Cât contează originalitatea în ecuația succesului?
“Melodia asta îmi aduce aminte de alta” , “Cântăreaţa asta are aceeaşi atitudine cu o altă tipă, nu ştiu cine copiază pe cine, dar…” , “Nu mi se pare că e originală, parcă am mai auzit ceva de genul” – sunt lucruri pe care le aud foarte des de la cunoscuţii mei, care ştiu că îmi place să fiu la curent cu tot ce e actual în muzică. O discuţie recentă de acest gen m-a făcut să îmi pun următoarea întrebare: cât contează originalitatea în ecuația succesului?
Metrou. Luni dimineaţă. Ora 8.50. Mi-am pus căştile în urechi şi am dat drumul la playlistul pe care mi l-am făcut pe Spotify. În urechile mele a început sa cânte o piesă foarte energică, care m-a binedispus instantaneu. Nu am mai stat pe gânduri şi am pus-o într-un story pe Instagram. Dacă pe mine m-a trezit în cea mai grea zi a săptămânii, poate îi va ajuta şi pe alţii să se activeze. Am lăsat-o să cânte pe repeat tot drumul până la muncă. După ce am ajuns în redacţie, îmi scrie o prietenă: “Asta seamănă cu tipa asta, au cam acelaşi stil. Nu ştiu cine copiază pe cine, la atitudine ma refer, dar…“. Şi îmi dă profilul unei tinere, model mi se pare.
Moment în care m-am blocat. Nici măcar nu ascultase piesa, nu a avut o părere despre melodie. În schimb, a avut ceva de comentat legat de atitudine, bazându-se doar pe fotografia de pe coperta single-ului respectiv!
Primul meu instinct a fost să adopt prejudecata aia cu “românii critică orice, nu e bine oricum ai da-o, se uită doar la capra vecinului“. Dar mi-am oprit acest şir de gânduri şi mi-am făcut timp să reflectez.
ETAPELE SUCCESULUI VERSUS ORIGINALITATE
Am început prin a-mi pune întrebarea: oare e de ajuns să fii original, în sensul de a fi primul care face ceva nemaivăzut, nemaiîntâlnit, nemaiauzit?
Desigur că sună tentant să răspundem cu ”da” la această întrebare. Cine nu ar vrea să rămână în istorie drept inventatorul produsului X sau artistul care a introdus stilul Y în peisajul muzical?
Numai că succesul sau faima – oricum i-am spune – este ceva mai complex de-atât, care înglobează atât de mulți factori încât nu există o rețetă garantată 100%.
Prin urmare, în primul rând, un cântăreț – continuăm cu acest exemplu, care poate fi extrapolat și la alte feluri de artiști și chiar la afaceri – are succes dacă trece testul timpului.
Apoi, e nevoie să dezvolte o euristică, adică o modalitate de a înțelege lumea și de a transmite această înțelegere prin armonie, melodie și ritm – care îi permite să compună piese la care nu rezonează odată, ci continuu milioane de oameni din întreaga lume. Iar pe urmă să o perfecționeze.
Formația U2, de exemplu, a reușit acest lucru: de la lansarea albumului Boy în 1980 și până la Achtung Baby în 1991, Bono & co au avut parte de hituri multipremiate. Însă când trupa s-a îndepărtat conștient de euristica ce a ajutat-o atât de mult – experimentând cu elemente din techno, dance și muzică electronică – fanii au început să-și piardă din entuziasm. Întoarcerea la origini, în 2000, odată cu All That You Can’t Leave Behind, a pus U2 din nou în fruntea clasamentelor și în inimile oamenilor.
După cum remarcă Roger Martin în cartea Design of Business, chiar și în albumele aclamate, U2 a avut piese mai slabe, care nu au devenit hituri de succes. Prin urmare, în muzică, încă nu s-a făcut trecerea la următorul pas al succesului, anume crearea unui algoritm, ci a rămas la stadiul de euristică, care crește șansele de succes, dar nu îl garantează.
Desigur că s-a încercat crearea unui algortim prin diverse metode, cum ar fi melodii care imită ritmul bătăii inimii sau formații pop de băieți și/sau de fete, create în emisiuni-concurs de tipul X Factor sau The Voice. Însă și acestea au dat greș de multe ori.
Ideea este că ciclul nu se inchide, ci se repetă. Totul începe de la o întrebare (cum fac o piesă de succes?), apoi îți creezi euristica (modalitatea ta de a înțelege lumea și de a o transmite mai departe), iar pe urmă stabilești un algoritm. Periodic, însă, este nevoie să repeți aceste etape, căci lumea se schimbă și preferințele consumatorilor odată cu ea, după cum spune Roger Martin.
Există cazuri, însă, în care alții au preluat o euristică deja implementată, au perfecționat-o și au creat un algoritm mai bun decât al originalului.
Un exemplu ne oferă frații McDonald, care și-au deschis un restaurant de tipul drive-in în statul american California, în vremea în care automobilul – un produs destul de nou – crescuse rapid în popularitate, iar oamenii de acolo voiau modalitate de a mânca în altă parte decât acasă.
Afacerea fraților McDonald nu era unică, existau și alte restaurante de tip drive-in, deci nu numai ei s-au gândit la faptul că cei din California voiau un local în care să mănânce burgeri. Deci ideea originală nu le-a aparținut lor. În schimb, ce au făcut ei a fost să perfecționeze această metodă de servire. Specificul lor era format, în cea mai mare parte, din burgeri făcuți pe grătar, serviți la o fereastră. Astfel, oamenii puteau veni cu mașina și să cumpere mâncare gătită foarte simplu.
Afacerea lor a explodat pentru că frații McDonald au dezvoltat o euristică care funcționa bine. Găsiseră acea modalitate de a înțelege lumea și de a o transmite mai departe. Cu timpul, însă, au apărut dezavantajele: meniul era mult prea variat, mâncarea se răcea până când ajungea la client, iar restaurantele deveniseră locul preferat al oamenilor fără adăpost.
Ray Kroc a fost cel care a văzut potențialul afacerii fraților McDonald, așa că a cumpărat-o. El a redus varietățile din meniu și ingredientele din sandviș, axându-se doar pe burgeri, cartofi prăjiți și milkshake-uri. Apoi a cumpărat mașinării și unelte cu ajutorul cărora produsele erau gătite în același mod și mai repede ca la grătar. Rețetele și etapele preparării au fost bine standardizate, la fel și angajarea și pregătirea noilor lucrători, astfel că lanțul de restaurante a ajuns la o dimensiune inimaginabilă la acea vreme. Ce a reușit Kroc a fost să perfecționeze euristica și să dezvolte un algoritm.
Însă cum nu poți să exploatezi la nesfârșit aceeași bucată de cunoaștere, afacerea McDonald’s a fost zgudită de competitori. Liderii acestui lanț de restaurante au mers pe aceeași cale bătătorită prea mult timp și nu au reacționat la schimbările în comportamentul de consum. Oamenii își doreau să mănânce mai sănătos, iar Subway a exploatat această dorință. Practic, a împrumutat euristica de la rivalul McDonald’s și a adaptat-o noilor cerințe ale pieței, oferind sendvișuri cu ingrediente proaspete, cu puține calorii. Iar abia când afacerea a luat avânt, cei de la McDonald’s și-au schimbat și ei filosofia. Unde a greșit compania din urmă a fost că nu a reluat ciclul, nereușind astfel să fie în pas cu schimbările în comportamentul consumatorilor.
Să mai luăm un exemplu. Apple nu este compania care a inventat smartphone-ul, ci cea care l-a adus în mâinile oamenilor. Știți cine a făcut primul telefon inteligent? O companie al cărui nume este necunoscut astăzi: e vorba de BellSouth, iar dispozitivul a fost botezat Simon. Totuși, prima companie care a comercializat un produs sub denumirea de smartphone – adică telefon inteligent – a fost Ericsson. Apple a împrumutat euristica și a perfecționat-o, în sensul că iPhone-ul folosea o singură modalitate de interacțiune, anume ecranul, nu și stylusul sau tastatura, cum era cazul la modelele anterioare.
Practic, nu e de ajuns să fii original dacă vrei să treci testul timpului și să ai succes; este nevoie să treci prin toate etapele pâlniei cunoașterii – întrebare, euristică, algoritm – după cum denumește Roger Martin metoda. Iar uneori nici nu e nevoie să fii original, ci doar să îmbunătățești și să actualizezi o metodă deja folosită, eventual dezvoltând propriul algoritm.
CE ÎNSEAMNĂ SĂ INOVEZI
Acum, multe companii vor să inoveze și investesc mult în acest lucru. Sunt acele companii care vor să repete ciclul din pâlnia cunoașterii astfel încât să satisfacă nevoile actuale ale consumatorilor și să nu rămână în urmă.
Dar cât contează originalitatea în acest proces? Ei bine, inovatorii nu se gândesc neapărat să fie originali, ci să aducă un produs nou, de multe ori folosind metode sau instrumente ”vechi”, care să satisfacă cerințele pieței sau o nouă modalitate de a face lucrurile. Practic, clientul este țelul final, nu originalitatea (cu mențiunea că legile trebuie respectate, de protejare a drepturilor de autor și brevetele de invenție).
Cornel Amariei, inventatorul ochelarilor .lumen, spune că un inovator inovează atunci când se expune mai multor subiecte. El însuşi este un muzician, un călător a lumii, un fotograf, un designer industrial etc. „Văd probleme și le interpretez prin unghiul știițific, ingineresc și artistic. Aşa îmi vin soluțile. După aceea, le simplific cât de mult posibil, căci urăsc lucrurile complicate! Îmi plac lucrurile simple, pe care orice copil le poate înțelege”, a explict acesta pentru Revista CARIERE.
Ionuț Budișteanu, câștigătorul premiului special Vizionarul României de Azi pentru Societatea de Mâine în cadrul Galei Premiilor Revistei CARIERE 2018, spune că inspirația vine, în multe cazuri, de la ceilalți.
„Nu numai că putem să facem şi noi, românii, ce fac alţii, putem și să fim cu un pas înaintea lor. Da, e nevoie de muncă, dar trebuie să începem de la lucruri mărunte, să încercăm, să experimentăm, să citim, să ne documentăm despre ce s-a mai făcut sau ce fac alţii, să vedem şi produsele celorlalţi.
Sunt foarte convins că încercând şi experimentând, poţi în final să reuşeşti. Trebuie doar să-ţi dai seama că eşti pe drumul cel bun şi să îţi dai seama că se poate face lucrul acela, adică să nu mergi de la început pe premisa că lucrul respectiv nu se poate face, că e imposibil de făcut în România – că nu poate fi dezvoltată acea tehnologie nouă sau că acel proiect nu poate fi făcut -, ci trebuie să fii deschis, să fii convins că se poate face şi că şi tu ai putea face aşa ceva. Şi, în timp, în fiecare zi, muncind şi lucrând, îți vei îndeplini visul respectiv, vei fi mai aproape, centimetru cu centimetru, de a ajunge la destinaţia pe care ţi-ai propus-o”, a spus Ionuț Budișteanu pentru Revista CARIERE.