Creierul și “workaroundul” biologic sezonier. Costurile cognitive în adaptarea fizică la anotimpuri
Vară- toamnă- iarnă- primăvară- vară, oră de vară- oră de iarnă, cald- rece și lumină-întuneric sunt variații la care corpul și mintea noastră trebuie să se adapteze.
Orchestra biologică
Adaptarea la schimbările de temperatură dintre anotimpuri implică numeroase sisteme biologice, într-un mecanism complex care presupune termoreglare, metabolism și răspunsuri hormonale. Toate acestea sunt orchestrate, în principal, de hipotalamus, o regiune din creier. Ca un termostat, hipotalamusul menține temperatura corpului constantă, la aproximativ 37 grade Celsius, cu numeroase implicații.
Cum se realizează aceasta? La frig, vasele de sânge se contractă pentru a reduce fluxul de sânge de la suprafața pielii, astfel încât să fie minimizate pierderile de căldură. Frisonul, de exemplu, este un mecanism de menținere a temperaturii prin contractarea rapidă a mușchilor scheletici pentru a genera căldură. În plus, tot hipotalamusul poate semnala creșterea activității metabolice pentru a produce mai multă energie și căldură.
Pe de altă parte, la căldură, vasele de sânge se dilată astfel încât să fie eliberat excesul de căldură prin transpirație datorită stimulării glandelor sudoripare activate de hipotalamus. În urma transpirației, corpul se răcește prin procesul de evaporare. Mai mult, metabolismul încetinește pentru a produce mai puțină căldură. De aici și pofta de mâncare mai scăzută vara și mai crescută iarna.
„Workaroundul biologic”
Ce înseamnă workaround? Cei care lucrează în tehnologia informației (IT) știu și folosesc acest termen atunci când au găsit o soluție temporară la o problemă care nu a fost rezolvată în mod fundamental. Workaroundurile sunt utile în momentul în care o eroare sau o defecțiune nu poate fi remediată imediat, deoarece, în acest tip de situații, este nevoie de o soluție rapidă pentru ca operațiunile unui dispozitiv sau soft să nu fie blocate, iar acel sistem să continue să opereze.
Din punctul meu de vedere, procesele biologice prin care trecem noi în adaptarea la fiecare anotimp reprezintă un workaround neurobiologic pe care creierul, al nostru IT-ist interior, îl oferă ca soluție de moment.
Cauza acestor variații pe care anotimpurile le aduc nu poate fi „rezolvată”, deoarece este una în afara noastră și rezidă în legile fizicii sistemului solar în care trăim, cu tot ce presupune acesta, înclinația axei Pământului și mișcările acestuia în jurul Soarelui. Deci acest workaround automat, involuntar, în sensul de incontrolabil în mod conștient, este fundamental pentru că ne ajută să funcționăm la parametrii optimi, continuăm să operăm cvasinormal, în condiții schimbătoare. Ce putem face noi, în aceste condiții, este să conștientizăm aceste modificări pentru a limita „costurile” fizice și cognitive în tot acest proces de adaptare. Cu alte cuvinte, să lucrăm împreună cu corpul și mintea noastră prin a le locui, nu doar să le folosim, ci să ne folosim în mod conștient de ele, pentru a duce o viață cu sens, să ne și bucurăm de viață, nu doar să trăim în ideea de a supraviețui.
Care este costul acestui workaround biologic?
La persoanele cu un metabolism echilibrat, toleranța la frig sau căldură, în funcție de anotimp, crește. Deci, acestea suportă mai ușor temperaturile și variațiile din mediu. Cu toate acestea, la nivel comportamental, prin tendința de conservare, cu toții tindem să căutăm surse de căldură și să reducem activitățile în aer liber iarna, pe când vara căutăm umbra și reducem activitățile fizice intense. În acest sens, putem vorbi de neuroplasticitate și ajustări cognitive care ne duc către astfel de decizii.
Există însă costuri cognitive, psihice și emoționale, pe lângă stresul termic în condiții extreme, de expunere prelungită la o temperatură cu mult peste sau mult sub temperatura corpului. Dacă le ignorăm sau le dăm importanță minimă, ne pot afecta considerabil.
De ce cognitiv? Simplu, ne este afectată capacitatea de concentrare și performanța cognitivă din cauza expunerii minime la lumina naturală ce determină un nivel ridicat de melatonină tradus în stări de somnolență, scăderea vigilenței cognitive cu efect asupra productivității și a capacității de a lua decizii rapide. Să continuăm cu metafora IT, procesorul nostru încetinește. De la unul de ultimă generație, ajunge să tindă către cel de primă generație. Dacă iarna ne încetinește mintea din cauza lipsei de lumină, vara ne obosește mintea prin căldură excesivă și deshidratare.
De ce psihic și emoțional? Din cauza expunerii minime la lumina naturală cu scăderea serotoninei, „hormonul fericirii”, putem manifesta stări depresive, anxioase, de iritabilitate și lipsa motivației, adică experimentăm o tulburare afectivă sezonieră, iar aceasta se manifestă cel mai puternic iarna. Dacă ne gândim și la faptul că hipotalamusul, adică termostatul sau IT-istul nostru interior, este în strânsă legătură cu responsabilul în gestionarea emoțiilor, sistemul limbic, aceste stări psihice apar mult mai ușor.
Mai mult, în legile conservării temperaturii, ne adaptăm comportamentul prin reducerea activităților fizice și sociale. Iar de aici începe un lanț al slăbiciunilor care continuă scăderea hormonilor responsabili cu starea de bine, endorfinele ca clasă generală, deoarece fără serotonina stimulată de lumina naturală, fără dopamina rezultată prin activitățile fizice și fără oxitocina, „hormonul îmbrățișării”, eliberată în urma interacțiunii cu persoanele apropiate, parcă nimic nu mai are sens și funcționăm din inerție.
Gestionarea mai ușoară a acestor costuri implică un echilibru între odihnă, nutriție adecvată, hidratare și obiceiuri fizice și mentale sănătoase precum sport, practici terapeutice minte-corp și, esențial, socializare. În cazurile în care acest echilibru a fost alterat și există semne de energie fizică diminuată, capacitate de concentrare scăzută, sau lipsa entuziasmului, printre altele, intervențiile terapeutice și/sau medicale trebuie luate în considerare.
Decizii peste decizii în momente de neclaritate mentală și oboseală fizică
Paradoxul este că atunci când organismul nostru lucrează pentru găsirea unui workaround viabil ca răspuns de adaptare la schimbările de mediu, putem ajunge în incapacitate de a lua o decizie care să ajute în acest impas biologic ce afectează corpul și mintea. În această situație, ne trebuie o pauză precum cea din sinapsele neuronale. De ce? Dacă un neuron ar trimite în mod constant semnale, fără pauze, anumiți receptori s-ar putea adapta și ar deveni mai puțin sensibili la semnal. Pauzele permit menținerea sensibilității receptorilor și a eficacității transmiterii. Mai mult decât atât, pauzele permit rețelelor neuronale să fie mai selective în răspunsurile lor, oferind un control mai precis asupra procesării informației și a răspunsurilor la anumiți stimuli. Acest mecanism de pauză previne astfel suprasolicitarea și asigură că semnalele nu se suprapun sau nu devin haotice.
Această pauză este necesară și la nivel mental, asumată conștient. Această pauză pe care eu o numesc odihnă constructivă, presupune un proces de gândire a gândirii (metacogniție) și de gândire și procesare mentală și senzorială, de percepție, a stărilor fizice – ceea ce simțim cu adevărat la nivelul corpului. Cu alte cuvinte, să trecem pentru câteva momente din minte, gânduri, în corp.
Când uităm să reflectăm asupra modului de gândire pe care îl adoptăm automat, prin scurtături cognitive, suntem absorbiți de prejudecăți, emoții, chiar boli psihosomatice ale căror remedii le căutăm prin medicamente sau intervenții ce ajută la combaterea efectului, nu și a cauzei. Stăm în modul „pilot-automat” reacționând și gândind fără să analizăm sau să reflectăm la propria noastră gândire și a relației acestei gândiri cu corpul pe care îl conducem. Ajungem să ne identificăm cu gândurile, emoțiile și experiențele noastre, fără distanțare sau analiză a lor astfel încât să putem observa ce ne mai face bine și ce rău.
Așa cum neuronii au acea pauză în transmiterea lor sinaptică pentru a regla, controla și eficientiza comunicarea între ei astfel încât să prevină suprasolicitarea și să pregătească următoarea „transmisie”, așa și mintea noastră are nevoie de o pauză pentru a gândi mai limpede ca mai apoi să ia deciziile corecte pentru a menține sau a restabili starea de bine. Prin conectarea la propriul corp – „gândirea” corpului – și prin schimbarea modului de operare de „pilot automat” la cel de observator al propriei minți – gândirea gândirii –, putem depista singuri, sau cu ajutorul unui terapeut specializat, care sunt obstacolele pe care le întâmpinăm în îndeplinirea unor obiective. De multe ori putem constata tocmai că obiectivele stabilite inițial trebuie modificate pentru a lua decizii asupra propriului corp ori comportament nociv, ori în soluționarea unor situații dificile personale sau profesionale.
Take-home message
Similar cu multe alte condiții biologice care determină corpul să găsească un workaround ce ne ajută să ne continuăm activitatea fizică și mentală în condiții schimbătoare la care trebuie să ne adaptăm, tranziția de la un anotimp la altul ne poate afecta activitățile de zi cu zi pe plan profesional și personal. Esențial în aceste situații este să ne luăm acea pauză, odihnă constructivă, prin gândirea gândirii și conștientizarea corpului, singuri dacă avem acest exercițiu, sau cu ajutorul unui specialist, astfel încât să nu ne pierdem contactul cu propria realitate, cea a identității personale, dar și cu cea pe care o împărtășim cu ceilalți, colegi, familie sau prieteni. Cum ziceam, să lucrăm împreună cu corpul și mintea noastră prin a le locui, nu doar să le folosim. Să ne folosim de ele pentru o viață cu sens, să ne și bucurăm de viață, nu doar să trăim, în sensul de a supraviețui.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 292
