisală: mult mai mulți bărbați foarte … lipsiți de fluență cognitivă, ca să folosesc un eufemism. Prevalența dizabilității generalizate de învățare (anterior cunoscută drept ”dizabilitate intelectuală” sau ”retard mintal”) este semnificativ mai mare în rândul băieților decât al fetelor.
9. Evident, există întotdeauna excepții, iar acestea sunt utilizate de regulă pentru a argumenta că nu este chiar atât de importantă inteligența. De exemplu, persoane inteligente dar care nu sunt diligente (vedeți, rimează, ar trebuie să meargă mână în mână!) și care nu au succes. Da, este adevărat: de aceea spun, cu mare grijă, că acesta este un efect statistic, ”în general”. În cazuri specifice, apar evident caracteristici specifice. Un angajat foarte inteligent este posibil să nu aibă dorința de a colabora cu colegii, motiv pentru care nu are acces la informații și resurse și de aceea nu are performanță în muncă. Un elev inteligent nu este motivat de școală, nu exersează suficient, nu își face temele și rămâne în urma cu materia – de aceea nu ia note mari. Exemplele ar putea să continue. Totuși, când toate celelalte lucruri sunt identice, persoana inteligentă va avea succes mai mare decât cea lipsită de inteligență.
10. Lipsa inteligenței nu poate fi compensată decât într-o mică măsură și doar pentru sarcini de complexitate mică și medie. Da, este adevărat, pentru activități nu extraordinar de complicate, lipsa inteligenței superioare poate fi compensată prin conștiinciozitate sau alte caracteristici. Un elev care nu este briliant, poate este foarte conștiincios: învață mai mult și în acest fel compensează lipsa respectivă. Un angajat care nu este extraordinar de sclipitor muncește peste program și în acest fel ajunge din urmă colegul hiper-inteligent care a rezolvat aceeași sarcină în doar un sfert din timp. Dar pentru sarcini mai complexe, lipsa inteligenței nu poate fi compensată de nimic. Oricât de mult am munci, exersa sau ne-am motiva, majorității dintre noi ne va fi greu sau imposibil să îl batem la șah pe Garry Kasparov sau să rezolvăm ecuațiile de câmp ale lui Einstein. Proverbele românilor vorbesc cu mult umor despre asta: Să te ferească Dumnezeu de prostul motivat!
