Individualizarea în societatea românească: De la ego la colectiv
Pentru a înţelege mai bine modul în care a evoluat societatea românească în anii de după Revoluţie şi care au fost forţele care au „coagulat” masa de oameni ce s-a unit „în cuget şi-n simţiri”, Revista CARIERE a cerut părerea specialiştilor.
Suntem o naţiune încercată
„Dacă ne uităm la istoria ultimilor 500 de ani a ţării noastre, principala problemă a populaţiei a fost aceea de a supravieţui, de a rezista, de a se descurca”, ne-a precizat George Chiriacescu, psiholog clinician si psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.ro), care ne propune o scurtă privire înapoi în istorie. El consideră că momentele de revoltă colectivă, organizată şi care să aibă şi un plan, să nu fie decât o sumă de frustrări acumulate, sunt puţine şi sunt relativ recente – exemplul fiind Revoluţia de la 1848.
„Ca naţiune, abia la anul facem 100 de ani de unire. Din aceşti 100 de ani, 50 au fost sub comunism, iar 25 sub conducerea atentă a Rusiei. Toate acestea formează contextul în care s-a format societatea românească de acum”, susţine Chiriacescu.
Unul dintre motto-urile familiilor în perioada comunistă era „Trebuie să facem orice ca să ne descurcăm”. Acest „descurcăm” era pentru „noi şi ai noştri”, iar spiritul comunitar nu era hrănit de nimeni. În vremuri de criză indivizii se concentrează asupra lor, iar când asta se întâmplă generaţii la rând, atunci devine cutumă, explică psihologul.
Aşa că nu e de mirare faptul că instituţiile statului servesc statul, nu cetăţenii. „Acest lucru face ca şi mai mult indivizii să se orienteze către satisfacerea propriilor nevoi, ignorând comunitatea în ansamblul ei”, a menționează Chiriacescu.
În fapt, ceea ce vedem acum este solidaritatea unui anumit grup social, care şi până acum împărtăşea aceleaşi valori, chiar dacă nu se strângea în număr aşa de mare. „La acest moment a existat nevoia solidarizării în faţa sentimentului de periclitare a unor valori comune. Este de urmărit dacă şi pe viitor acest spirit civic va rămâne viu”, atrage atenţia psihologul.
Despre individualizare în societatea românească
Am vrut să aflăm şi cum s-a „înfipt” atât de adânc individualizarea în conştiinţa colectivă a românilor. Exista până acum senzaţia ori percepţia că societatea românească devine din ce în ce mai egoistă, că EUL e mai presus de colectiv, că problemele noastre sunt cele mai importante, că nu ne interesează „the bigger picture” atât de mult pe cât ar trebui?
La această întrebare răspunde Horaţiu Rusu, profesor de sociologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Aş dori să ies din sfera percepţiilor sociale. Nu trebuie să confundăm obiectul cu percepţia obiectului. Nu spun că cea din urmă nu este relevantă, pentru că fără îndoială este, însă percepţia presupune nu doar un obiect ci şi un subiect care percepe. De aceea discuţia despre egoism și ipoteza pe care o avansați asupra eului, devine prea complexă în lipsa unor date pe care să ne bazăm. În ceea ce priveşte individualizarea, care simplu spus este expresia unor orientări de valoare, există date atât longitudinale cât şi transversale, care permit analiza societăţilor comparativ în timp şi între ele”, explică profesorul universitar.
Ideea este că „individualizarea reprezintă una dintre tendinţele schimbării sociale mult discutate de sociologi, care însoţeşte procesele mai familiare pentru cititori de urbanizare, industrializare ale societăţilor occidentale, în trecerea lor către, ceea ce generic numim, modernitate şi, mai recent, postmodernitate. Se presupune că ea este unul dintre factorii care ar genera sau accelera slăbirea sau ruperea relaţiilor dintre oameni”, susţine Horaţiu Rusu.
„Individualizarea, la nivel personal, este înţeleasă, de regulă, ca o creştere a autonomiei individului faţă de instituţiile sociale tradiţionale şi expresiile lor organizaţionale – biserica, partidele, căsătoria, autoritatea în general –, devin mai puţin importante pentru indivizi. Ea poate fi măsurată în mai multe feluri: la nivel personal (tendinţa de autorealizare, emancipare, orientare către fericire) sau societal (ex. ca detradiționalizare, eterogenizare)”, e de părere profesorul universitar.
Putem abstractiza, însă Horaţiu Rusu consideră că „este dificil să punem etichete care să reflecte cu acurateţe societatea românească în ansamblul ei”. Asta pentru că „societatea nu este omogenă ca tendinţe, în sensul că grupuri şi categorii diferite de indivizi aderă la, şi susţin, valori diferite în momente şi situaţii diferite. O imagine generală poate fi construită pe baza tendinţelor la care aderă majorităţile, să spunem categoriile cele mai numeroase, însă nu trebuie uitat că aceasta este doar o reflectare ideală a realităţii”, reliefează profesorul universitar.
Dacă nu putem pune etichete, atunci ce rol joacă acum individualizarea în societatea românească?
„Individualizarea este, fără îndoială, o tendinţă prezentă. Însă, aşa cum este ea înţeleasă şi măsurată în studiile sociologice este, deocamdată, o tendinţă la care aderă puternic doar o mică parte a populaţiei. Este vorba, teoretic, despre oamenii mai educaţi, din centre urbane mari, cu mai multă experienţă interculturală şi cu mai mare toleranţă şi deschidere la schimbare. Conformarea la norme, acceptarea autorităţii, religiozitatea, sprijinul puternic acordat familiei şi rolurilor tradiţionale de gen sunt orientări de valoare încă dominante în societatea românească”.
Sudii empirice arată că, „în opoziţie cu ipotezele de bază, ce contrapun individualizarea solidarităţii, în societăţile occidentale, nu se observă o relaţie clară, inversă/negativă, între cele două. Se pare că ele pot coexista”, atrage atenţia profesorul universitar.
„Mai mult decât atât, în societăţile în care postmaterialismul este puternic prezent, se avansează ideea că individualizarea generează noi forme/tipuri de cooperare. Relaţiile interindividuale sau cu mediul sunt bazate în mod decisiv pe raţionalitate şi interes, nu pe afectivitate, autoritate sau respect (factori determinanţi ai solidarităţii în societăţile tradiţionale)”, concluzionează profesorul universitar.