Intuiție în mediul organizațional? Jocul dintre mediu-creier-corp
„Simțeam eu că trebuia să procedez altfel, dar m-am luat după altcineva. Data viitoare îmi voi asculta intuiția.”
„Ultima dată mi-am ascultat intuiția și nu a ieșit bine. De acum voi fi rațional.”
Cam așa sună vocile critice din mintea noastră, atunci când încercăm să ne reglăm cogniția ca data viitoare să luăm o decizie mai bună. Dar care este, oare, diferența dintre a gândi și a simți soluția cea mai bună într-o situație dată?
Părerile specialiștilor referitoare la intuiție, instinct sau impuls sunt diverse și în funcție de domeniul de cercetare definițiile diferă. Ce este necontestat este acel „simt în stomac” (gut-feeling) care aparține metacogniției sau, mai simplu, procesului de gândire a gândirii. Un alt exemplu ar fi „îmi stă pe limbă” (tip-of-the-tongue feeling), atunci când creierul încearcă să extragă informații specifice – cum ar fi un cuvânt sau un nume – stocate în memoria pe termen lung pentru a le aduce în memoria de lucru (working memory), unde le putem accesa și folosi în mod conștient. Cu alte cuvinte, acest fenomen se întâmplă pentru că există un blocaj temporar în transferul acelor informații din stocarea pe termen lung în zona de procesare conștientă și activă a memoriei de lucru, fapt pentru care avem un sentiment puternic că deținem acea cunoaștere. Inversul ar fi convingerea că nu cunoaștem acea informație, motiv pentru care recunoaștem necunoașterea în acea situație specifică.
Discuțiile privind materialitatea sau imaterialitatea minții sunt stufoase, dar extrem de interesante. Dacă ne concentrăm exclusiv pe componenta biologică a minții, unde creatorul ei este creierul, lucrurile sunt simple și tragem imediat concluzia că mintea este materială pentru că este redusă la creier care, bineînțeles, este material. Aici nu avem niciun dubiu. Cu toate acestea, în discuțiile laice pe care le purtăm de zi cu zi, în afara științei, conectăm intuiția cu ceva în afara corpului și a minții noastre, mai soft spus cu un „semn divin”. Cât de adevărat este acest lucru?
Pentru a avea o imagine mai clară, este necesar să aducem în puzzle-ul nostru piesele pe care poate unii dintre noi nu le cunoaștem. Revenind la expresia „o simt în stomac”, acel gut-feeling”, ce știm în prezent este că reprezintă o senzație fizică ce denotă întruchiparea (embodiment) proceselor noastre mentale, embodied cognition, și vin ca o exprimare somatică, dacă o putem numi astfel. Sună sofisticat, dar voi aduce imediat lumină prin explicarea acestor termeni tehnici.
Neuroștiințe, psihologie, filosofie, inteligență artificială și lingvistică
Prin embodied cognition, în cuvinte simple, cunoașterea este modelată fundamental de experiențele fizice ale corpului și de interacțiunile cu lumea, sugerând că mintea nu poate fi pe deplin înțeleasă fără a lua în considerare rolul corpului în modelarea gândirii, percepției și acțiunii. Astfel că, cercetătorii din neuroștiințe și psihologie demonstrează modul în care sistemele senzoriale și motorii contribuie la procesele de gândire, subliniind că funcțiile cognitive precum memoria și raționamentul sunt legate de experiențele fizice. Din perspectiva filosofiei minții, există contestări ale viziunii tradiționale în care mintea este înțeleasă fără a o conecta de corp, susținând teoriile conform cărora cogniția nu este pur abstractă sau computațională, ci apare din „embodied actions”. Pe de altă parte, avem noua tendință venită dinspre inteligență artificială și robotică care inspiră modele pentru sisteme AI și robotice care încorporează interacțiunea fizică cu mediul lor pentru a dezvolta răspunsuri adaptive și intuitive. În plus, la acest puzzle avem și perspectiva lingvistică care arată cum această cogniție întruchipată influențează teoriile sensului, sugerând că limbajul este înrădăcinat în experiențe și metafore corporale.
Intuiția ca semn divin demitizată: este integrarea informațiilor din mediu, minte și corp
Cu alte cuvinte, simplificând și mai mult pentru a reda acum imaginea de ansamblu, această cogniție întruchipată (embodied cognition) determină o viziune holistică a proceselor cognitive ca fiind distribuite între creier, corp și mediu, mai degrabă decât să fie limitate doar la creier.
Și atunci, senzațiile de tip gut-feeling precum și altele din acest spectru nu sunt altceva decât informații cognitive generate de impulsuri nervoase care semnifică aducerea informației acumulate în memoria noastră de lungă durată în cea de scurtă durată. Tot acest lanț de reacții „cerebro-somato-emoționale” vine ca răspuns la factorii de mediu. Mediul stimulează apariția în conștient a unei informații pre-existente în memoria noastră, iar drept consecință este declanșată o cascadă de eliberare de informații asociată cu senzații fizice și trăiri emoționale.
Să luăm un exemplu practic, posibil, pe care poate l-ați și trăit la un moment dat.
Imaginați-vă un manager care participă la o întâlnire pentru a discuta o potențială fuziune între compania sa și o altă firmă. În timpul discuției, managerul primește informații detaliate și analize financiare, dar, la un moment dat, „simte” (gut-feeling) că ceva nu este în regulă, chiar dacă totul pare să fie bine pe hârtie. Deși nu poate explica imediat ce anume i-a declanșat această senzație, managerul decide să revadă toate detaliile acordului. După o analiză mai atentă, descoperă o problemă potențială în structura financiară a companiei partenere.
Această reacție intuitivă nu este nefondată – este rezultatul unei activări rapide a informațiilor acumulate în memoria de lungă durată în mod explicit, direct, sau implicit, indirect, care includ experiențele anterioare ale managerului cu fuziuni, cunoștințele despre industria respectivă și poate chiar amintiri legate de decizii similare luate în trecut. Este vorba, deci, despre cum mediul (situația în care se găsește) poate aduce în conștient o informație și cum aceasta este acompaniată de reacții „cerebro-somato-emoționale”. Acest gut-feeling a fost o reacție cerebrală și emoțională, declanșată de experiențele sale trecute și de detalii subtile pe care le-a preluat subconștient, aducând în memoria de scurtă durată informații valoroase care i-au permis să evite o greșeală strategică.
Acest exemplu ilustrează cum, în mediul profesional, intuiția poate fi un instrument valoros pentru lideri (și nu numai), activând amintiri și cunoștințe din memoria de lungă durată, care apoi devin conștiente și ajută la luarea deciziilor informate. Aceste informații acumulate de-a lungul timpului înseamnă experiență prin învățarea din situații precedente, iar această învățare nu este întotdeauna explicită, clară, ci se învață din mers, într-un mod implicit, nestructurat, similar cu expresia „a furat meserie”.
Una dintre provocările cele mai mari în acest tip de situații este: cât din ceea ce „simțim în stomac” este contaminat de prejudecățile noastre, și cât de o poziție obiectivă asupra acelui context?
Intuiție și risc în situații de criză
Ca lideri, deciziile sunt o constantă în viața profesională, iar situațiile de incertitudine sunt, cel mai probabil, cele mai dificile în a alege soluția „corectă”. Exemplul cel mai recent și cu impact major a fost pandemia. Nu mai este nevoie să trecem prin toate detaliile deja cunoscute, ci doresc să scot în evidență caracterul predominant de necunoscut și incert.
Împreună cu două cadre didactice de la Academia de Studii Economice, Daniela Dumitru și Mihaela Minciu, am analizat rolul celor aflați pe poziții executive în situații incerte, în special în context VUCA (Volatile, Uncertain, Complex, Ambiguous). Împreună am ajuns la concluzia că acest gut-feeling contribuie semnificativ în luarea unor decizii rapide atunci când datele sunt incomplete sau când metodele analitice tradiționale nu sunt suficiente. În aceste contexte, am demonstrat că intuiția este văzută ca o abilitate executivă informată de experiență și recunoaștere a modelelor subconștiente care ajută la navigarea rapidă în scenarii imprevizibile. În plus, am arătat cum eficiența în luarea deciziilor intuitive necesită echilibrarea instinctului cu strategiile metacognitive (gândirea gândirii) pentru a valida sau contesta percepțiile inițiale prin datele disponibile și contribuțiile altora din mediul organizațional. Astfel că directorii își pot rafina intuiția prin implicarea membrilor echipei pentru a genera o perspectivă comună, îmbinând perspectivele individuale într-o înțelegere coerentă care îmbunătățește acuratețea deciziilor și diminuează prejudecățile. Altfel spus, în situații incerte în care există multe necunoscute (cum a fost și în cazul pandemiei), executivul intuitiv ideal este acela care trece de o abordare de tip „I-mode” la „we-mode” contribuind la echilibrul dintre intuiție și raționalitate.
Take home message
Intuiția este mai mult decât un „semn divin”. Este o succesiune de reacții mediu-minte-corp prin care sunt aduse informații stocate în memoria de lungă durată în cea de scurtă durată, adică în conștient. Această capacitate de a intui, bazată pe experiențele noastre și informațiile acumulate de-a lungul timpului, ne poate ajuta în multe situații. Unde este necesar să fim atenți este în contextele în care gândirea ne este contaminată cu prejudecăți în loc de informații reale.
În mediul organizațional, intuiția pură, necontaminată, își arată puterea în situații de criză, de incertitudine cu multe variabile necunoscute. Dacă rezultatul acțiunii este unul favorabil, atunci, cel mai probabil vorbim de intuiție pură, altfel, de acționare din prejudecăți.
Tu când ți-ai ascultat intuiția ultima oară?
