Premieră The Lawyer: Un avocat român este desemnat Managerul Anului în Europa
În seara zilei de 25 octombrie, The Lawyer a organizat la Monte Carlo ceremonia de premiere The Lawyer European Awards 2012, dedicată elitei juridice de pe bătrânul continent. 88 de firme de avocatură independente şi internaţionale au concurat în acest an pentru cele mai prestigioase distincţii conferite comunităţii juridice din Europa.
Într-o atmosferă de gală, şi în prezenţa câtorva sute de participanţi, au fost decernate 19 trofee firmelor de avocatură care au înregistrat performanţe remarcabile în decursul ultimului an, precum şi liderilor care, prin decizii strategice şi management vizionar, au avut un aport semnificativ în evoluţia şi dezvoltarea business-ului în ultimele 12 luni.
Unul dintre cel mai importante trofee ale serii, şi anume Managing Partner-ul Anului din Europa a revenit unui avocat din România, pentru prima dată în istoria premiilor The Lawyer.
Florentin Ţuca a fost desemnat marele câştigător de către un juriu format din 15 executivi de top din cadrul unor companii de renume precum Caterpillar, CBS Outdoor, Mitsui Sumitomo Insurance, HBO Europe, Unisys, Rusal, InterContinental Hotels Group, precum şi reprezentanţi ai unor firme de avocatură de prestigiu. El a concurat în această categorie cu parteneri coordonatori ai unor firme de avocatură din Franţa, Germania, Italia, Finlanda şi Ucraina.
Potrivit organizatorilor, românul Florentin Ţuca a câştigat premiul cel mare „pentru ritmul neobosit şi modelul inspiraţional de management”.
Titlul Managing Partner-ul Anului din Europa se acordă managerului care a dovedit calităţi remarcabile de lider, ale cărui viziune şi gândire strategică au contribuit la dezvoltarea şi succesul firmei, la îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii, atragerea de mandate şi clienţi noi, transformarea culturii organizaţionale etc.
Prezent la ceremonia de la Monte Carlo, Florentin Ţuca a mulţumit organizatorilor şi membrilor juriului: „E un premiu extrem de onorant, evident. Deşi sună ca recunoaştere individuală, el reprezintă, de fapt, un Oscar colectiv, certificarea performanţelor de grup ale partenerilor mei. Nu e premiul meu, e medalia de aur a echipei!”.
În cadrul ceremoniei din acest an, Ţuca Zbârcea & Asociaţii intrase în cursa pentru două premii, şi anume Firma de Avocatură a Anului în România şi Managing Partner-ul Anului din Europa. Aceste nominalizări urmează succesului înregistrat în 2010 prin câştigarea trofeului Firma de Avocatură a Anului în Europa de Est şi Balcani în cadrul aceleaşi competiţii.
Managing Partner-ul Anului din Europa este al doilea premiu internaţional pe care Ţuca Zbârcea & Asociaţii îl obţine în recunoaşterea caracterului vizionar al stilului de conducere. În martie 2012, firmei i-a fost conferit titlul Best Managed Workplace în cadrul ceremoniei MPF European Leadership Awards 2012, fiind totodată desemnată ca una dintre firmele cu cel mai apreciat stil de management. De asemenea, Ţuca Zbârcea & Asociaţii este deţinătoarea a două titluri Best Employer in Romania în 2008/09 şi 2010/11 obţinute din partea Aon Hewitt.
Ceremonia de premiere The Lawyer European Awards este un eveniment unic dedicat comunităţii juridice din Europa, reunind anual câteva sute de invitaţi. În acest an, gala a coincis cu prima zi a conferinţei The Lawyer European Conference având ca temă principală strategiile de management la nivelul firmelor independente de avocatură. Conferinţa are loc la Monte Carlo în zilele de 25 şi 26 octombrie 2012.