Tineri care vor mai-binele

Prin definiție, tinerii sunt idealiști și nemulțumiți de starea lucrurilor, dar Anca Gheorghică crede că generația actuală are și mijloacele pentru a determina schimbarea. „Globalizarea și facilitatea mai mare de a călători le permit generațiilor tinere să fie mai deschise și să înțeleagă mai ușor interdependența ca trăsătură esențială a lumii contemporane.” Ea însăși a călătorit în Finlanda și în Ghana, Anglia și Italia, a învățat și a lucrat la Bruxelles și Barcelona, dar s-a întors în România pentru a căuta aici mai-binele, nume cu care a și botezat mai târziu Asociația pe care a cofondat-o în 2009.

„După aproximativ cinci ani petrecuți în afară, la studii în alte țări, am ales să revin acasă, pentru că am simțit că aici e un teren fertil pentru a contribui la dezvoltarea de inițiative în direcția unei dezvoltări comunitare sustenabile.”

Anca Gheorghică (în foto; credit foto – Tib Roibu) este
doctor în Economie și deține un master în Ecologie Umană, obținut în Belgia. N-a vrut nici să rămână să lucreze în străinătate, nici să fie antreprenor în adevăratul sens al cuvântului. Nu se gândea nici măcar să înființeze o organizație, atunci când s-a întors în țară. „Inițial am vrut să mă implic ca voluntar în domeniul ecologiei și protecției mediului, însă, deși am intrat în legătură cu organizațiile active la momentul respectiv în domeniu, energia și intențiile mele nu au fost valorizate, nu mi s-a acceptat ajutorul oferit. Ecologia umană, ecologia urbană și economia socială nu sunt aici domenii în care să fi putut face carieră, să fi putut avansa, crea impact. Nu aș fi putut lucra ca ecolog în nicio altă organizație sau instituție, cel mai probabil. Așadar, am fondat o organizație, pentru a avea disponibile pârghii de acțiune, nu din dorința de a crea ceva personal.”
Unul dintre proiectele inițiate și dezvoltate de asociație este CUIB – Centrul Urban de Inițiative Bune –, o afacere socială care are ca misiune promovarea teoretică și practică a consumului sustenabil.
Un spațiu unde sunt dezvoltate „alternative pentru minimizarea impactului negativ asupra naturii și pentru sporirea impactului pozitiv în comunitate.” Un alt proiect lansat anul trecut, întreprinderea socială REDU este un „pionier local” în slow fashion. „Prin REDU prelungim traiul materialelor și sperăm să schimbăm modul în care este privită moda, dintr-o alegere impulsivă în una conștientă”, spuneau organizatorii la lansare.

Anca precizează că folosește termenul de antreprenor social doar de nevoie. „Nevoia și interesul de a nu fi reactiv, ci proactiv și de a demonstra că relații economice diferite, cu impact pozitiv, pot fi o realitate. Mi-ar plăcea mai mult să fiu ecolog și ecologist, formator și biolog, însă nu-mi pare rău de compromisurile făcute care astăzi nu-mi permit să petrec mai mult timp în mijlocul naturii și al oamenilor și mai puțin în birou, printre hârtii și sarcini deloc creative.” Din ce s-a întâmplat în ultimii ani în Iași, cel mai mult se mândrește cu „catalizarea de energii umane într-o direcție mai bună și activarea potențialului de schimbare în mai bine la nivel individual, de grup și comunitar.”
În ceea ce privește banii pentru susținerea activităților, n-au fost ușor de obținut mai ales la început. Asociația a fost dezvoltată inițial cu bani din buzunarele fondatorilor. „Chiar dacă încă din primii ani am câștigat concursuri de apeluri de proiecte și am primit finanțări, susținerea asociației a rămas o practică constantă. În prezent, aceste situații nu mai sunt norma, CUIB fiind întreprindere socială care se autosusține, însă sunt unele cazuri în care este nevoie să apelăm la fonduri proprii pentru dezvoltarea sau susținerea anumitor inițiative.”

În 2016 și 2017 prioritățile Ancăi sunt consolidarea celor două întreprinderi sociale. „Lucrurile au luat amploare într-un timp relativ scurt și consider că e momentul să ne oprim puțin pentru a evalua ce putem îmbunătăți și pentru a avea o cât mai clară viziune pentru viitor, care să fie împărtășită de membrii echipelor, precum și de membrii Mai Bine. O creștere sustenabilă nu se poate realiza decât organic.”

ALEXANDRA ADUCE EDUCAȚIA FINLANDEZĂ ÎN ROMÂNIA

Alexandra Anton (în foto; credit foto – Marina Burcuș ) a creat un centru educațional de inspirație finlandeză la Ploiești – Yuppy Koti Centre – după ce a absolvit un program masteral de Învățare, medii de învățare și sisteme educaționale la Universitatea Turku din Finlanda, unde a ajuns să studieze după ce a aflat că este cel mai performant sistem de învățământ din lume.

Și anterior lucrase, din 2004, tot în educație, ca profesor, trainer, dar și ca Manager de programe educaţionale în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii România şi intern în Ministerul Educaţiei. În Finlanda a făcut voluntariat la Centrul de Limbi Străine din cadrul Universităţii Turku. „Am învăţat enorm din toate aceste contexte şi m-am format ca specialist. Alegerea de a deveni antreprenor a fost una pe deplin asumată şi am ştiut de la început că nu va fi uşor. Şi, din fericire, nu e deloc uşor. Provocările pe care mi le oferă postura de antreprenor mi se potrivesc mult mai bine decât provocările pe care le primeam ca angajat. Am făcut foarte multe greșeli, dar am şi progresat învăţând”, spune acum Alexandra.

Prin centrul educațional fondat în 2014 promovează educația bazată pe cercetare, colaborarea între profesori și un puternic parteneriat cu părinții, plus o abordare echilibrată a programei educaționale, a predării și evaluării. „Ştim, în continuare, prea puţine despre mişcările din educaţie la nivel global, înţelegem superficial şi luăm decizii pripite, nebazate pe cercetare. Mi-am propus să testez
principiile educaţiei finlandeze în România, să-mi formez o echipă de profesionişti şi să creez o comunitate de învăţare. E nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil şi, aş adăuga eu, mai e nevoie de timp şi de răbdare!” Proiectele se adresează copiilor cu vârste de la 3 la 12 ani, iar măsura succesului este reacția acestora la ceea ce se întâmplă în cadrul centrului. „Cel mai bine ne putem da seama dacă facem bine ce facem atunci când copiii nu-şi doresc să mai plece, ba, mai mult, părinţii vor să lucreze şi ei alături de profesori. Îmi place să spun că un om este educat atunci când părintele şi profesorul nu sunt de faţă, iar copilul sau tânărul este în mod natural curios şi motivat să înveţe, îi respectă pe cei din jur şi are puterea de a fi el însuşi.”

Alexandra și echipa ei au organizat anul acesta și un Festivalul Internațional de Educație FIEdu dedicat colaborării globale în educație, după Conferința „Cheia succesului în școala finlandeză”, din 2015. „Scopul proiectului meu este acela de a aduce resurse și nevoi în același loc și de a crea un cadru educațional bine definit, corelat cu specificul local și cu nevoia de inovație din piața muncii. Facem pe de o parte educație tinerei generații, prin ateliere de învățare cât mai variate, dar ne ocupăm și de părinți și profesori. Sunt mândră de echipa mea, atât de cea din România, cât şi de cea din Finlanda. Cu oamenii pe care îi am astăzi alături aş putea face acelaşi lucru, cu acelaşi succes, oriunde în lume”, crede ea.

În Finlanda, Alexandra nu a învățat doar despre cum să-i faci pe copii să învețe în mod natural și cu bucurie, ci și despre cum să fi un administrator responsabil. „Antreprenoriatul social este pentru mine soluția ideală între business și implicare socială. Corelat cu domeniul educațional, antreprenoriatul aduce un plus de responsabilitate față de resursele utilizate. Șocul pentru mine a fost să observ că instituțiile educaționale de stat din Finlanda funcționează pe principii de business, cu bugete stricte, dar și cu multă creativitate. Mi-am propus să învăț în anii următori mai multe despre leadershipul educațional, dar și despre administrarea eficientă a acestei sfere extrem de importante a societății”. Proiectul a fost sustenabil din primul an, precizează Alexandra, dar profitul este reinvestit în cursuri pentru profesori, în evenimentul internaţional organizat anual, în cărţi şi materiale didactice, precum și în spaţiul de lucru. „Educaţia, ca orice domeniu care se respectă, presupune să fim la zi cu noile metode şi tehnologii. Succesul pe termen scurt fără investiţii inteligente duce la eşec.”

Alexandra își dorește să construiască la Ploiești primul campus școlar din România bazat pe cercetare, în care să poată primi experți români și străini, să pregătească temeinic viitori profesori și să folosească un curriculum internațional, în pas cu secolul în care ne aflăm. „Vom continua să lucrăm alături de partenerii noștri finlandezi și vom rămâne deschiși pentru a învăța din expertiza locală și mondială. Personal îmi doresc să rămân aproape de copii și de profesori, să predau și să învăț la rândul meu. Cu cât mai mult, cu atât mai bine.”

DIN DRAGOSTE PENTRU BICICLETĂ

Ioana Popa și Cristian Amăriuței au pornit în urmă cu trei ani proiectele ProBikeAddiction prin care și-au transformat pasiunea pentru mersul cu bicicletă în inițiative ce aduc beneficii unor grupuri mai mari de oameni. Acum organizează ture prin satele Moldovei și îi învață pe ieșeni să meargă pe bicicletă și să o repare singuri. „Nu exista sfârşit de săptămână în care să nu mergem să căutăm aspecte inedite ale României frumoase de lângă noi. Şi asta presupunea şi găsirea poveştii locurilor, fie că vorbeam cu localnicii, fie că citeam şi descopeream comori uitate de vreme – cum ar fi conace ale boierilor. Ne-am gândit că este păcat să nu descopere alături de noi şi alţi pasionaţi de pedalat aceste locuri extraordinare. Multe dintre ele aflate la îndemână, dar uşor trecute cu vederea”, povestește Ioana. Se mândresc acum cu faptul că au marcat primul traseu de cicloturism în zona Miroslava–Uricani, că au lansat un ghid gratuit de siguranţă a biciclistului și că au fost primii care derulează o campanie integrată de siguranţă în trafic.

Pentru a scoate în evidenţă prin cicloturism frumuseţea şi cultura din 14 sate sărace din Iaşi şi Vaslui au scris și un proiect – „Cicloturismul ca soluţie” pentru care au primit finanţare în 2013. Aşa a apărut primul ghid de trasee cicloturistice din zonă. Turele tematice continuă şi azi, organizate cel puțin lunar atât pentru adulţi, cât şi pentru familiile cu copii. Asociația propune, dar și răspunde unor cereri private, realizate în funcţie de preferinţele şi capacitatea de efort a unui grup. La fiecare tură participă cel puţin 20 de ciclişti, recordul unei întâlniri fiind de 52 de persoane. „Contează mult gradul de dificultate al turei, noi fiind foarte deschişi să luăm alături de noi inclusiv persoane care nu au mai participat niciodată la plimbări pe bicicletă, în altă parte decât în parc. Considerăm că astfel vor descoperi frumuseţea pedalatului şi îi vom încuraja să meargă pe bicicletă din ce în ce mai mult”.

Plimbările au atras atenţia şi din ce în ce mai mulţi oameni şi-ar fi dorit să participe. Problema era că nu ştiau să meargă pe bicicletă, spune Ioana. „Soluţia pe care am oferit-o sunt cursurile săptămânale de învăţat mersul pe bicicletă, care continuă de peste trei ani”. Nu s-au oprit aici. Pentru siguranță au marcat primul traseu de cicloturism în zona Uricani, prin pădure, un traseu adresat începătorilor. De asemenea, au organizat cursuri de mecanică de supravieţuire și au redactat un ghid practic de siguranţă a biciclistului. „Practic, toate proiectele noastre s-au înlănţuit unul în celălalt în încercarea de a răspunde nevoilor comunităţii de biciclişti din Iaşi”.

Ca o componentă umanitară suplimentară, iarna trecută au derulat o campanie prin care au strâns 47 de biciclete din toată ţara pentru copiii din mediul rural care merg şi câte opt kilometri pe jos până la şcoală. Iar la jumătatea lui septembrie, au mers să îi ajute pe copiii dintr-un alt sat să îşi repare bicicletele uzate şi au susţinut acolo un atelier de siguranţă a biciclistului.
Deși au atâtea activități în derulare, cei doi soți n-au renunțat la joburi. Cel puțin deocamdată. Cei drept, Cristi are un serviciu bike related, fiind mecanic de biciclete. „Eu am rămas cu job full-time şi, dacă mai adăugăm şi faptul că sunt mămică, nu pot spune că îmi este foarte uşor să-mi gestionez timpul. Însă am intrat într-un anumit ritm şi ne-am stabilit o rutină ce pare să fie pentru moment câştigătoare. Plus că tot ce fac fac cu pasiune şi cred că asta face diferenţa. De asemenea, ne ajută foarte mult şi faptul că din acest an ne-am mărit echipa şi suntem în prezent patru membri în asociație”, explică tânăra.

Cum finanțezi astfel de activități pe care le faci în primul rând din pasiune? Cum poți! ar putea fi un răspuns. „Pentru unele proiecte concrete am obţinut finanţări prin programe de CSR. Astfel de finanţări au acoperit partea logistică, materialele, nu şi resursele umane. De aceea, până acum a fost muncă voluntară pe proiecte. Pentru turele de cicloturism percepem o taxă de înscriere care include minicurs de tehnică de parcurgere a porţiunilor tehnice şi de drum pietruit sau pădure, asistenţă rutieră, asistenţă tehnică, servicii foto-video, ghidaj şi, după caz, masă. De asemenea, cursurile de învăţat mersul pe bicicletă au o taxă de participare.” Chiar dacă nu aduce bani, activitatea la ProBikeAddiction va continua. „Suntem pregătiţi ca ProBikeAddiction să treacă spre nivelul următor ce presupune continuarea şi dezvoltarea proiectelor începute, precum şi două proiecte noi, despre care deocamdată nu putem oferi detalii. Dar vă promitem că sunt axate pe încurajarea cât mai multor persoane să descopere şi să se bucure de mersul pe bicicletă în siguranţă”.

“Antreprenoriatul social reprezintă dezvoltarea de iniţiative economice în care profitul este un mijloc de a răspunde unor nevoi sociale, şi nu o finalitate în sine. Scopul meu este de a exploata oportunităţile, de a spori impactul pozitiv în comunitate şi de a diminua impactul negativ asupra mediului. Cu toţii suntem vulnerabili într-o mai mică sau mai mare măsură şi nu putem acţiona diferit, într-o direcţie mai bună, dacă nu ni se permite să gândim diferit, să ne ascuţim gândirea critică”- ANCA GHEORGHICĂ

“Observ la colegii de generaţie sau la tineri cu un anumit nivel educaţional, vorbitori de limbi străine şi care au călătorit prin lume, că semnificaţia cuvântului «comunitate» este mult mai amplă. Pentru aceştia, ea nu se limitează la oraşul în care trăiesc, ci trece dincolo de graniţe şi chiar peste oceane. Când ai o experienţă globală atunci şi viziunea ta asupra lumii se schimbă
Din generaţie cu mine fac parte tineri care nu înţeleg de ce nu-mi doresc propria maşină sau de ce încerc să trăiesc o viaţă mai simplă şi nemânată de consumerism. De ce reciclez şi aleg să realizez proiecte handmade care iau câteodată mult timp. Cred că asupra mea a avut o puternică influenţă perioada petrecută la studii în Finlanda şi definiţia dată unui standard de viaţă ridicat are acum alte coordonate” – ALEXANDRA ANTON

Acest articol a fost publicat in Revista CARIERE Nr. 232/octombrie 2016. Pentru detalii legate de abonare,
click aici