„Agentul CIA cu talpa ruptă”, o carte-eveniment scrisă de Ion Cristoiu
Primul volum de proză satirică publicat de Ion Cristoiu imediat după Decembrie ’89 se intitula “Veselia generală”. Apoi, într-un interviu, autorul spunea că “veselia este cea mai tembelă stare a omului! Diferită de bucurie sau de fericire. E starea omului care râde de se prăpădeşte, râde cu gura până la urechi în timp ce-i cade hardughia în cap şi-i fuge pământul de sub picioare”.
Şi în volumul “Agentul CIA cu talpa ruptă”, cea mai recentă lucrare a lui Ion Cristoiu, vom întâlni o Românie a veseliei generale, întinsă de la Nistru până la Tisa şi de la Cotroceni până în Victoriei. Într-un cuvânt, cartea nu este altceva decât România lui Ion Cristoiu, adunată cu bune şi cu rele şi cu foarte mult umor într-o lucrare literară ce exprimă o stare de fapt.
Ion Cristoiu a publicat, între 1974 şi 2011, 24 de volume de proză satirică, eseuri, publicistică şi ediţii critice şi este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi analişti politici români, fondator al cotidianului “Evenimentul zilei” şi colaborator al unor importante cotidiene şi posturi de televiziune.
Colecţia de proze satirice “Agentul CIA cu talpa ruptă”, publicată de Editura Curtea Veche împreună cu Editura Evenimentul şi Capital, reprezintă cel de al 25-lea volum scris de Ion Cristoiu şi este o carte- eveniment. Lansarea acesteia marchează împlinirea a 20 de ani de existenţă a cotidianului “Evenimentul zilei”, la fondarea căruia Ion Cristoiu a avut un rol deosebit de important.
Volumul „Agentul CIA cu talpa ruptă” de Ion Cristoiu va fi disponibil pe site-urile www.shop.evz.ro si www.curteaveche.ro începând cu 20 iunie, iar din data de 25 iunie poate fi găsit în librăriile din ţară.